Cum a reușit o absolventă de Medicină să creeze o afacere care i-a adus o avere de 1,4 miliarde de dolari
Katie Rodan a avut rezultate strălucite în anii de studiu petrecuți în cadrul școlii de medicină pe care a urmat-o la universitatea Stanford, dar nu s-a mulțumit doar cu o carieră în domeniul medical. A ales să o îmbine cu…
Katie Rodan a avut rezultate strălucite în anii de studiu petrecuți în cadrul școlii de medicină pe care a urmat-o la universitatea Stanford, dar nu s-a mulțumit doar cu o carieră în domeniul medical. A ales să o îmbine cu lumea antreprenoriatului, punând bazele unui business care i-a adus recunoaștere internațională și o avere de aproape 1,4 miliarde de dolari.
Katie Rodan s-a născut în 1954 în SUA, într-o familie de evrei, și a crescut în Los Angeles. Bernardine, mama sa, era profesor de microbiologie, iar tatăl său, Harry Pregerson, judecător federal. Ea a primit, din partea Universității Virginia, o diplomă în istorie, urmată de titlul de doctor în medicină din partea din California de Sud. Pentru rezidențiatul în dermatologie a mers la Școala de Medicină de la Stanford, unde a fost numită rezident-șef. În perioada rezidențiatului, ea a întâlnit-o pe Kathy A. Fields, alături de care a dezvoltat, în 1995, Proactiv Solution, un tratament de îngrijire a pielii pentru combaterea acneei. Șapte ani mai târziu, în 2002, cele două au pus bazele companiei Rodan + Fields, cumpărată, în 2003, de Estée Lauder. În 2006, compania și-a schimbat modelul de business, de la vânzări directe la vânzări de tip multi-level marketing. În 2007, Rodan și Fields s-au hotărât să cumpere înapoi businessul din portofoliul Estée Lauder. Compania folosește consultanți independenți, majoritatea femei, pentru a-și vinde produsele. Deoarece doar 2% dintre aceștia câștigă peste venitul minim, modelul de business a fost de multe ori criticat de avocații consumatorilor ca fiind mult prea apropiat de modelelele de business tip schemă piramidală.
Cele două antreprenoare au scos și o serie de cărți pe teme asociate businessului pe care îl conduc. În 2015, Rodan a fost clasată de publicația internațională Forbes în topul celor mai de succes 50 de antreprenoare din SUA care și-au construit singure averea.
În 2016, fondatoarele businessului și-au vândut drepturile pentru tratamentul Proactiv Solution unui joint venture format de Guthy Renker și Nestlé, care comercializează produsul. Veniturile companiei au crescut cu 50% în 2017, până la 1,5 miliarde de dolari. Businessul are în prezent o echipă de circa 300.000 de consultanți. În mai 2018, firma de capital privat TPG a investit 1 miliard de dolari pentru a cumpăra o participație de 25% din Rodan + Fields.
În prezent, Rodan este profesor asistent de dermatologie la Universitatea Stanford și are o avere de 1,4 miliarde de dolari. Antreprenoarea este căsătorită și are doi copii cu Amnon Rodan. Cuplul locuiește în San Francisco, California.