Cui îi este frică de taxa pe avere?

Bernie Sanders, fost candidat la președinția SUA, se autodescrie ca socialist democrat. Printre măsurile extreme propuse de el se numără taxarea celor mai bogați americani. Elizabeth Warren, de asemenea fostă candidată la președinția SUA, a propus și ea impozitarea capitalului miliardarilor, dar îmbrățișează fără rezerve și piața liberă. Jamie Dimon, executivul puternicei bănci americane JPMorgan Chase, a descris-o pe Warren ca fiind un politician care-i „denigrează pe oamenii de succes”.

Și Sanders, și Warren au renunțat în cele din urmă la candidatură în această primăvară, având rezultate prea slabe. Dar între timp s-a stârnit furtuna economică produsă de pandemia de COVID-19, s-a instalat o recesiune soră cu marea depresiune economică, milioane de americani au rămas în doar câteva săptămâni fără loc de muncă, acutizând o inegalitate a distribuirii avuției țării care schimbase deja radical peisajul politic al Americii. Au venit apoi cele mai mari proteste sociale din ultimii 50 de ani, care s-au răspândit rapid în alte țări, inclusiv din Europa.

Odată cu aceste probleme au revenit în forță dezbaterile privind introducerea taxei pe averile celor mai bogați. Ar fi o soluție pentru diminuarea inegalităților. Dar și pentru susținerea guvernului în fața cheltuielilor uriașe pe care le implică lupta contra șocurilor economice cauzate de pandemie. La fel de în forță a revenit și opoziția. Pe Dimon îl cunoaște toată lumea. Dar despre el cu greu se poate spune că este un „om de succes”. „În principiu, există doar cinci modalități de a acumula un miliard de dolari și niciuna dintre ele nu are de-a face cu succesul pe o piață cu adevărat liberă”, după cum scrie în The Guardian Robert Reich, economist, profesor și comentator american.

Prima modalitate este exploatarea unui monopol, spune el. Jamie Dimon are o avere de1,6 miliarde de dolari. Strânsă nu pentru că a reușit sub capitalismul pieței libere. În 2008, guvernul american a salvat JPMorgan și alte patru bănci mari de pe Wall Street, considerându-le „prea mari pentru a putea fi lăsate să se prăbușească”. Această salvare este în realitate o poliță de asigurare ascunsă, încă în vigoare, cu o valoare pentru marile bănci estimată la 83 miliarde de dolari pe an. Dacă JP Morgan nu ar fi atât de mare și, prin urmare, i s-ar permite să falimenteze, averea lui Dimon ar valora cu mult sub
1,6 miliarde de dolari.

Există însă prin opoziția față de taxa pe avere și nume care nu se învârt neapărat prin lumea miliardarilor. Emma Agyemang de la Financial Times, care a remarcat că puține soluții de înmulțire a veniturilor bugetare stârnesc mai multă agitație ca taxa pe avere, a încercat să-i scoată pe acești oameni la lumină. Când FT a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru cititori în privința taxei, așteptările erau să apară sentimente puternice. N-a fost așa, dar reacția a fost totuși surprinzătoare: au existat peste 300 de comentarii la întrebarea „Cum ar funcționa o taxă pe avere?”. Acesta este cel mai mare număr de răspunsuri primit în oricare dintre sesiunile live interactive de întrebări și răspunsuri organizate până atunci de FT. Munca a fost solicitantă pentru specialistul jurnalului, dar acesta a aflat multe din discuții. În primul rând, majoritatea cititorilor FT nu sunt în favoarea impozitului pe avere.

Acest lucru este în contrast cu un sondaj recent realizat de YouGov, care a pus întrebări la 1.682 de adulți din Marea Britanie și a constatat că 61% dintre ei ar aproba o taxă pe avere pentru cei cu active mai mari de 750.000 lire sterline. Într-un sens, acest lucru nu este surprinzător, spune Agyemang. Majoritatea cititorilor FT sunt semnificativ mai bogați decât adultul mediu din Marea Britanie. Sau, după cum a spus un cititor cu sarcasm: 

„Majoritatea persoanelor care au spus că susțin un impozit pe avere nu ar fi cei care ar plăti din banii lor. Sunt întotdeauna mai ușor de folosit banii altor oameni.“
Să însemne acest lucru că sentimentul puternic antiimpozit exprimat în comentarii se reduce la interesul de a evita plata și mai multor impozite? Categoric. Cu toate acestea, chiar și atunci când această motivație a fost exprimată, ea a fost adesea însoțită de alte opinii. „Impozitul pe venit, NIC –„contribuții de asigurări naționale”, TVA, taxa pe combustibil, acciza pe bere, taxa de timbru, impozitul pe câștiguri de capital, lista poate continua. Toate aceste impozite există și sunt plătite; de ce sunteți atât de dornici să dați și mai mult din banii dumneavoastră Marii Britanii pentru salariile a 200.000 de funcționari publici pentru gestionarea unor lanțuri de aprovizionare care nici măcar nu pot duce echipamentele medicale de protecție dintr-un depozit la un spital?”, a întrebat un cititor. Câțiva comentatori au spus că ei cred că atât oamenii, cât și guvernele au „responsabilitatea de a economisi pentru zile negre” și că o taxă pe avere ar „pedepsi” persoanele care au economisit și le-ar descuraja să facă rezerve pentru viitor. Este vorba despre oameni „care și-au găsit un rost în viața și care nu reprezintă o povară pentru public”, a spus o persoană.

O minoritate importantă s-a opus ideii. Ei au susținut că averea nu este întotdeauna creată sau câștigată prin muncă și economisire, ci uneori prin moștenire sau câștiguri neimpozitate. „Banii care creează active nu au fost neapărat impozitați ca venituri, dimpotrivă”, arată un cititor.
„Cea mai mare parte din avuția din sud-est se datorează faptului că boomerii au cumpărat proprietăți în urmă cu 20-30 de ani și nu au făcut nimic de valoare economică pentru a crea acel activ valoros.” „Cei mai săraci sunt taxați în mod disproporționat, taxele reprezintă cea mai mare parte din averea lor”, a scris o altă persoană. „În schimb, la cei mai bogați, în timp ce ca număr absolut contribuția este mai mare, procentul din averea lor care se duce la guvern este mult mai mic. Prin urmare, impactul pe care impozitele îl au asupra celor bogați este mult mai mic. Acest lucru nu este nici corect, nici durabil.”
Acești cititori spun, în general, că ar fi dispuși să plătească mai mult – fie ca impozit pe avere, fie prin creșterea ratelor la câștigurile de capital sau prin impozitul pe moștenire. Unii o văd ca pe un argument moral. „Impozitul este, de asemenea, o funcție a unei societăți morale, astfel încât cei care o duc mai bine oferă o plasă de siguranță pentru cei ce nu se pot descurca în perioadele grele”, arată un răspuns. Această confruntare politică între cei care cred într-un stat mic, cu funcții și impozite limitate, și cei care cred într-un stat intervenționist care oferă o plasă de siguranță cuprinzătoare este responsabilă pentru o mare parte din energia din discuțiile din jurul impozitelor pe avere. Un comentator a pus punctul pe i când a scris: „Există o întrebare culturală imensă la care trebuie găsit răspuns. Marea Britanie este cea mai de dreapta țară din Europa din punct de vedere economic. Este puțin probabil să devenim Franța”. Aceste valori culturale sau economice ar putea explica de ce ideea impozitului pe avere nu a avut niciodată multă tracțiune în Marea Britanie, deși este colectat în patru țări europene – Norvegia, Spania, Belgia și Elveția. Însă în Marea Britanie, ideea că valorile pot fi schimbate în favoarea impozitelor mai mari este responsabilă pentru o mare parte din frica evidentă în comentariile formulate în sesiunea de întrebări și răspunsuri a FT. În fața unui guvern conservator care a adoptat cel mai mare program de susținere fiscală pe timp de pace și a condus o extindere masivă a datoriei publice, oamenii înstăriți sunt nesiguri de ceea ce înseamnă aceasta pentru viitorul țării și al activelor lor. Cititorii au mai spus că pandemia a pus accentul pe inegalitatea economică înfricoșătoare dintre tineri și bătrâni – o problemă care nu mai poate fi ignorată. „Este despre faptul că pentru a proteja baby boomerii înstăriți, care sunt deja ieșiți la pensie, tinerii săraci în active a trebuit să sufere. O taxă pe averea celor care dețin proprietăți scumpe ar fi o modalitate bună de a repara acest dezechilibru”, a spus un cititor. O temă înrudită din comentarii este despre cum un impozit pe avere ar putea fi conceput pentru a limita evaziunea, luându-i în considerare și pe cei care dețin active valoroase, dar au bani puțini. Franța lui Emmanuel Macron, considerat președintele bogaților, a eliminat parțial taxa pe avere în 2017 deoarece a generat venituri reduse. Acestea sunt doar câteva dintre problemele care ar trebui să fie rezolvate înainte de introducerea unui astfel de impozit. Este puțin probabil ca miniștrii să elaboreze planuri pentru acest lucru, deoarece acestea se vor încadra cu cerințele zilnice ale unei crize economice și de sănătate. În Marea Britanie, există un consens din ce în ce mai mare între politicieni, economiști și experți fiscali – precum și printre cititorii FT – că șansele pe termen lung ca bogatului să i se ceară să plătească mai mult s-au redus dramatic. În Franța, însă, Macron dă semne că ia în considerare reintroducerea impozitului pe avere.