Home Actualitate Cu un randament de 35% în 2019, Bursa în...
Actualitate

Cu un randament de 35% în 2019, Bursa încheie cel mai bun an din 2009 încoace. Dar lichiditatea, cel mai abrupt declin anual din 2015 încoace

♦ O singură listare de acțiuni în 2019, și aceea pe segmentul AeRO ♦ 17 emisiuni de obligațiuni de 4 mld. lei ♦ Lichiditate de 38,9 mil. lei (8,2 mil. euro) față de 46 mil. lei (9,8 mil. euro) în 2018, adică un minus de 16% ♦ Acesta este cel mai abrupt declin anual din 2015 încoace.

Cu un randament de 35% în 2019, Bursa încheie cel mai bun an din 2009 încoace. Dar lichiditatea, cel mai abrupt declin anual din 2015 încoace
Cu un randament de 35% în 2019, Bursa încheie cel mai bun an din 2009 încoace. Dar lichiditatea, cel mai abrupt declin anual din 2015 încoace · Foto: Business Magazin

♦ O singură listare de acțiuni în 2019, și aceea pe segmentul AeRO ♦ 17 emisiuni de obligațiuni de 4 mld. lei ♦ Lichiditate de 38,9 mil. lei (8,2 mil. euro) față de 46 mil. lei (9,8 mil. euro) în 2018, adică un minus de 16% ♦ Acesta este cel mai abrupt declin anual din 2015 încoace.

Cu un randament de 35% în anul 2019 prin prisma indicelui principal BET, Bursa de la București a încheiat cel mai bun an din 2009 încoace, dar valoarea medie zilnică a tranzacțiilor a scăzut cu 16%, la circa 39 mil. lei, acesta fiind cel mai abrupt declin anual din 2015 încoace, arată datele agregate de ZF.

„În condițiile în care bursa nu reușește să convingă investitorii să vină să investească, randamentele nu mai au nicio importanță. Rulajul este cel care dă câștig atât Bursei, cât și brokerilor, care trăiesc din tranzacțiile intermediate“, spune economistul Aurelian Dochia.

Astfel, Bursa de la București are nevoie de cât mai multe companii listate, altfel riscă ca cercul vicios în care se află în prezent, adică cel dat de faptul că numărul de companii listate este limitat, iar contribuțiile românilor la cei mai mari investitori ai bursei, adică fondurile de pensii private, sunt nelimitate, să se adâncească. Cea mai recentă listare pe segmentul principal este cea a Purcari în februarie 2018, iar cea de care au putut beneficia și cei mai mari investitori ai bursei – fondurile Pilon II, este din toamna anului 2017, adică a Sphera Group.

Fondurile de pensii private nu pot achiziționa acțiuni Purcari ca urmarea a restricției de plasamente în companii care activează în domeniul producerii de băuturi alcoolice.

„Cred că sunt critice măsuri care să crească interesul investitorilor, care să înceapă chiar cu educația în școli. Ar trebui eliminate sau modificate regle­mentările care sunt prea complicate și totodată costurile de tranzacționare și de listare sunt prea mari. Multe burse din lume au simplificat procedurile și au redus costurile, astfel că a devenit simplu accesul la finanțare pe piața de capital pentru oricine“, spune Aurelian Dochia.

Pe de altă parte, pentru 2020, brokerii spun că nu se așteaptă la scăderea lichidității de la bursă.

„Nu întrevăd semne de continuare a trendului de scădere a lichidități. Dar, dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci cred ca trebuie combătută prin aducerea la bursă a unor emitenti importanți. Aici un rol important ar putea să îl joace statul “, spune Marcel Murgoci, director de tranzacționare al Estinvest.

În 2019, investitorii de la bursa românească au început anul cu un grad ridicat de pesimist în contextul în care Ordonanța 114, cea care avea să devină cel mai controversat act normativ postdecembrist, i-a făcut knockout, fiind adoptată fără dezbateri și consultări cu mediul de afaceri.

Ulterior, pe fondul așteptărilor acestora ca actul normativ să fie modificat în sensul pozitiv pentru companiile listate, ceea ce s-a și întâmplat, bursa de la București și-a mai recăptat din culoare iar optimismul invesitorilor a determinat ca indicele BET să închidă anul cu un randament de 35%. Cu tot cu dividende, randamentul anul trecut a fost de 47%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună