Home Actualitate Cum arată productia de ciocolată din Rom...
Actualitate

Cum arată productia de ciocolată din România: 5.000 de tone, în valoare de aproximativ 50 milioane euro, în conditiile în care bobul de cacao a atins preturi record în acest an

România produce anual circa 5000 de tone de ciocolată, în valoare de aproximativ 50 milioane euro, în conditiile în care pretul bobului de cacao s-a triplat în ultimele luni pe pietele internationale, estimează Marian Anghel, director general OmniaGusti, furnizor de…

Cum arată productia de ciocolată din România: 5.000 de tone, în valoare de aproximativ 50 milioane euro, în conditiile în care bobul de cacao a atins preturi record în acest an
Cum arată productia de ciocolată din România: 5.000 de tone, în valoare de aproximativ 50 milioane euro, în conditiile în care bobul de cacao a atins preturi record în acest an · Foto: Business Magazin

România produce anual circa 5000 de tone de ciocolată, în valoare de aproximativ 50 milioane euro, în conditiile în care pretul bobului de cacao s-a triplat în ultimele luni pe pietele internationale, estimează Marian Anghel, director general OmniaGusti, furnizor de ingrediente pentru patiserie și cofetărie.

Circa 30 de producători locali și 5 companii din  Polonia, Moldova și Bulgaria, precum și peste 30 de companii din domeniile conexe vor participa în perioada 14-16 iunie la a treia ediție a târgului Chocolate Saga, la București.

La eveniment va fi organizată în premieră și o sectiune de business to business, cu materii prime și echipamente în valoare de 60 milioane de euro.

Printre prodsuele prezentate se află înghețată cu gust de magiun și pâine prăjită,  bomboane cu cătină, ciocolată cu pătrunjel, trufe cu urdă, praline pe bază de sfeclă sau înghețată cu gust de  colivă.

Organizatorii târgului estimează vânzări de 500.000 euro la această editie.

În România, vânzările de ciocolată au crescut cu peste 30% în perioada pandemiei și se cifrau anul trecut la circa 3 miliarde lei, potrivit unei analize ZF făcută pe baza datelor companiei de analiză și cercetare de piață Euromonitor International.

Un segment de piată care a crescut puternic în ultimii ani este cel al produselor pentru evenimente, așa cum este candy barul, unde cererea a urcat cu aproximativ 30% de la an la an.

 ” Candy barul a devenit punctul central al oricărei petreceri, iar valoarea lui nu se rezumă doar la felul extraordinar în care arată sau la gusturi, ci îndrăznesc să spun că a trecut dincolo de asta. Simt că punem în candy bar ceva din felul de a fi al gazdelor petrecerii”, spune Andra Ioana Bunea de la Cofetăriile Dulcinelle.

La eveniment vor participa și branduri cunoscute de multi ani, cum este Casa Cașa și bomboanele Bucuria .

”Observ că începem să ne orientam către un echilibru între producția de masă și cea artizanală în ceea ce privește prezența în expoziție, motiv pentru care salut și participarea Carrefour, primul retailer care a decis să ni se alăture. “, a declarat Andreea Ilina, organizatorul târgului.

Biletele la Chocolate Saga costă 20 de lei, iar copiii sub 10 ani au gratuitate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună