Cum a ajuns Emmanuel Macron noul superstar al Europei

”Doamnelor și domnilor, Franța s-a întors. Franța e din nou în centrul Europei“. Cu aceste cuvinte, Emmanuel Macron și-a început discursul de la Davos, în luna ianuarie a acestui an.

El a transmis apoi că succesul în Franța e imposibil fără succes la nivel european și a cerut o mai strânsă cooperare la nivelul blocului comunitar. ”Avem nevoie de o Europă mai puternică. Este ceva esențial“, a spus președintele francez. Macron a vorbit și de nevoia de a transforma Europa într-o putere socială, științifică și politică, cerând mai multă ambiție din partea liderilor europeni. ”Nu sunt naiv“, a spus el. ”Nu vom construi niciodată ceva suficient de ambițios cu 27 de state membre. Dacă unii oameni sunt gata să dovedească mai multă ambiție, să meargă mai departe în ceea ce privește integrarea, atunci haideți să o facem.“

|ntr-un alt discurs ținut în prima zi a acestui an, președintele francez a spus că 2018 va fi un an decisiv pentru Europa și s-a angajat să depună toate eforturile pentru a menține stabilitatea construcției europene. ”Trebuie să redescoperim ambiția europeană, să redescoperim o Europă mai suverană, mai unită, mai democrată, pentru că poporul nostru va avea doar de câștigat“, a transmis Macron. ”Noi, liderii europeni, nu trebuie să cedăm în fața nimănui  nici a naționaliștilor, nici a scepticilor. Voi continua să lucrez alături de partenerii noștri europeni, în special Germania.“

Ca principal obiectiv, el a vorbit de restabilirea zonei euro prin introducerea unui ministru european de finanțe. |ntâmplător sau nu, Comisia Europeană lansase în luna decembrie o propunere care semăna destul de mult cu cea a lui Emmanuel Macron: crearea unui fond monetar european care să asigure stabilitate și care să intervină în cazul în care un stat intră în criză financiară, prevenind astfel efecte la nivelul întregului bloc comunitar.

UN PREȘEDINTE NEANUNȚAT. Victoria lui Emmanuel Macron din 2017 a fost impresionantă din multe puncte de vedere: cu 12 luni înaintea alegerilor, spre exemplu, casele de sondare a opiniei publice nici nu îl includeau pe lista candidaților cu șanse reale la președinție.

Macron a fost membru al Partidului Socialist între anii 2006 și 2009, din 2009 menținând o poziție independentă. A reintrat în politică în 2012, atunci când a ocupat postul de consilier al președintelui François Hollande. Ulterior, el a fost ministru al economiei, până în 2016, moment în care a demisionat, dorind să se axeze pe candidatura sa la președinția Franței. Prin urmare, la începutul lui 2016  pe 6 aprilie, mai exact  el a înființat mișcarea En Marche!. 

Emmanuel Macron nu se consideră ”nici de dreapta, nici de stânga“, ci mai degrabă un politician ”pragmatic“. Are politici de stânga, în sensul menținerii statului asistențial, dar pledează pentru o serie de măsuri economice de dreapta. Printre acestea, el propune subvenții de 15.000 de euro companiilor care angajează persoane din suburbii defavorizate și vrea o serie de măsuri pentru combaterea sărăciei.

A promis reducerea datoriei suverane a Franței cu 60 de miliarde de euro în termen de cinci ani, vrea relansarea agriculturii și reducerea cu 120.000 de posturi a aparatului funcționarilor de stat.

Macron susține suplimentarea bugetului comun al Uniunii Europene, crearea unui guvern economic european, a unui parlament al zonei euro și inițierea unor consultări democratice în toate statele membre pentru reformarea proiectului politic comunitar. De asemenea, el pledează pentru suplimentarea cu 10.000 de agenți a efectivelor Poliției și Jandarmeriei, reorganizarea serviciilor de informații și crearea unei structuri speciale pentru protejarea frontierelor Uniunii Europene.
La o lună după victoria sa răsunătoare și cu trei zile înainte ca partidul său, En Marche!, să câștige alegerile parlamentare din Franța, Emmanuel Macron anunța începutul unei noi ere în Franța: ”Vreau să fim o națiune de start-up-uri, o națiune care lucrează pentru și alături de start-up-uri, dar și o națiune care gândește și se dezvoltă ca un start-up.“

Promisiunea lui Macron avea, desigur, și numeroase implicații în politica externă. Franța caută să se reinventeze ca o putere agilă, flexibilă, creativă și care poate să joace la masa marilor puteri.

O confirmare a faptului că Macron nu se teme să folosească forța pentru a menține normele internaționale a venit recent sub forma atacului asupra Siriei, derulat de Franța alături de Statele Unite și Marea Britanie.

La scurt timp după respectiva operațiune militară, la jumătatea lunii aprilie, Emmanuel Macron a fost într-o vizită de stat de trei zile în SUA, prima găzduită de omologul său american, Donald Trump, de la preluarea mandatului. Președintele francez și soția sa, Brigitte, au deschis vizita de stat cu o dublă întâlnire cu Donald și Melania Trump la casa lui George Washington.

Președintele american a salutat prietenia istorică dintre Statele Unite și Franța, mulțumindu-i omologului său francez pentru participarea la operațiunile din Siria. ”Astăzi, reafirmăm prietenia care înflorește de două secole. Este foarte bine că organizăm prima vizită de stat primindu-l pe liderul celui mai vechi aliat al Statelor Unite, mândra națiune Franța“, a declarat Trump.
Interacțiunea liderului de la Palatul Elysée cu Donald Trump nu e una întâmplătoare: încercarea de a se poziționa ca fiind ”vocea rațiunii“ în relația cu președintele american reflectă modul în care Macron vrea să fie perceput, adică drept cel care poate conduce Europa.

Deși relația lor nu a început în cei mai buni termeni, Emmanuel Macron și președintele american par acum să-și fi găsit suficiente puncte în comun. Ca dovadă a acestui fapt stă și recenta vizită a lui Macron în Statele Unite  prima a unui șef de stat de când Trump s-a așezat la Biroul Oval.

Nu e de mirare, astfel, că în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor americani președintele francez s-a descris ca fiind principala forță din spatele strategiei lui Trump în ceea ce privește Siria. ”Trump ne-a transmis că dorința sa este să retragă Statele Unite din Siria. L-am convins că e mai bine să rămână“, le-a povestit Macron celor de la CNN. ”L-am convins că e necesar să limităm aceste bombardamente la ținte legate de armele chimice, în ciuda nebuniei provocate de ceea ce a scris el pe Twitter.“

Deși respinse repede de mașinăria de PR a lui Trump, cuvintele lui Macron au distras atenția de la problemele cu care se confruntă în ultima perioadă Franța. ”Macron, gata de luptă“ a fost unul dintre titlurile care au împânzit presa din Hexagon, în vreme ce zeci de mii de oameni protestau la Paris și în restul Franței față de măsurile liberale adoptate de președinte.
Asemenea lui Trump, Macron știe să folosească în propriul interes rețelele sociale; în loc să anunțe de la Palatul Elysée atacul asupra Siriei, el a postat pe Twitter poze cu el și mai mulți comandanți dând ordinul de lansare a rachetelor.

Theresa May este prinsă într-o luptă diplomatică cu cei de la Moscova, fiind recent și ținta parlamentarilor care au acuzat-o că nu i-a consultat înainte de atacul asupra Siriei. Angela Merkel a jucat un rol important în negocierile dintre Statele Unite și Rusia, dar problemele politice apărute ca urmare a ultimelor alegeri din Germania au determinat-o să facă un pas în spate în ceea ce privește politica europeană.

Toate aceste lucruri l-au ajutat pe Macron să iasă în față, aducând Franța în postura de a fi noua forță centrală a bătrânului continent.

VAȚIONAT ÎN EUROPA, CONTESTAT ACASĂ. Repoziționarea Franței vine într-o perioadă în care logica geopolitică instalată după căderea regimurilor comuniste se clatină, iar marile puteri ale lumii se rearanjează pe harta globală. Vorbim de o perioadă în care China se apropie, cu pași mari, de titlul de ”cea mai puternică economie a lumii“; o perioadă în care Rusia își caută poziția de forță pe care a ocupat-o în timpul Războiului Rece, dar nu reușește decât să intre în conflict cu majoritatea statelor vestice. Nu în ultimul rând, vorbim de o perioadă în care se manifestă tot mai puternic un vid de putere în Europa. Iar aici intră în joc Macron: profitând de slăbiciunile arătate de Marea Britanie și Germania, el încearcă să readucă Franța în postura de prim-jucător pe scena politică europeană.

Și chiar dacă pe plan extern Macron câștigă tot mai mult teren în fața celorlalți lideri europeni, pe plan local situația stă cu totul altfel. La sfârșitul lunii martie, rata de aprobare a acțiunilor sale a atins cel mai mic procentaj de la preluarea funcției: doar patru din zece francezi aveau o opinie favorabilă vizavi de activitatea sa, în scădere cu trei procente față de luna februarie și cu 12 procente față de decembrie 2017. 57% dintre respodenți s-au declarat nemulțumiți de Macron, oferind ca principal motiv numărul mare de reforme pe care acesta încearcă să le impună.

Rata sa de aprobare este asemănătoare cu cea pe care fostul președinte francez, François Hollande, o avea după 10 luni de mandat.

Sprijinul față de Macron a scăzut mai ales în rândul familiilor cu un venit mic și, oarecum surprinzător, în rândul votanților de sub 35 de ani. Mulți dintre cei care s-au declarat dezamăgiți de Emmanuel Macron l-au numit ”arogant“ și ”un președinte pentru cei bogați“. Problema nu este însă doar a lui Macron: și susținerea pentru premierul Edouard Philippe este în scădere, mai bine de jumătate dintre francezi având o opinie negativă despre acesta.

Macron are o mână bună, pe care va trebui însă să o și joace corespunzător. Rămâne de văzut ce vor decarta și ceilalți jucători de la masă: Merkel, May și, de ce nu, chiar Putin. |ncrederea președintelui francez în Uniunea Europeană îl va ajuta să câștige popularitate în rândul partenerilor externi, dar faptul că el ignoră reacțiile venite din partea propriilor votanți l-ar putea costa.