Cum arată cel mai nou spațiu de divertisment inaugurat într-un centru comercial
Băneasa Shopping City are o nouă zonă de divertisment, situată la etajul doi al centrului comercial. Zona de distracție oferă, pe o suprafață de 1500 mp, distracții care pornesc de la piste de bowling, până la simulatoare F1.
Aflat la etajul doi al centrului comercial Băneasa Shopping City, în Grand Combo se găsesc mese de biliard, piste de bowling. prima zonă de Suffleboard din România, dar și un perete de bouldering. În spațiul de divertisment există și o zonă de gaming, dotată cu console Xbox și simulatoare auto care imită cursele de Formula 1.
Costurile pentru distracțiile din Grand Combo variază între cinci și 144 de lei. Pentru o oră de bowling de pildă, prețurile sunt cuprinse între 33 și 88 de lei, pentru categoria normal și între 44 și 144 de lei, pentru categoria VIP. Pentru biliard, vizitatorii spațiului de divertisment trebuie să plăteasacă între opt și 35 de lei, iar pentru consolele Xbox, între cinci și 35 de lei.
Grand Combo găzduiește și un restaurant de tip American diner, inspirat din design-ul anilor 1950. În vecinătatea restauranutului a fost creat un spațiu sub forma unui deal cu iarbă artificală, destinat copiilor.
Proiectul face parte, alături de centrul expozițional Grand Cosmos și Grand Cinema Digiplex, din Grand Entertainment, divizia Băneasa Developments specializată în leisure și entertainment.