Cum a ajuns România sub patrafirul spionilor

Diverși comentatori afiliați politic au sărit imediat, cu mare alarmă și falsă îngrijorare, fie să decreteze moartea sau decredibilizarea în ansamblu a presei, fie să se întrebe dacă România mai merită încrederea NATO și a UE, din moment ce armata și serviciile secrete în general penetrează instituțiile civililor. Iar aici nu există practic teamă de ridicol: deși n-a văzut nimeni actele de recrutare a vreunui politician sau ziarist în slujba vreunui serviciu secret, plouă cu acuzații de tip “lasă că știm noi”, inclusiv cu estimări că în politică sau în presă ar fi sute de spioni în solda serviciilor; alții, e drept însă mult mai puțini, fiindcă domeniul e mult mai delicat și inspiră sfială, îndrăznesc să acuze și infiltrarea justiției cu spioni.

Alții au acuzat pur și simplu armata și serviciile secrete că nu-și deconspiră spionii plasați în aceste instituții și că evită inclusiv să nege clar că vreun actual prezidențiabil ori actuală vedetă de televiziune ar fi făcut parte dintre angajații lor, deși legea, așa cum a arătat (inclusiv la o emisiune a lui Turcescu) fostul șef al SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu, interzice deconspirarea, autodeconspirarea și orice comentarii pe această temă din partea instituțiilor și a persoanelor vizate de astfel de acuzații. De altfel, chiar pe această interdicție de a comenta public s-a bazat Turcescu atunci când s-a recomandat drept ofițer acoperit, aducând ca argumente niște acte care l-au făcut pe același Ungureanu să comenteze că e ca și cum el însuși ar spune “de azi m-am săturat să mai fiu vatman” aducând în chip de argumente carnetul de note și coronița de la sfârșitul clasei I primare.

Degeaba a atras atenția același Ungureanu că acuzațiile președintelui Băsescu pe tema fostului ofițer acoperit care candidează la președinție “se apropie periculos de mult de limita instigării la comiterea de infracțiune”. Campania pentru Cotroceni continuă pe aceeași linie sterilă, condusă de două categorii de moraliști naționali: cei care insinuează, acuză sau se acuză public fără dovezi clare și cei care încearcă să pretindă că a lucra într-o instituție a civililor ca ofițer acoperit al unui serviciu secret dintr-o țară democratică ar fi de fapt un act de patriotism, chiar dacă e imoral (în presă), ilegal (în politică și justiție) ori îngrașă (în mediul de afaceri).