Cum a ajuns un polițist din Bacău milionar în euro
Timp de construcție două zile, consum de energie mai mic de până la cinci ori, rezistență la seisme, facturi reduse cu până la 75%. Sunt câteva dintre avantajele pe care le aduc casele din lemn, la modă pe piețele din vestul Europei. O companie din Bacău încearcă să schimbe obiceiurile românilor în materie de imobiliare și să îi convingă că acestea sunt locuințele viitorului. Vor prinde și pe pia…

UN IMOBIL MODERN CU O SUPRAFAȚĂ DE 500 DE METRI PĂTRAȚI, dotat cu o zonă de spa și fitness, dar și cu o piscină acoperită și un spațiu special amenajat pentru activitățile care țin de hobby-uri, alimentat exclusiv prin mijloace de energie neconvențională se ridică chiar acum în apropierea orașului Bacău. Este viitoarea locuință a lui Răzvan Cazacu, o construcție exclusiv pe structură din lemn care a început în aprilie și va fi încheiată, potrivit lui Cazacu, până la sfârșitul anului. Antreprenorul de 41 de ani și-a petrecut ultimii zece ani construind case din lemn pentru Franța, Norvegia, Olanda sau Belgia într-o fabrică cu 50 de angajați din Moinești, oraș aflat la aproape 40 de kilometri de Bacău. În 2012 a ridicat în afara granițelor 25 de locuințe și a adus HoneyWood, compania pe care o conduce împreună cu soția lui, la o cifră de afaceri de 1,7 milioane de euro. După ce a observat că la străini casele din lemn pot să ocupe până la 10% din volumele construite, el a identificat o oportunitate pe piața locală, despre care crede că ar putea să îi crească afacerea cu circa 25%: „În România suntem într-o etapă de pionierat, mergem pe o tendință din vestul Europei, orientată spre ecologie și spre producerea de energie neconvențională, pentru care avem nevoie și de structuri care pot să economisească energie„, spune Cazacu. El aduce ca argument principal în folosirea structurilor din lemn alinierea cu tendințele de folosire a energiei neconvenționale, „deocamdată scumpă și care trebuie păstrată cât mai mult„. Totuși, creșterea de 25% ar putea să se concretizeze abia în anul următor, când clienții de aici vor fi convinși de avantajele unei astfel de case.

O CASĂ CU STRUCTURĂ DIN LEMN, DAR CU FINISAJE ASEMĂNĂTOARE UNEIA CLASICE, poate să ajungă să consume de cinci ori mai puțină energie în comparație cu o casă tradițională și să aducă facturi de trei ori mai mici. Totodată, aceasta este și „eco-friendly„, eliberând mai puține substanțe poluante în atmosferă. Casele din lemn au o rezistență sporită la cutremure și nu sunt afectate nici de seisme care ar ajunge până la 9 grade pe scara Richter. Cel mai important atu este, probabil, viteza de construire: o casă de până la 250 de metri pătrați „la roșu„ poate să fie construită în doar două zile lucrătoare, în timp ce una „la cheie„, în aproximativ 30 de zile. Pereții unor astfel de case sunt asamblați în fabrica din Moinești, înființată în urmă cu mai bine de zece ani. Dacă mai demult aici se producea mobilier masiv pentru export în India și Germania, acum aici se produc exclusiv case din lemn. Materialul prelucrat este adus din Germania, chiar dacă buștenii pot fi anterior aduși din pădurile românești: „Am fi vrut să cumpărăm lemn din România, dar când comandam un camion, jumătate îl trimiteam înapoi deoarece grinzile din lemn nu erau suficient de drepte, aveau probleme de umiditate sau nu găseam dimensiunile de care aveam nevoie, argumentează Cazacu importul de materie primă.

PRIMUL PAS ÎN EDUCAREA POTENȚIALILOR CUMPĂRĂTORI a fost să își dărâme casa din cărămidă construită „la roșu„ în care ar fi urmat să se mute împreună cu familia și să o transforme într-o locuință futuristă inspirată din modelele pe care le-a văzut în Franța. Dacă diferențele pentru prețul structurii sunt importante, finisajele apropie prețul unor astfel de locuințe de cele „clasice„ din cărămidă. Tehnologia care transformă locuința lui Cazacu
într-una „pasivă„ din punct de vedere al alimentării cu energie ajunge la câteva zeci de mii de euro, dacă luăm în considerare faptul că doar celulele fotovoltaice se întind pe aproximativ 200 de metri pătrați. Axarea pe folosirea mijloacelor neconvenționale de energie vine în completarea conceptului de „locuință din lemn„ – care nu este întotdeauna mai ieftină din cauza finisajelor. Prețul pentru o astfel de structură din lemn de rășinoase – molid sau brad – este cuprins între 450 și 600 de euro pe metrul pătrat. Potrivit reprezentanților companiei, o casă de circa 125 de metri pătrați dotată cu etaj mansardat poate astfel să coste aproximativ peste 30.000 de euro, iar una de 350 de metri pătrați, cu garaj, peste 50.000 de euro.

De unde ideea? După ce a absolvit Academia de Poliție și Dreptul și a lucrat ca polițist timp de doi ani, Cazacu s-a orientat spre business: „era perioada anilor ’97- ’98, când toată lumea își încerca norocul, iar în zona respectivă industria lemnului prindea amploare„. A fondat firma Vandrom Trust în domeniul exploatării forestiere și a început să facă exporturi de bușteni și cherestea, iar apoi, în 1998, s-a concentrat pe producerea de mobilier masiv pentru piețele din Germania și India. În domeniul construcției de case pe structură de lemn a intrat în 2003, iar în 2006 a adus această afacere pe piața din Franța, urmând ca ulterior să exploreze alte piețe europene. În 2007, în urma unei investiții de 500.000 de euro a cumpărat fabrica de 2.000 de metri pătrați din Moinești unde sunt realizate și în prezent prefabricatele din care sunt asamblate casele.
Conduce afacerea împreună cu soția care și acum îl ajută la partea economică a businessului pentru că lui Cazacu nu îi place să fie „cel care se ocupă de bani, mie mi-a plăcut doar ideea”. Dacă în 2012 a construit 25 de case, anul acesta și-a propus realizarea de 30 de locuințe din lemn, în condițiile în care capacitatea fabricii de la Moinești este de de 50 de locuințe pe an. În ultimii șapte ani, Cazacu a construit circa 150 de astfel de locuințe în țări precum Franța, Germania, Italia sau Belgia și speră să se dezvolte în următorii trei ani suficient de mult încât să dubleze capacitatea de producție a fabricii cu comenzi în special din România.