Cum a ajuns un inginer mecanic din România chef la cel mai nou restaurant japonez din Londra
Chef-ul celui mai nou restaurant japonez din Londra, care promite să devină una dintre destinațiile de elită de pe scena culinară din capitala Angliei, este un fost inginer mecanic din România care a învățat tainele gastronomiei britanice într-un pub din…
Chef-ul celui mai nou restaurant japonez din Londra, care promite să devină una dintre destinațiile de elită de pe scena culinară din capitala Angliei, este un fost inginer mecanic din România care a învățat tainele gastronomiei britanice într-un pub din Newcastle, scriu jurnaliștii de la Bloomberg.
Alex Crăciun este omul pe care Jason Atherton l-a ales pentru a prelua frâiele bucătăriei de la Sosharu, restaurant care se va deschide pe 7 martie. Jason Atherton a devenit una dintre cele mai cunoscute prezențe din gastronomia de înaltă clasă după ce a lucrat alături de genii precum Ferran Adria, chef-ul din spatele el Bulli, omul care practic a pus pe masa lumii conceptul de gastronomie moleculară, sau Gordon Ramsay. Acum Atherton lucrează pe cont propriu.
“Este un lucru mare. Atherton este un chef respectat care a adăugat un nou restaurant în Sydney la un imperiu internațional clădit în domeniul gastronomiei din care fac acum parte unități în New York, Dubai, Shanghai, Singapore și Hong Kong”, mai scriu junaliștii de la Bloomberg potrivit cărora cheful britanic va ajunge la 7 restaurante în Londra.
În timp ce Atherton a fost în elita industriei în ultimii 15 ani, Crăciun a început de jos, lucrând ca ajutor în bucătăriile din România. În urmă cu 10 ani s-a mutat din Brașov în Newcastle, oraș situat la 480 de kilometri de Londra.
“A fost oribil”, mărturiseșete cu un zâmbet pe buze bucătarul român de 30 de ani. “Totul era anapoda, nici măcar nu vorbeam limba sau cel puțin nu o înțelegeam, dar cu toate acestea am muncit cât am putut de mult. A fost greu, dar m-au promovat și după cinci luni deja conduceam toată bucătăria”, spune Alex Craciun.
Cititi mai multe pe www.da.zf.ro