Cum a ajuns un actor de comedie președintele unui stat european

Un „pirat” toată viața lui, așa cum le spune el celor pricepuți la a exploata oportunitățile, Igor Kolomoiski a făcut în tinerețe bișniță cu electronice aduse de la Moscova în Ucraina în vremea prăbușirii Uniunii Sovietice, scrie revista The New Republic. Apoi a pus pe ruinele URSS bazele unei mici bănci, PrivatBank, care între timp a devenit cea mai mare din Ucraina. La succesul acesteia a contribuit nu doar inspirația de afaceri, ci și, dacă ar fi de crezut autoritățile ucrainene, ceva fraudă. Kolomoiski a supraviețuit ambelor revoluții din Ucraina, din 2004 și 2014, a devenit miliardar, iar când Ucraina era invadată de trupele rusești, în 2014, el a creat și finanțat o armată care să o apere. O parte din afacerile sale erau în Crimeea ocupată de militarii ruși. Ca lord al războiului în estul devastat de conflict, a pus recompense uriașe pe capetele liderilor militari ruși. Unul din batalioanele finanțate de el, Azov, este cunoscut ca incubator de extremism de dreapta, adică de neonazism. 

Președintele Petro Poroșenko i-a retezat avântul. L-a concediat din funcția de guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, din est, cea mai importantă din punctul de vedere al industriei, i-a naționalizat banca și a încercat să taie picioarele imperiului energetic al oligarhului. Sub asediu, Kolomoiski a decis că actorul de comedie Vladimir Zelenski, vedeta unei rețele de televiziune pe care o deține, trebuie să devină președinte.  Iar planul i-a reușit. Zelenski este un nou venit în politică, dar are în spate un om influent și puternic aflat în luptă disperată pentru imperiul său de afaceri, un imperiu ale cărui urme se văd din Rusia, unde are afaceri cu petrol și gaze naturale, până în SUA, unde este investigat pentru posibile infracțiuni financiare și a stârnit două  mici scandaluri politice. 

Trei lucruri definesc un oligarh, spune Dmitro Iablonovski, directorul adjunct al Centrului pentru Strategia Economică, un think tank din Kiev: instituțiile media deținute, interesele de afaceri semnificative și o influență politică substanțială. În prezent cinci dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, inclusiv Kolomoiski și Poroșenko, controlează o parte considerabilă din instituțiile și resursele țării – de la partide politice și posturi de televiziune la oțelării, gaze și…ciocolată. „Oligarhii sunt statul“, concluzionează Iablonovski.

Rețeaua de oligarhi a început să se dezvolte în anii 1990 sub fostul președinte Leonid Kucima și a înflorit în era postsovietică, potrivit lui Mihail Minakov, un asociat la Centrul Wilson. Clanurile de oligarhi s-au luptat între ele până când unul a câștigat și a candidat pentru președinție – Viktor Ianukovici. În 2004, ucrainenii au ieșit în stradă în ceea ce este cunoscut ca revoluția portocalie din Ucraina și au rupt rețeaua oligarhilor.

Însă Ianukovici a reușit din nou să-și consolideze puterea, până când ucrainenii, exasperați de tendințele sale proruse, l-au alungat definitiv în 2014. În acea vreme au existat rapoarte bine fundamentate despre „o întâlnire la Viena și o înțelegere a oligarhilor în care aceștia au decis să se unească și să sprijine un singur candidat, pe Poroșenko“, povestește Minakov. Atunci când separatiștii sprijiniți de ruși au invadat estul Ucrainei și Crimeea în 2014, oligarhii țării s-au aliat ca liderii feudali, protejându-și țara – sau profiturile lor. Președintele în exercițiu de atunci, Oleksandr Turcinov, l-a numit pe Kolomoiski guvernatorul oblastului Dnepropetrovsk, unde omul de afaceri a cheltuit 10 milioane de dolari pentru a-și crea propria armată privată care să lupte împotriva rușilor. Însă în ascensiunea sa Kolomoiski s-a ciocnit cu statul ucrainean.

Poroșenko, proaspăt ales președinte, l-a concediat pe Kolomoiski, care și-a explicat îndepărtarea ca pe un dezechilibru în sistemul oligarhic. „Când aveți o coaliție care constă din două facțiuni gigantice și trei grupări mici, veți obține lupte de coaliție“, a explicat Kolomoiski pentru The Washington Post. „Eu sunt angajatul lui Poroșenko, dar am acționat ca un egal al său. Iar acest lucru a fost un disconfort pentru el.“

Concurența dintre oligarhi s-a intensificat pe măsură ce corupția și războiul din estul Ucrainei slăbeau țara. Între timp, în interiorul ministerului de finanțe al Ucrainei au apărut îngrijorări că perla lui Kolomoiski, PrivatBank, nu mai este sustenabilă. Timp de aproximativ zece ani, PrivatBank a fost implicată într-o „fraudă la scară largă și coordonată“, care s-a concentrat în jurul departamentului său de credite, potrivit guvernului de la Kiev. PrivatBank ar fi acordat prin această schemă împrumuturi propriilor acționari care ar fi trebuit să le ramburseze prin alte împrumuturi date de bancă tot lor și tot așa.

În liniște, ministerul de finanțe și-a împărtășit îngrijorările legate de fraudă cu managerii de la PrivatBank. În vara anului 2016, Poroșenko era îndemnat să naționalizeze PrivatBank, potrivit unor oficiali ai guvernului ucrainean.

Președintele a amânat decizia luni de zile datorită puterii politice a lui Kolomoiski. În decembrie, Poroșenko era gata să semneze preluarea PrivatBank de către banca centrală, dar în ministerul de finanțe creștea teama că Kolomoiski s-ar putea răzbuna: PrivatBank avea 26.000 de angajați, reprezenta 30% din sistemul bancar și procesa 75% din plățile din Ucraina, potrivit unei surse din ministerul de finanțe. „Nu știam dacă Kolomoiski avea butonul roșu pentru oprirea operațiunilor băncii și dacă l-ar folosi cu doar două săptămâni înainte de sărbătorile de Crăciun pentru a bloca țara.“ Mai târziu oligarhul a dovedit că poate bloca și prin alte mijloace țara: el deține singura fabrică de clor pentru purificarea apei potabile din Ucraina. Și n-a ezitat să închidă producția.

Guvernul ucrainean a naționalizat PrivatBank pe 18 decembrie. Kolomoiski a cedat puterea fără incidente, iar Poroșenko a fost lăudat de comunitatea internațională, mai ales de americani. În Statele Unite și în alte țări occidentale, Poroșenko a fost deseori privit ca un oligarh binevoitor. El și-a făcut miliardele achiziționând o fabrică de dulciuri de la stat în timpul dezintegrării Uniunii Sovietice. Campania sa pentru președinte din 2014 s-a bazat pe ideea că o persoană ca el ar putea să se ridice deasupra corupției. Dar chiar și cei care au lucrat pentru Poroșenko spun că ceva s-a schimbat în anul de după victoria din alegeri, efortul său de reformă înghețând în 2015. Promisiunea din campanie de înființare a unui tribunal anticorupție a fost îndeplinită abia după prima rundă a alegerilor pentru președinte din 2019, când toate sondajele de preferințe politice arătau că Zelenski va câștiga. Investigații de presă au arătat în repetate rânduri că aliații lui Poroșenko beneficiază de pe urma faptelor de corupție. „Poroșenko era foarte capabil să creeze acest baraj de fum pentru Occident și apoi să îndeplinească aproximativ 15% din ce le promite“, spune John Lough, cercetător la Chatham House. „Uitați-vă la Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției, a cărei sabotare a permis-o.”

Într-o țară în care personajele corupte sunt o obișnuință, prezența proaspătă a lui Zelenski a fost o schimbare binevenită, deși actorul a refuzat în general să dea detalii despre planurile sale politice. Nici după ce a câștigat cursa pentru președinție acestea nu au devenit mai clare.

Ideea că încercarea lui Zelenski de a cuceri poziția de președinte are de-a face cu răzbunarea lui Kolomoiski pe Poroșenko pentru naționalizarea PrivatBank a fost prezentă de la începutul cursei electorale. Dovezile directe lipsesc, dar există alte indicii care pot susține teoria. Zelenski, în afară de faptul că este angajatul lui Kolomoiski și un star (bogat) al televiziunilor pe care acesta le deține, a beneficiat de un timp de antenă semnificativ de la ele, mai ales în zilele de dinaintea alegerilor.

Atât Zelenski, cât și Kolomoiski neagă complotul, actorul asigurând că nu-i va da PrivatBank înapoi lui Kolomoiski, iar oligarhul spunând că dacă guvernul vrea să păstreze PrivatBank, o poate face. Însă Kolomoiski este un maestru al manevrelor din umbră. Americanii au aflat-o pe pielea lor. În toamna anului 2017, o pereche de lobbyiști americani au pus în scenă o audiere falsă chiar la Congres, în subsolul Capitolului, în care au acuzat un fost bancher central din Ucraina de o faptă de corupție odiosă, notează The Daily Beast. Un post TV ucrainean a difuzat evenimentul de acolo, susținând că aceea este dovada că Congresul Statelor Unite a investigat acuzațiile (ceea ce nu era adevărat).

Finanțatorul aparent al audierii a fost Kolomoiski. În 2018 a fost descoperită o altă legătură aparentă între oligarhul ucrainean și politica americană. O serie de companii care au legătură cu Kolomoiski l-au angajat pe avocatul Robert Powell, soțul (pe atunci) candidatului democrat pentru Camera Reprezentanților Debbie Mucarsel-Powell. Doar una dintre aceste firme i-a plătit lui Powell cel puțin 700.000 de dolari pe parcursul a doi ani, arată documente publice. Mucarsel-Powell a intrat în Congres anul acesta.