Home Actualitate Cum a mai luat statul indirect 140 mil....
Actualitate

Cum a mai luat statul indirect 140 mil. lei de la pensionari? Dubla impozitare a fondurile de pensii continuă: și în 2024 a fost aplicat impozitul de 8% pe dividende. Unde s-au dus banii?

Pentru al doilea an consecutiv, fondurile de pensii private din România au plătit un impozit de 8% pe dividendele primite de la companiile din portofoliu, o decizie controversată a Guvernului PSD/PNL întrucât sumele primite de românii care se pensionează sunt…

Cum a mai luat statul indirect 140 mil. lei de la pensionari? Dubla impozitare a fondurile de pensii continuă: și în 2024 a fost aplicat impozitul de 8% pe dividende. Unde s-au dus banii?
Cum a mai luat statul indirect 140 mil. lei de la pensionari? Dubla impozitare a fondurile de pensii continuă: și în 2024 a fost aplicat impozitul de 8% pe dividende. Unde s-au dus banii? · Foto: Business Magazin

Pentru al doilea an consecutiv, fondurile de pensii private din România au plătit un impozit de 8% pe dividendele primite de la companiile din portofoliu, o decizie controversată a Guvernului PSD/PNL întrucât sumele primite de românii care se pensionează sunt deja impozitate cu cota de 10% aferentă tuturor veniturilor din pensii. Cu alte cuvinte statul român aplică o dublă impozitare pentru beneficiarii fondurilor de pensii obligatorii Pilon II și facultative Pilon III.

Astfel, potrivit calculelor realizate de ZF, cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care 8,2 milioane de salariați români contribuie cu o parte din venitul brut lunar pentru administrarea privată a economiilor de bătrânețe, au plătit 140 mil. lei în acest an sub forma impozitului de 8% aplicat pe dividende.

Anul trecut, când impozitul a fost introdus în premieră, suma a fost de aproape 400 mil. lei, din care cea mai mare parte, de aproximativ 350 mil. lei, a fost sub forma impozitului aferent dividendului mamut de la Fondul Proprietatea distribuit de pe urma listării Hidroelectrica.

“Impozitul pe dividende plătit de fondurile de pensii private începând cu 2022 este un caz nefericit de dublă impozitare – întrucât câștigul din investiții este deja impozitat la finalul perioadei de acumulare, când fiecare participant își încasează drepturile din sistemul privat de pensii. În plus, această reglementare contravine celor mai bune practici din UE, dar și recomandărilor exprese ale OECD. De aceea, avem speranța că inițiativa legislativă de abrogare a acestui impozit pentru fondurile de pensii, ajunsă la vot final în Camera Deputaților, să fie adoptată cât mai curând pentru a corecta această nedreptate fiscală făcută celor aproape 9 milioane de contributori la fondurile de pensii (Pilon II și III)”, spune Mihai Bobocea, purtător de cuvânt al Asociației Pensiilor Administrate Privat (APAPR).

În 2023, în premieră, pentru prima oară în istoria de 15 ani a Pilonului II, statul român a decis să taxeze dividendele încasate de fondurile Pilon II pentru a petici bugetul mult prea generos pentru statutul de una dintre cele mai sărace economii din Uniunea Europeană. Astfel, a introdus peste noapte prin OG 16/2022 obligativitatea ca fondurile de pensii să plătească un impozit de 8% pe dividende.

Potrivit Comisiei Europene, majoritatea statelor membre UE aplică pentru sistemele de pensii private sistemul EET sau „exempt-exempt-tax“ (contribuțiile și câștigurile din investiții ale fondului de pensii sunt scutite fiscal, iar beneficiile plătite de fonduri sunt impozitate). De regulă, aceasta înseamnă că rezultatele investiționale ale fondurilor de pensii private sunt scutite de impozite. Comisia sprijină acest model de întârziere a taxării pentru că el încurajează cetățenii europeni să economisească suplimentar pentru vârsta pensionării.

Analiștii spun că această sumă ar fi putut fi investită la Bursa de Valori în acțiuni. Acestea sunt de preferat obligațiunilor având în vedere că pe de o parte oferă un randament superior iar pe de alta contribuie la diversificarea portofoliilor, mai ales având în vedere faptul că fondurile de pensii sunt deja supraexpuse pe titluri de stat.

Calculele realizate de ZF arată că 17 companii din cele 20 ale indicelui principal BET și-au remunerat anul acesta investitorii cu dividende de 13 mld. lei din care fondurile de pensii private Pilon II – din calitatea lor de acționari – au primit 1,77 mld. lei.

Cea mai mare sumă a venit de la Hidroelectrica, acolo unde fondurile de pensii au o deținere de aproape 11%. Compania de stat a distribuit dividende de 6,3 mld. lei din care Pilonul II a luat 683 mil. lei. Impozitul de 8% plătit a fost de 54,6 mil. lei, arată calculele ZF pe baza bvb.ro și desprepensiiprivate.ro.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună