Cum arată orașul viitorului, a cărui miniatură se află în București: „Dacă tot ce avem noi aici ar fi preluat de autorități, am putea să avem comunități sustenabile“
Pe bulevardul Pache Protopopescu din București la numărul 66, chiar în curtea Facultății de instalații, se conturează constant de câțiva ani încoace un mic univers care poartă numele de „Orașul viitorului“.

Poate că denumirea pare exagerată, ar putea crede unii, însă tehnologiile și inovațiile reunite aici, apreciate la adevărata lor valoare și replicate la scară mare, ar transforma Bucureștiul de azi într-o adevărată utopie.
„Vrem să fim un catalizator între mediul administrativ, mediul privat și societatea civilă, bazându-ne pe trei piloni: energie regenerabilă, eficiența energetică și educația de mediu. Dacă tot ce avem noi aici ar fi preluat de autorități, am putea să avem comunități sustenabile“, spune Claudiu Butacu, cofondator al ONG-ului EFdeN și cel care, alături de Ioana Csatlos – director general, și Corina Fugaru – manager de proiect la EFdeN Sustainable City, a răspuns întrebărilor ZF în interviul desfășurat chiar în una din casele instalate pe Pache Protopopescu.