Cum a reușit o companie de care aproape nimeni nu a auzit să transforme pandemia de COVID-19 într-un succes și să facă bani din asta
Dacă nume precum Netflix sau Zoom apar pe buzele tuturor celor care se gândesc la companiile care beneficiază de perioada de izolare în care se găsesc mulți dintre angajații lumii, situația este diferită pentru Globe. Lansată în iunie 2019 de…
Dacă nume precum Netflix sau Zoom apar pe buzele tuturor celor care se gândesc la companiile care beneficiază de perioada de izolare în care se găsesc mulți dintre angajații lumii, situația este diferită pentru Globe.
Lansată în iunie 2019 de Emmanuel Bamfo (30 de ani) și Eric Xu (în vârstă de 36 de ani), aceasta ar putea fi descrisă drept versiunea „la oră” a Airbnb, scriu jurnaliștii de la The New York Times. Dacă te afli în New York, San Francisco, Miami sau Londra și pur și simplu nu mai suporți să asculți zgomotele făcute de cel alături de care împarți apartamentul – iată că cineva s-a gândit la o soluție pentru aceasta.
În contextul în care să pleci la birou, într-un spațiu de coworking sau la o cafenea nu a fost o variantă fezabilă zilele acestea, aplicația Globe a oferit soluția. Aplicația nu permite înnoptările, astfel că a fost creată exact în scopul de găsire a unui refugiu pe timp de zi.
Globe funcționa în limite rezonabile – exista ofertă și cerere moderate, iar antreprenorii încercau să scaleze businessul.
După izbucnirea pandemiei de COVID-19, cea mai mare problemă a fondatorilor a devenit faptul că nu există suficiente persoane care să listeze proprietăți astfel încât acestea să fie disponibile în contextul pandemiei. În prezent, Globe are 5.500 de gazde active și 10.000 de oaspeți care au acces la listările acestor gazde.
Mai mult de 100.000 de persoane se află însă pe lista de așteptare pentru a deveni oaspeți.