Cum a devenit Gen Z noua forță politică la nivel mondial? Tinerii nu mai așteaptă decenii după schimbare, o vor rapid și se organizează fără lideri

Când președintele Madagascarului, Andry Rajoelina, a fugit din țară la începutul acestei luni, înainte ca generalii să preia controlul asupra insulei, este posibil să nu fi avut timp să observe steagul ridicat de protestatari, pe care era desenat un cap de mort cu o pălărie de paie. Manifestanții din Generația Z, care au zguduit lideri din Nepal și Indonezia până în Maroc, Peru și acum Madagascar, s-au adunat sub aceeași imagine — preluată dintr-un manga japonez care înfățișează un grup de neadaptați ce luptă împotriva unui regim corupt și opresiv, scrie Financial Times. 

Indiferent dacă îi numim generația TikTok, Generația Z (născuți între 1997 și 2012) sau pur și simplu studenți protestatari, tinerii din întreaga lume cer — și în unele cazuri chiar provoacă — schimbare politică. Întrebați-o pe Sheikh Hasina, fosta prim-ministră a Bangladeshului, care a fost forțată să părăsească funcția anul trecut, în urma protestelor conduse de studenți.

Protestele Generației Z sunt deosebit de semnificative în țările unde vârsta mediană este mică — așa cum este cazul Madagascarului, unde jumătate din populație are sub 19 ani. Acolo, manifestațiile au fost declanșate de pene de curent și lipsa apei, dar, ca și în alte locuri, lipsa locurilor de muncă și scârba față de elitele care își etalează bogăția au fost cauzele mai profunde.

În Africa, unde vârsta mediană este de 19 ani și crearea de locuri de muncă este dezastruoasă, tinerii devin o forță tot mai puternică — deși imprevizibilă. Tinerii pricepuți în tehnologie din Sudan au fost cei care au declanșat valul de proteste care a dus, în 2019, la răsturnarea dictatorului Omar al-Bashir, aflat la putere de 30 de ani. Anul trecut, în Kenya, protestatarii care se autointitulau Gen Z l-au forțat pe președintele William Ruto să renunțe la creșterile de taxe propuse și să-și demită cabinetul. Iar chiar luna aceasta, în Maroc, manifestanți care se numesc Gen Z 212 (după prefixul telefonic) au ieșit în stradă la Rabat, Casablanca și Tanger pentru a cere perspective mai bune și pentru a critica cheltuielile legate de Campionatul Mondial din 2030, pe care Marocul îl va co-găzdui.

Majoritatea protestelor Gen Z — organizate în mediul social media — nu au lideri evidenți. Acesta este un avantaj, pentru că le face greu de suprimat, precum o hidra cu mai multe capete, în țări ca Kenya sau Iran, unde mișcările reapar în ciuda represiunii sângeroase a statului. Dar această natură amorfă este și o slăbiciune: de multe ori, aceste mișcări nu reușesc să transforme furia legitimă în politici coerente sau structuri politice alternative, rămânând vulnerabile la lideri carismatici care promit soluții imediate.

Statutul de cult al căpitanului Ibrahim Traoré, autoproclamatul revoluționar anti-imperialist din Burkina Faso și maestru al TikTok-ului, este un exemplu elocvent. Nu este deloc exagerat să vedem și în Donald Trump, președintele SUA, un beneficiar al acelorași impulsuri — un lider care a înțeles rapid puterea politică a TikTok-ului și dorința tinerilor de a sparge vechile tipare ale politicii.

Generația Z poate fi, însă, și o sursă de instabilitate politică. În Sudan, o mișcare civilă idealistă a fost înlăturată de generali, care au aruncat apoi țara într-un război civil sângeros. În Madagascar, Rajoelina însuși — pe atunci un DJ de 34 de ani — a ajuns la putere în 2009, într-un val de proteste conduse de tineri, doar pentru a fi înlăturat mai târziu de următoarea generație și de câțiva generali. Mișcările de tineret sunt, de asemenea, ținte ușoare pentru campanii de dezinformare, care pot deturna nemulțumirile legitime în scopuri perverse — inclusiv sprijinirea mercenarilor ruși sau a loviturilor de stat interne.

Totuși, protestatarii Gen Z pot fi și o forță a binelui, care le transmite elitelor înrădăcinate mesajul că politica este un contract social, nu o licență pentru jaf. Mulți lideri vor considera că cea mai bună șansă de supraviețuire este reprimarea protestelor. Dar ar trebui să fie conștienți că mișcările tinerilor vor continua să revină. Calea mai înțeleaptă este să creeze un mediu care oferă locuri de muncă, servicii și siguranță. Cei care nu pot asigura aceste elemente de bază pot fi siguri că vor vedea, în curând, un steag cu un cap de mort fluturând pe străzile lor.