Cum a ajuns omul bolnav al Europei cea de-a patra economie a lumii

Cei din vest au descoperit o societate marcată de șomaj, productivitate scăzută și sărăcie. Au descoperit însă și o mână de lucru competitivă și relativ ieftină, precum și apetit pentru noi produse. Vestul a descoperit oportunități – nu doar în Germania de Est, dar și în alte state ale fostului bloc sovietic, precum România sau Slovacia.

În primii 15 ani de după reunificare, creșterea economică a Germaniei s-a situat mult sub cea din restul zonei euro. Productivitatea a scăzut, iar șomajul a crescut, una dintre urmări fiind o criză imobiliară de proporții. Diferențele de salariu dintre Est și Vest și încercarea de egalizare a acestora au reprezentat factori decisivi pentru intrarea Germaniei într-o recesiune care a ținut din 1993 până în 2002.

Unul din efectele reunificării a fost migrarea masivă dinspre est înspre vest; în 1989, 16 milioane de oameni trăiau în Germania de Est. Douăzeci de ani mai târziu, numărul acestora scăzuse la 14 milioane. Conform grupului de cercetare SED-Staat, „nota de plată“ pentru reunificarea Germaniei a fost de 2 trilioane de euro, respectiv investițiile necesare pentru a reconstrui Estul care suferea după ani de comunism și după o economie planificată. Decizia de a schimba fiecare marcă germană din Est cu una emisă de băncile din Vest a fost necesară din punct de vedere politic, dar greșită din punct de vedere financiar.

Momentul de răscruce pentru Germania a fost decizia de a rămâne fidelă principiilor economice considerate de alții ca „învechite“, consideră Wolfgang Streeck, director al Institutului de Studiu al Societății din Köln. „În anii ’90, atunci când America a intrat în zona boomului dotcom, Germania a rămas o economie bazată pe producție.

Acest lucru a fost aspru criticat la momentul respectiv, cel mai bun exemplu fiind chiar articolul din The Economist care spunea că statul a rămas în urmă, că este învechit. Mai mult chiar, economia Germaniei era puternic reglementată de către stat și angajatorii aveau o mulțime de obligații către angajați și către stat. Salariile erau foarte mari, iar lucrătorii aveau putere de decizie.

În Statele Unite sau Marea Britanie, o astfel de organizare economică era văzută ca o condamnare la moarte a sistemului financiar“. În ciuda acestor critici, explică Streeck, acest sistem a fost cel care a salvat Germania și a transformat-o în puterea mondială de astăzi. „Toate restricțiile și regulile impuse de stat s-au dovedit în cele din urmă benefice. Companiile au acceptat provocarea și au câștigat prin inovație, concentrându-se mai mult pe ideea de a construi produse de calitate și mai puțin pe cea de a avea un preț competitiv.“

La începutul anilor 2000, companiile din Germania jucau deja un rol important în țările aflate în tranziție către o economie de piață, apreciază Fredrik Erixon, director al Centrului European pentru Politici Economice Internaționale. „Companiile germane au înțeles foarte bine piețele externe și au început să se orienteze către acestea. Germania a făcut asta mai bine decât Franța sau Marea Britanie, care în mod tradițional sunt economii orientate spre piețe externe.“