Home Actualitate Cum arată nevoia de medici în cele 19 sp...
Actualitate

Cum arată nevoia de medici în cele 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei? Sunt peste 1.700 de posturi vacante de medici și personal medical și din administrație

Cele 19 spitale de stat din subordinea Primăriei București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), au nevoie de 1.700 de medici, asistenți, personal auxiliar (infirmiere, brancardieri) sau personal administrativ (TESA). ♦ Premierul Marcel Ciolacu a promis deblocarea angajărilor…

Cum arată nevoia de medici în cele 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei? Sunt peste 1.700 de posturi vacante de medici și personal medical și din administrație
Cum arată nevoia de medici în cele 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei? Sunt peste 1.700 de posturi vacante de medici și personal medical și din administrație · Foto: Business Magazin

Cele 19 spitale de stat din subordinea Primăriei București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), au nevoie de 1.700 de medici, asistenți, personal auxiliar (infirmiere, brancardieri) sau personal administrativ (TESA).

♦ Premierul Marcel Ciolacu a promis deblocarea angajărilor în sistemul de sănătate pentru 7.600 de posturi vacante. ♦ Măsura vine după ce mai mulți manageri de spitale s-au plâns că funcționează cu personal mult prea puțin pentru numărul de pacienți ♦ Doar la spitalele din subordinea Primăriei București sunt 1.700 de locuri vacante ♦ Procedura de ocupare a unui post în sistemul sanitar de stat implică mai multe etape, care se întind pe câteva săptămâni sau chiar luni.

Cele 19 spitale de stat din subordinea Primăriei București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), au nevoie de 1.700 de medici, asistenți, personal auxiliar (infirmiere, brancardieri) sau personal administrativ (TESA).

Cea mai gravă situație este la Spitalul Colentina, unde este nevoie de încă 368 de angajați, arată o situație transmisă de către ASSMB.

În Spitalul Gomoiu, spre exemplu, unde sunt 530 de angajați total, nevoia este de 153 de angajați, adica unitatea trebuie să suplimenteze cu aproape 30% din numărul de persoane din spital.

Iar situația a fost dezbătută la începutul acestui an, în contextul unei crize acute de medici, asistenți, infirmieri din spitalele de stat. Presiunea pusă de managerii unităților publice a dus la anunțul premierului Ciolacu de scoatere la concurs a 7.600 de posturi din sistemul sanitar în toată țara. Totuși, pentru a ocupa un loc dintre cele vacante, un spital public trebuie să anunțe concurs, să îl organizeze, să publice rezultatele, să rezolve contestațiile. Acest lucru ar putea prelungi situația critică în care se află spitalele de stat, mai ales în plin sezon rece, în care numărul de viroze și de pacienți cu gripă este unul crescut.

Problema a fost generată de o ordonanță de urgență adoptată în mai 2023, prin care posturile din sistemul de stat sunt blocate. Georgiana Mihalache

Scopul ordonaței a fost ca România să se încadreze în ținta de deficit bugetar stabilită de Uniunea Europeană. Măsura a lovit însă direct în spitale, care nu au mai putut face angajări decât cu acordul guvernului. Iar în ultimele șapte luni, doar 700 de posturi au fost deblocate, din peste 10.000 de solicitări.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună