Cum a transformat un tată problema de sănătate a fiului său în ceva pozitiv. El a reușit chiar să facă o afacere pornită de la nevoile acestuia
Fără carne, fără lapte, fără ouă, fără făină albă și fără zahăr. Așa arată meniul localului Dumbrawa, pe care Marius Indrieș l-a deschis în Oradea în urmă cu un an și jumătate, din dorința de a urma o dietă cât…
Fără carne, fără lapte, fără ouă, fără făină albă și fără zahăr. Așa arată meniul localului Dumbrawa, pe care Marius Indrieș l-a deschis în Oradea în urmă cu un an și jumătate, din dorința de a urma o dietă cât se poate de curată. Mulți ajung să se întrebe cu ce opțiuni alimentare a rămas, după eliminarea atâtor ingrediente, însă Marius spune că variantele nu sunt deloc puține.
O problemă de sănătate a primului său copil în 2016, pe vremea când avea doi ani, l-a condus pe Marius către abordarea unei diete raw vegane. „Trebuie să recunosc, la început a fost greu să gătesc fără carne, ca să nu mai amintesc de lapte, ouă, pâine din făină albă, fără zahăr”, își amintește Marius Indrieș, în vârstă de 36 de ani.
Pe măsură ce timpul a trecut, spune că a tot găsit variante, că a început să se simtă mai bine, ba chiar, cu deserturi raw vegane în rucsac, a reușit să parcurgă un traseu de aproape 10.000 de kilometri cu bicicleta. Și a găsit, în același timp, și energie pentru a lucra la proiectul Dumbrawa. „Este pentru cei care doresc să facă o schimbare în viața lor, a familiei lor. Știu foarte bine cât de greu îți este să găsești alternative la deserturile din comerț pline de zahăr și coloranți, la ciocolată, la batoane, la sucuri, la pâine. Și eu am trecut prin exact aceleași lucruri. Și mie mi-a fost greu la început.” Tot ce se găsește în meniul Dumbrawa este preparat de Marius și de soția lui. El se ocupă de deserturi, iar partenera lui – de preparatele culinare. Niciunul nu are experiență în domeniu, niciunul nu a mai lucrat pe această nișă și nu are nici cursuri de profil la bază. Sunt autodidacți, iar ideile de meniuri le creează tot pe cont propriu.
Pentru a pune pe picioare localul din Oradea au investit aproape 30.000 de euro. „Am deschis în martie 2021 ca laborator de prăjituri, cu o medie de trei clienți pe zi.În formatul actual, de mic bistro vegan, suntem din decembrie 2021. În lunile octombrie și noiembrie am avut închis pentru modificări aduse spațiului plus așteptarea avizelor necesare.” Așa că astăzi, în meniul Dumbrawa, se regăsesc preparate diverse, de la ovăz la burgeri. O felie de tort, de pildă, costă 22 de lei, o supă-cremă este 14 lei, un smoothie – 15 lei, iar un burger vegan – 22 de lei. Carnea, laptele, ouăle, făina albă și zahărul nu-și găsesc locul în niciunul dintre preparate. „Cred că undeva la 50-60% dintre clienții noștri sunt cei cu diverse probleme de sănătate, intoleranța la lactoză fiind cea mai comună problemă. Problemele sunt fie ale lor, fie ale celor din jurul lor sau din familie. Restul clienților îl reprezintă cei care mai țin post, în vreme ce alții încearcă produsele și revin pentru că le plac. Alții vin doar pentru supe creme, de exemplu”, spune Marius Indrieș despre clientela de la Dumbrawa. Din această toamnă, businessul se concentrează pe livrările la domiciliu, prin intermediul platformelor de profil, în vreme ce un alt plan are în vedere diversificarea meniului în ceea ce privește oferta de mâncare. „Vedem o cerere pe partea aceasta și vrem să profităm de acest lucru.” Fiind încă la început, Dumbrawa nu este, deocamdată, un business care să se susțină singur de la o lună la alta. Unele luni vin cu rezultate mai bune, altele cu vânzari mai slabe, însă Marius Indrieș și soția lui îl văd crescând în viitor.

Marius Indrieș, fondator, Dumbrawa: „Știu foarte bine cât de greu îți este să găsești alternative la deserturile din comerț pline de zahăr și coloranți, la ciocolată, la batoane, la sucuri, la pâine. Și eu am trecut prin exact aceleași lucruri. Și mie mi-a fost greu la început.”


O felie de tort, de pildă, costă 22 de lei, o supă cremă este 14 lei, un smoothie – 15 lei, iar un burger vegan – 22 de lei.

Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Petra Handmade in Romania – brand de genți și obiecte vestimentare (București)
Fondatoare: Rodica Țîrdă și Ramona Leescu
Investiție inițială: 1.000 de euro
Cifră de afaceri în 2021: 2.500 de euro
Prezență: online

Bubuland – mobilier pentru copii (Sibiu)
Fondatori: Alexandra și Andrei Deac
Investiție inițială: 140.000 de lei
(28.000 de euro)
Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 200.000 de lei (40.000 de euro)
Prezență: națională

Viewtopia – unitate de cazare (Munții Apuseni)
Fondatori: Dina și Florin Tuns
Prezență: Valea Drăganului, județul Cluj

Clear Mind – clinică integrată de psihologie a sănătății (Ploiești)
Fondatoare: Alexandra Militaru
Investiții: 100.000 de euro
Prezență: în Ploiești și online

Caf’tory – cafenea de specialitate (București)
Fondatori: Ramona și Alexandru Gheorghe
Investiție inițială: 40.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2022: 150.000 de euro
Prezență: zona Arcului de Triumf din București
ZF, Banca Transilvania și Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.
