Cum arată rochia de mireasă de 1,2 milioane de lire sterline a moștenitoarei Swarovsky
Victoria Swarovsky, moștenitoarea de 23 de ani a imperiului Swarovsky, s-a căsătorit săptămâna trecută și a avut o nuntă fastuoasă în stil italienesc. Aceasta a continuat petrecerea în St Tropez, acolo unde își va petrece luna de miere, împreună cu soțul său, magnatul Werner Murz, arată Daily Mail.
La nuntă aceasta a îmbrăcat o rochie personalizată, realizată de Michael Cinco, designer la care apelează celebrități precum Beyoncé, Jennifer Lopez, Rihanna și Lady Gaga.

Rochia a costat peste 700.000 de lire sterline și a fost împodobită cu 500.000 de cristale Swarovski. De asemenea, mireasa a avut o trenă de opt metri și pantofi de la Jimmy Choo.

Cei doi, care s-au întâlnit în 2010, și-au depus jurămintele în Catedrala San Giusto, în fața a 250 de prieteni apropiați. Și-au început weekendul de lux cu o noapte înainte de nuntă, servind o cină cu „paste și dragoste” la The Piazetta din cadrul Falisia Resort and Spa, și au găzduit un brunch de rămas bun în ziua de după ceremonie.

Victoria, care s-a născut în Innsbruck, Austria, a cântat “The Cronicles Of Narnia: Voyage Of The Dawn Treader” și a câștigat versiunea germană a “Dancing With The Stars” în 2016. Ea este fiica lui Paul Swarovski, care lucrează pentru companie împreună cu sute de membri ai familiei sale.
