Home Comerț Cum au ajuns animalele de companie cel m...
Comerț

Cum au ajuns animalele de companie cel mai fierbinte sector din economie?

Sute de milioane de euro merg către noi fabrici de hrană, iar clinicile și spitalele pentru câini și pisici sunt ținte de M&A. Ce urmează? Moda sau asigurările pentru prietenii necuvântători? Sectorul animalelor de companie, cu tot ce înseamnă el,…

Cum au ajuns animalele de companie cel mai fierbinte sector din economie?
Cum au ajuns animalele de companie cel mai fierbinte sector din economie? · Foto: Business Magazin

Sute de milioane de euro merg către noi fabrici de hrană, iar clinicile și spitalele pentru câini și pisici sunt ținte de M&A. Ce urmează? Moda sau asigurările pentru prietenii necuvântători?

Sectorul animalelor de companie, cu tot ce înseamnă el, de la pet-shopuri la clinici și spitale și de la fabrici de hrană la asigurări, a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai efervescente (dacă nu chiar cel mai) din economia românească.

În ultimul deceniu, românii au început în număr tot mai mare să adopte sau să achiziționeze un animal de companie, cel mai adesea un câine ori o pisică. Această situație a culminat în pandemie când, la fel ca peste tot în lume, oamenii au stat mai mult acasă și au căutat companie, uneori în rândul necuvântătoarelor. Dar această “modă” e de fapt mai veche de atât și merge mână în mână cu scăderea natalității – mulți oameni care au decis să nu aibă copii alegând în schimb să aibă un animal de companie.

În acest context, în care și România a mers pe urmele Occidentului, dar și ale unor state asiatice precum Japonia sau Coreea de Sud, piața de profil a ajuns în atenția investitorilor, care pompează sute de milioane de euro în fabrici pentru hrană, care cumpără clinici și spitale pentru pisici, care deschid magazine.

O piață ce se hrănește cu importuri

Există însă un decalaj între aceste investiții și achizițiile ori adopțiile de câini și pisici. România a avut în 2023 al patrulea cel mai mare deficit comercial din lume la hrana pentru animale de companie, dat fiind că importurile s-au apropiat de 400 mil. dolari, pe când exporturile au tins spre zero (22 mil. dolari), arată platforma worldstopexports.com. În aceste condiții, în ultimul an sau în ultimii doi, au apărut informații despre mai multe fabrici de profil. Cel mai recent, pe finalul anului trecut, antreprenorul român Ferenc Korponay, cunoscut pentru că a înființat, dezvoltat și apoi vândut businessul Maravet, activ în domeniul produselor pentru animale, a preluat fabrica de conserve din Oiejdea, județul Alba, de la Verdino, o companie activă în zona de hrană „verde“, cofondată de omul de afaceri Raul Ciurtin. În această fabrică din Oiejdea, județul Alba, Ferenc Korponay a început deja producția de hrană umedă (conserve) pentru animale de companie, mai exact pentru câini și pisici. Producția a fost demarată recent, omul de afaceri lucrând cu doi consultanți din Italia cu vastă experiență în domeniu.

Antreprenorul a mai făcut și alte tranzacții, însă acestea au vizat businessuri de distribuție de medicamente și mâncare pentru animale.

Pe zona de hrană, România se bazează astăzi în proporție de 90% pe importuri, însă există o serie de inițiative – inclusiv aceasta – care ar putea schimba raportul de putere. 

Români vs străini

O alta dintre investiții îi aparține firmei Pet Factory, fondată în 2009 și controlată de antreprenorul Mihai Boștinaru. În acționariat a intrat și Cristian Ludovic Pop, unul dintre cei mai discreți antreprenori locali, cunoscut pentru că a înființat și apoi a vândut lanțul de pet-shopuri Animax.

Un alt proiect îi aparține firmei Alconor din Satu Mare, care activează atât în zona de producție de băuturi răcoritoare, cât și înzona de producție de hrană pentru animale. ZF i-a contactat anterior pe oficialii de la Alconor, dar ei nu au răspuns solicitării privind această investiție.

Există și alte asemenea angajamente.

„Sunt multe țări consacrate în direcția aceasta, țări care au o istorie în zona de pet-food. Totuși, și România a început să se dezvolte. Dacă în urmă cu zece ani exista o singură unitate de producție în zona de pet-food, azi sunt 3-4 unități destul de mari, urmând să mai apară și în viitorul apropiat și alte fabrici“, spune Ionuț Munteanu, cofondator al Aviagro, un magazin de hrană umedă și uscată pentru animale. Inițiativele sunt mai ales ale antreprenorilor autohtoni, în contextul în care marii actori internaționali din domeniu – Mars și Nestle – au în România doar import și distribuție, nu și producție (de orice fel). Mars, spre exemplu, are o fabrică de hrană pentru animale în Ungaria și alte două în Polonia.

La vârf în Europa

Aceste dezvoltări de fabrici noi vin în condițiile în care aceeași efervescență există și în retailul de profil, dar și în piața de distribuție.

Investițiile se bazează însă și pe alte cifre. România se numără printre liderii europeni când vine vorba de numărul de câini și pisici, cu 4,2 și, respectiv, 4,4 milioane de suflete. Păsări sunt mai puțin de 300.000, iar numărul de pești și alte viețuitoare de acvariu sare de 150.000, arată datele FEDIAF (Asociația Producătorilor Europeni de Hrană pentru Animale). Datele privind câinii și pisicile includ, cel mai probabil, și animalele de curte. Chiar și în cazul lor, hrana este, în tot mai multe cazuri, specializată, nu mai e reprezentată de resturi sau mâncare pentru oameni. Această schimbare de mentalitate se reflectă și în sectorul clinicilor și al spitalelor pentru animale, unde doi jucători – unul român și unul polonez – fac multiple achiziții în încercarea de a consolida piața după modelul din zona de sănătate umană. 

O industrie fragmentată

PartnerVet, un business fondat de Ioan Mâșca, dar care a atras în acționariat investitori de calibru precum Ferenc Korponay și Sacha Dragic (Superbet), are în plan să ajungă la 40 de clinici veterinare în următorii patru ani. Compania cumpără clinici și spitale, dar deschide și unele de la zero. Același model aplică și LuxVet din Polonia, care a făcut o serie de achiziții pe plan autohton.

Piața serviciilor medicale veterinare din România este foarte fragmentată, existând mulți jucători care operează o singură clinică. Mai mult, nu există nicio rețea la nivel național. În total sunt câteva mii de clinici. Această industrie merge mână în mână cu cea farma. Spre exemplu, Antibiotice Iași, cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, a anunțat acum un an că mizează pe dezvoltarea liniei de produse veterinare și pune pe piață opt suplimente nutritive destinate „prietenilor necuvântători“.

Estimările companiei sunt ca în 2030 întreg portofoliu de produse dedicat animalelor să genereze 10% din cifra de afaceri a grupului, adică 25 mil. euro. Potențialul pieței și cererea crescută din partea iubitorilor de animale au determinat compania să dezvolte noi produse.

Ce urmează?

Animalele de companie generează două treimi (circa 66%) din vânzările de medicamente generice de uz veterinar, pe când restul e cota de piață a așa-numitelor animale pentru hrană, respectiv ovine, bovine, porcine și altele, inclusiv păsări, spunea recent Xavier Molins, președintele Access VetMed, asociația producztorilor de medicamente generice de uz veterinar.

„Cred că ponderea cheltuielilor cu medicamentele generice dedicate animalelor de companie în total piață de profil va crește în următorii ani, iar pentru asta există mai multe explicații. Pe de-o parte, aceste animale sunt tratate ca membri ai familiei și atunci oamenii fac tot posibilul pentru a le prelungi viața și pentru a le asigura un trai bun. Pe de alta, sunt tot mai multe boli cu care aceste animale de companie se confruntă și pentru care se oferă tratamente tot mai scumpe. Nu în ultimul rând, medicamentele pentru animalele de companie sunt mai scumpe decât cele pentru animalele destinate hranei umane“, spune executivul.

Diferența de preț vine din faptul că oamenii sunt dispuși să cheltuie sume importante de bani pentru un câine sau o pisică bolnavă, pe când o vacă ori o oaie ajunge în cazul unei maladii grave la sacrificare. În plus, acestea din urmă sunt animale care au o viață mai scurtă, fiind considerate animale folosite pentru hrana oamenilor.

Ce alt sector mai poate beneficia de pe urma acestei efervescențe a industriei animalelor de companie? Cel al asigurărilor. În Occident, mai mulți actori, printre care și fonduri de investiții mari, au pompat bani în acest tip de business care se dezvoltă, din nou, după modelul serviciilor pentru oameni.

Similar, au apărut și inițiative în zona de modă sau accesorii. Și, cel mai probabil, vor urma și altele.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună