Cum a ajuns aurul de pe spațiul românesc vedeta colecției vieneze de aur preistoric?

Istoria dinaintea apariției scrisului este povestită de obiectele descoperite, de rămășițele așezărilor sau mormintele oamenilor preistorici. Vasele de lut spun povești despre gastronomia vremurilor, armele despre războaie, iar aurul spune povestea statutului și vanității. Colecția de aur din Muzeul de Istorie Naturală din Viena este populată de aur transilvănean, podoabe strălucitoare, precum lanțuri, brățări, ace pentru haine. Cum a ajuns aurul de pe spațiul românesc vedeta colecției vieneze de aur preistoric?

La nici un kilometru de centrul istoric al Vienei, două palate aproape identice stau față în față, ca într-o oglindă. Unul este Muzeul de Istorie Naturală din Viena și celălalt este Muzeul de Istoria Artei. Cele două muzee au fost inaugurate la finalul secolului al XIX-lea de împăratul habsburg Franz Joseph (1830-1916). Muzeul este uriaș, cu zeci de expoziții desfășurate pe 8.500 metri pătrați și cu peste 100.000 de obiecte expuse. Este impresionant de la un capăt la altul, cu rămășițe autentice ale oamenilor preistorici, unelte, podoabe și arme, un schelet aproape complet de balenă sau un femur de dinozaur pe care ai voie să îl atingi. „Perla coroanei” este statueta antropomorfă Venus din Willendorf, care datează de acum 30.000 de ani.  Cu puterea unui imperiu în spate, muzeele vieneze au adunat și găzduiesc artefacte de prin toate colțurile lumii, de la sarcofage egiptene, statuete autentice cu împărați romani celebri la piese de pe spațiul românesc. Pentru un vizitator român, una dintre cele mai interesante încăperi este cea destinată aurului preistoric. Sare în ochi faptul că 70-80% din aurul expus este de pe teritoriul României, din Transilvania. „Transilvania, până la 1918, făcea parte din monarhia austro-ungară. Multe dintre tezaurele descoperite în secolul al XIX-lea sau la începutul secolului XX în Transilvania au fost preluate de autorități și duse la centru, la centrul monarhiei austro-ungare, adică la Viena. De aceea sunt ele prezente acolo”, explică Florentina Nițu, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității din București. Austriecii au inaugurat muzeul în 1891, în vreme ce România avea doar o colecție de antichități în cadrul Palatului Universității din București.

Scările interioare ale muzeului

Colecția de aur preistoric din Muzeul de Istorie Naturală din Viena

„În plus, în România, primul muzeu național de antichități s-a organizat destul de târziu, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864, și nu beneficia nici măcar de un spațiu propriu. Era găzduit în clădirea în Palatul Universității din București. La fel, în Palatul Universității din București, în momentul în care a fost ridicat, au fost adăpostite toate marile instituții ale statului român. Era cea mai importantă clădire de prestigiu instituțional și Senatul României a fost găzduit aici până la începutul secolului XX”, mai spune Florentina Nițu. Povestea pe care o spun antichitățile preistoriei, adică dinainte de apariția scrisului, este de multe ori mai autentică decât povestea pe care o spun istoricii. Nu există istorie, ci doar istorici, spune o vorbă din folclorul mondial, însă obiectele sunt… obiective.

Niciodată nu vor spune povestea astfel încât să pună într-o lumină mai bună stăpânul sau poporul lor, oricare ar fi fost la momentul respectiv. Sigur că pot fi interpretări multiple, și de multe ori arheologii au ajuns la dispute încinse pe seama poveștilor obiectelor descoperite. Măsurând în ani, istoria spațiului actual românesc spusă de obiecte este mult mai vastă decât istoria scrisă. Știm despre așezări ale oamenilor încă din paleolitic (15.000 de ani î. Hr.), apoi celebrele culturi neolitice precum Gumelnița sau Cucuteni, care au produs obiecte spectaculoase, de la ceramică la cuptoare sofisticate pentru vremea aceea, la unelte, arme sau podoabe. Aurul a fost folosit încă din vechile timpuri în cea mai mare parte în scopul împodobirii corpului.

Cu cât un om era mai împopoțonat, cu atât era mai sus în ierarhia culturii, semn că, cel puțin din acest punct de vedere, lucrurile nu erau cu mult mai diferite decât astăzi. Au fost descoperite morminte din acea perioadă în care presupuse căpetenii au fost îngropate după moarte împreună cu un adevărat tezaur. Cel mai vechi obiect din aur descoperit pe spațiul României este o banală sârmă, care datează din ultima fază a neoliticului, adică acum circa 4.500 de ani.

La început, obiectele erau destul de simple și erau prelucrate la rece prin ciocănire și apoi decupate în forma dorită, urmată de o lustruire a piesei. Lesne de intuit, cele mai multe obiecte de aur erau podoabe, cum ar fi pandantive, ace sau piese care reprezintă schematic forma umană. Analiza metalografică arată că multe piese erau produse din aur autohton, dar, cel mai probabil, era și obiecte de import, având în vedere asemănarea cu alte forme descoperite pe teritoriul Bulgariei. Cu timpul, mai ales în epoca bronzului, au început să apară obiecte din aur mai sofisticate, precum brățările sau lanțurile, folosite, de asemenea ca podoabe, ca urmare a prelucrării mai avansate a aurului, la cald.

De asemenea, au fost găsite și arme din aur, precum toporul, dar folosite ceremonial, pentru că nu prezentau semne de uzură. Odată cu avansarea tehnicilor de prelucrare, obiectele au devenit mult mai sofisticate, cum ar fi celebrele brățări dacice cu forme de animale sau frunze în relief.

Cele mai multe descoperiri de piese de aur din muzeele românești sunt din perioada comunistă.   Acum însă, cercetarea în general și cercetarea arheologică în particular din România sunt la pământ. Bucățele de istorie de pe teritoriul țării zac îngropate, pentru că pur și simplu nu se alocă fonduri, iar arheologii români fac echipă cu arheologi din alte țări pentru a putea săpa șantierele deschise. „Cercetarea în România este sub-finanțată, evident, iar cercetarea arheologică, cu atât mai mult. De pildă, nu avem foarte multe șantiere medievale și este mare păcat. Eu sunt specializate în istorie medievală și premodernă și m-aș bucura să pot folosi în cercetările mele o analiză comparativă cu ceea ce se descoperă în pământ, în săpătură, pentru că documentele pot să surprindă anumite aspecte sau să le exagereze, pe când realitatea obiectului descoperit în săpătură e una foarte concretă”, mai spune Florentina Nițu.   

Lanțuri, pandantive, brățări sau arme ceremoniale din aur din România, Transilvania