Cum au devenit milionari doi medici români, soț și soție

Un rezident la spitalul de oftalmologie din București și un medic de aceeași specialitate care profesa la Giurgiu au decis în 1993 să renunțe la slujba prost plătită la stat și să muncească pe cont propriu. „Câștigam la acea vreme 40 de dolari și așteptam în fiecare lună salariul ca să cumpăr o ciocolată Snickers împreună cu o colegă de serviciu, să o împărțim în două.

De la asta am plecat„, spune Ozana Moraru. Au închiriat două cabinete și o sală de operații într-o policlinică din cartierul bucureștean Pantelimon și au început să ofere intervenții oftalmologice în regim ambulator. La acea vreme, pentru o operație de cataractă la un spital public pacientul stătea internat chiar și o săptămână. Rapiditatea intervențiilor – „Pacientul pleca acasă în câteva ore„ -, amenajările interioare – „Deși spațiul era închiriat, am amenajat etajul din policlinică așa cum am crezut noi„ – și aparatura adusă din import i-au făcut pe cei doi să își creeze repede piață și să investească cea mai mare parte a profitului în dezvoltarea businessului.

Primele aparate au fost cumpărate la mâna a doua cu ajutorul unui partener din Olanda, însă au făcut rapid diferența dat fiind că spitalele publice nu aveau astfel de sisteme în dotare. „Adevăratul boom a fost în 1997, când am introdus o nouă tehnică de operare a cataractei, cu tăietură mică și fară sutură„, spune otfalmologul. De ajutor au fost deschiderile de clinici în alte specialități medicale, care au determinat pacienții să înțeleagă că un serviciu medical poate fi furnizat și altfel decât gratuit. „Gratuitatea la stat constă în pachetul de consumabile oferit de către stat. În rest, se procedează ca acum 20 de ani.

Pacientul dă bani, nu s-a schimbat nimic„, spune Moraru. În sectorul oftalmologic, concurența a apărut abia după anul 2000. Avantajul de peste șapte ani față de celelalte clinici oftalmologice se explică prin confortul medicilor rămași să lucreze la stat, nefiind dispuși să-și asume vreun risc: „Oftalmologii n-au avut curajul să renunțe la ciubucurile pe care le făceau la stat, deși au văzut că privatul începea să funcționeze. În ultimii ani au mai apărut clinici și cabinete, dar aproape niciunul dintre fondatori nu a renunțat la vaca de muls de la stat„.

Văzând că afacerea soților Moraru începe să prindă contur, policlinica le-a mărit constant chiria lunară, iar cei doi au decis să cumpere o clădire în Floreasca pentru a putea continua proiectul: „Atunci nu era părerea că Floreasca și Dorobanți sunt zone de lux. Am vrut ca toate cele trei centre să fie grupate în același loc ca să ne fie mai ușor. Dacă nu ești la fața locului, nu ai cum să controlezi ce se întâmplă„.

Soții Moraru spun că au câștigat bani încă de la început, dar abia după 1999 au început să obțină profit, investind din nou într-un aparat de operare a miopiei, de 600.000 de dolari, primul de pe piața locală. Anul 2001 le-a adus primul milion de euro la capitolul venituri, iar primul milion de euro profit avea să vină patru ani mai târziu. „Au fost mulți străini interesați de lumea medicală și au vrut să facem joint-venture-uri cu ei. Prin intuiția noastră, deși era cât pe ce să semnăm cu niște americani, am refuzat„, spune Cristian Moraru. „A fost intuiție feminină”, adaugă Ozana Moraru, dat fiind că ea a fost cea care a spus „pas„, contractele ajungând la faza finală de semnare.