Cum am început să produc în România: Poveștile micilor producători aflați la început de drum, de la investiția inițială la viziunea pe termen lung

Românii care aleg să fie producători în România au în față o ocazie unică în ultimul deceniu, după ce criza generată de pandemia de Covid-19 a readus la suprafață solidaritatea consumatorilor față de producătorii locali.

Economia României duce lipsă de procesatori locali, ceea ce face ca materiile prime din sectorul agricol să fie vândute prea mult în formă brută și prea puțin într-o formă procesată, care aduce valoare adăugată. Micii producători ar putea fi răspunsul la această problemă, iar Business Magazin a hotărât să ilustreze începutul de drum al unor producători locali.

„Am ales să produc în România pentru că e țara noastră, aici trăim și consider că este un lucru normal să muncim tot aici”; „Producem în România pentru că ne dorim să susținem economia locală, dar și pentru că aici locuim”; „Am ales să producem în România pentru că înclinația către producție și antreprenoriat este o moștenire de familie”.  

Așa răspund trei producători locali care au ales să fabrice în România lactate, dulceață, zacuscă sau bere artizanală, care și-au dezvoltat propriile capacități de procesare, au deschis canale de vânzare și au intrat astfel în marea economie a micilor producători.  

În 2013, în orășelul Săveni din județul Botoșani se năștea ideea lactatelor Viofanny, iar familia Șfabu pregătea implementarea ideii care s-a concretizat în 2014. Astăzi, compania a devenit cunoscută pentru că este unul dintre producătorii Cașcavalului de Săveni, un produs atestat tradițional.  

„Decizia de a începe să producem a fost una ușoară, deoarece se baza pe experiența și pasiunea noastră, noi provenim din familii de producători de brânzeturi. Din momentul în care ne-am hotărât să ne orientăm spre producția brânzeturilor și până la prima rotiță de cașcaval Viofanny comercializată a trecut aproximativ jumătate de an, timp în care ne-am axat pe îndeplinirea tuturor formalităților legale necesare funcționării”, a explicat Ștefaniea Șfabu, cofondator al  companiei Viofanny, pentru Business Magazin.

Investițiile și fondurile necesare pentru investiții sunt printre principalele probleme pe care le reclamă fermierii care nu intră în producție, cât și antreprenorii care dezbat motivele pentru care nu produc mai mult sau deloc în România.

În cazul familiei Șfabu, investiția s-a derulat în „pași mici” și a început cu o investiție de 50.000 de lei din propriile economii, prin care a fost amenajată o hală de lucru unde se puteau procesa circa 400-500 de litri de lapte pe zi.

 „Cantitatea de lapte procesată ne asigura o capacitate de producție de 35-40 kg pe zi. Inițial, am investit economiile pe care le aveam pentru a începe producția. Ulterior, am apelat la un credit bancar pentru extindere și ne-am axat mereu pe reinvestirea unui procent din profit”, a spus Ștefaniea Șfabu, care estimează că investiția inițială s-a amortizat în
2-3 ani.

 Astăzi producția a crescut și a ajuns la 7-8 tone pe an, iar micii producători au ajuns în punctul în care susțin alți mici producători. Așa cum arată premisa de la care a pornit incursiunea Business Magazin, România duce lipsă de procesatori, iar micii producători vând la prețuri foarte mici materia primă sau ajung să rămână cu ea. În acest sens, producătorii locali ar putea fi o soluție pentru fermierii locali.

 „Ne-am orientat spre materie primă provenită din ferma proprie și de la micii fermieri din zonă. Chiar și în prezent ne axăm pe sprijinirea micilor producători din județ și alegem să colectăm laptele de la fermele acestora”, a adăugat cofondatoarea Viofanny.  

Primele rotițe de cașcaval au ajuns la cunoștințe și prieteni, își amintește Ștefaniea Șfabu, iar apoi au urmat târgurile de profil, precum și primele solicitări din partea magazinelor de cartier și a băcăniilor – micii comercianți tradiționali care au o cotă de piață de aproape 40% în comerțul alimentar din România.  

Vânzările în creștere au împins compania și spre investiții în două puncte proprii de desfacere, mai întâi în orașul Botoșani, apoi în orașul Suceava. Totodată, contextul creat de pandemie a adus o accelerare a vânzărilor din online, în contextul în care toată piața de comerț online din România a crescut cu 28% în 2020, la 5,5 miliarde euro, conform estimărilor jucătorilor din piață.

Astfel, din ideea care s-a născut în 2013 într-un mic orășel din Botoșani, lactatele Viofanny a fost comandate în 2020 în mai multe colțuri ale țării, în orașe precum București, Brașov, Constanța, Orșova sau Reșița.

Drumul spre producție nu este unul fără provocări, iar în cazul familiei Șfabu acestea s-au concretizat printr-un timp îndelungat pentru obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare funcționării. Pe parcurs, provocările au mai apărut fie în ceea ce privește canalele de vânzare și identificarea unui număr cât mai mare de parteneri, fie în ceea ce privește angajarea unor oameni calificați din piața muncii.

„Am început cu un test”

Nimeni nu garantează succesul unui produs sau al unui business, iar micii producători nu își permit să investească sute de mii sau milioane de lei în direcții care nu sunt deja confirmate sau pe care nu le-au testat anterior.

Așa au arătat drumurile de început și pentru Gica Neamțu, fondatoarea businessului Pofta Focului din Iași. În 2012, ea a participat la câteva evenimente cu o serie de produse artizanale și tradiționale pe care dorea să le scoată pe piață.

 „Feedbackul a fost bun, ceea ce ne-a motivat să începem construcția halei de producție în așa fel încât să putem obține toate autorizațiile și avizele necesare pentru activitatea de catering și procesare legume-fructe în 2016”, a povestit Gica Neamțu, care produce astăzi diverse sortimente de dulceață, de zacuscă și tocană.

Una dintre cele mai mari provocări prin care a trecut Pofta Focului a fost birocrația, întrucât de la primul test de piață și până la obținerea autorizației de funcționare au trecut 4 ani.

Investiția inițială s-a ridicat la 40.000 de euro (circa 190.000 de lei), iar sumele au provenit atât din fonduri proprii, cât și din finanțare bancară, reprezentând un mix prin care Gica Neamțu a mai investit încă 60.000 de euro pentru a crește capacitatea de producție.

„Printre cele mai mari provocări cu care ne-am confruntat în dezvoltarea acestui business a fost nevoia de bani pentru materie primă și utilaje. În egală măsură, ne-am confruntat și cu lipsa forței de muncă, dar și cu formarea pieței pentru produse tradiționale premium”, a explicat antreprenoarea.

Facilitățile de procesare precum cea dezvoltată de Pofta Focului aduc un sprijin și pentru producătorii locali și micii legumicultori din zona Iașiului, întrucât le oferă noi variante în ceea ce privește piața de desfacere. Astfel, dacă legumele lor nu ajung în rafturile din Mega Image în mod direct, sau la export, ele ajung acolo procesate și ambalate de Pofta Focului.

Primele borcane și-au făcut loc inițial la evenimentele organizate de instituții ale statului, precum târguri și piețe volante, care ofereau acces direct la consumatori. Ulterior, capacitatea de producție a crescut iar produsele firmei au început să fie listate în retail, atât în lanțul de magazine Mega Image, în magazine locale de tip concept store, cât și pe platforme online cu produse specifice, și-anume băcănii online – acesta fiind o oportunitate din ce în ce mai mare conturată apăsat în contextul crizei sanitare.

Pofta Focului a obținut vânzări de 150.000 de lei în 2019, iar pentru 2020, reprezentanții afacerii estimează că această cifră s-a dublat. În ceea ce privește investiția, Gica Neamțu estimează că amortizarea acesteia se va produce abia în 15 ani, întrucât ambiția de dezvoltare este mare, iar profitul este reinvestit constant.

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș gestiona mai bine emoțiile personale și aș investi inițial un procent mai mare din buget în promovare și imagine”, a mărturisit Gica Neamțu.

O moștenire de familie

„Am ales să producem în România pentru că înclinația către producție și antreprenoriat este o moștenire de familie. Bunicii mei din partea mamei confecționau lădițe din lemn și pungi, iar cei din partea tatălui produceau materiale plastice”, a explicat Leonard Mihoc, cel care a dezvoltat alături de tatăl său una dintre primele beri artizanale din România.

Fondatorul Bere Nemțeana spune că a învățat de la tatăl său, Iosif Mihoc, ce înseamnă administrarea unei fabrici de bere pentru că familia a deținut prin concesiune renumita Fabrică de bere SOLCA de la Suceava. Pe baza experienței din familie și a unei idei încă noi pentru piața românească, în 2011 a început proiectul Nemțeana.

„Când ne-am hotărât să începem proiectul Nemțeana ne-am confruntat cu foarte multă birocrație, timp mare de așteptare pentru branșarea la utilități, obținerea autorizațiilor necesare pentru funcționare, încadrarea pentru sortimente de bere și formarea unei echipe pentru producție”, a spus el.

Astfel, de la prima idee până la prima bere au trecut trei ani. Investiția inițială s-a ridicat la circa 300.000 de euro (circa 1,4 mil. lei) și a generat o capacitate de producție de 200-250 hectolitri pe lună.

„Însă, între timp ne-am dezvoltat și acum am ajuns la o capacitate de 400-500 hectolitri pe lună. Sursa investiției pentru fabrica de bere Nemțeana a fost una proprie, acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a durat mai mult să deschidem”, a povestit Mihoc.

Producătorul de bere artizanală a încercat încă de la început ca majoritatea materiilor prime folosite să fie românești, adică malț și hamei de la producători locali. Cu toate acestea, pe măsură ce în portofoliul Nemțeana au apărut anumite beri speciale, producătorul s-a orientat și după furnizori din afara țării, pentru că nu găsea pe plan local sortimentele necesare de malțuri și hameiuri.

Primele beri Nemțeana s-au vândut în retail, în magazine mai mici și, ulterior, în câteva baruri. Astăzi, produsele au o prezență mai mare atât în HoReCa, cât și în lanțuri de retail sau alte unități comerciale, mai mari sau mai mici. În același timp, online-ul este un canal care prinde din ce în ce mai mult avânt, ca și în cazul celorlalți producători. Mai mult, berea ajunge deja și la export către Spania.

Leonard Mihoc a obținut afaceri de circa 2 mil. lei în 2019 cu Bere Nemțeana, iar pentru 2020 se așteaptă la rezultate similare.

„Este dificil să anticipăm când vom amortiza investiția deoarece și în prezent mai investim în fabrică pentru acoperirea comenzilor, accesarea unor clienți noi, dar și păstrarea standardului și calității berii. Estimez că în următorii 4-5 ani, dacă planurile noastre se concretizează, amortizăm investiția”, a spus el.

Cu pași mici înspre producție, antreprenori sau fermierii pot genera o valoare adăugată mai mare și pot ajuta per ansamblu economia României. În plan internațional, proiectele care se discută la nivel european și nu numai vizează strategii de producție locală pentru un consum cât mai local – așa numitul plan „de la fermă la furculiță” lansat de Comisia Europeană este o dovadă în acest sens.

 Astfel, prin pași mici dar ambițioși, românii cu afaceri în agricultură, fermierii, legumicultorii, ar putea îngroșa rândurile procesatorilor locali, oprindu-se astfel din a-și vinde fermele pe Facebook și Olx, așa cum a arătat o analiză publicată recent de Ziarul Financiar.

STUDIU DE CAZ

„Din banii de la nuntă ne-am luat plug și semănătoare”

Investițiile într-un business pot fi făcute treptat, iar sursa fondurilor pentru investiția inițială reprezintă o poveste unică în cazul fiecărui producător în parte. De asemenea, nivelul investițiilor și al businessului poate fi scalat în funcție de ținta pe care un antreprenor vrea să o atingă. În cazul Irinei Ciochină, ea a fondat ferma Caprele Irinucăi după ce s-a întors de la muncă din străinătate, începând cu banii din cadoul de nuntă.

„Am făcut totul cu fonduri proprii, economiile părinților mei, ale noastre din Olanda. Anul următor ne-am căsătorit și din banii de la nuntă ne-am luat plug și semănătoare”, scrie Irina Ciochină, fondatoare, Caprele Irinucăi, care produce lângă Iași lapte de capră, cât și iaurturi și brânzeturi. Ambiția ei a început cu primele 10 capre și 5 ieduțe în urmă cu opt ani, iar în punctul maxim ferma a ajuns la un număr de 150 de capre, așa cum a explicat ea în cadrul emisiunii ZF Investiți în România.

Ferma Caprele Irinucăi produce între 100 și 200 de litri de lapte pe zi, timp de zece luni pe an, din care un procent cuprins între 50% și 80% este procesat în iaurturi și brânzeturi, care sunt vândute atât în magazinul propriu, cât și în două carmangerii din Iași. Ambiția înspre procesare a pornit printr-o investiție de 50.000 de euro (peste 200.000 de lei), iar firma înregistrează astăzi vânzări de circa 600.000 de lei pe an, în contextul în care în fermă lucrează doar Irina împreună cu tatăl ei.