Culmea luxului: dressingul cu trei etaje (GALERIE FOTO)
Unele femei se mulțumesc cu un dulap de haine în perete, altele își construiesc dressingul visurilor lor pe trei niveluri, așa cum a procedat o întreprinzătoare din Houston, Texas, pe nume Theresa Roemer.
Proiectul a costat-o nici mai mult, nici mai puțin de 500.000 de dolari, scrie Houston Chronicle. La fiecare nivel al uriașului dressing de 300 mp se poate ajunge pe o scară în spirală și se pot admira pantofi, genți, haine, pălării și parfumuri frumos așezate pe categorii.
Deși criticii nu au întârziat să apară, întreprinzătoarea își justifică investiția afirmând că dressingul ei este un loc foarte potrivit pentru organizarea de strângeri de fonduri pentru opere caritabile și că invitatele ei care donează bani se simt foarte bine la evenimentele găzduite acolo.