Cu revoltele din Franța, s-ar putea să descoperim că România nu este o alternativă chiar atât de rea pe cât o zugrăvim noi

Dacă ne uităm la televizor, pe Facebook, pe TikTok, pe platformele sociale, la revoltele din Franța, Italia, Spania, tindem să credem că Europa este în criză, că modelul social european, care a atras milioane de emigranți din fostele colonii ale țărilor europene, nu mai rezistă. Tot ce înseamnă Europa, cu Bruxelles-ul în frunte, nu mai este un model de urmat, mai ales dacă asculți retorica de la noi. Tot ce se întâmplă în jurul nostru, toate crizele, începând de la războiul din Ucraina, pe care ucrainenii nu vor să îl oprească, până la criza energetică – celebrul Green Deal, care a dus la explozia prețurilor la energie –, sunt din cauza Ursulei von der Leyen. Și, dacă extindem discuția, ajungem și la Soros.

Până se va găsi un alt model economic, politic și social, modelul de extindere a Uniunii Europene către est, inclusiv către România, este, până acum, cel mai de succes model de integrare și de reducere a decalajelor dintre țări, populații și modele sociale. Este adevărat că Europa se confruntă acum cu lipsa unor motoare de creștere economică, cu lipsa investițiilor mari în infrastructură. Și aici nu vorbim numai de infrastructura rutieră și feroviară, ci și de infrastructura educațională, medicală, administrativă etc. Europa a devenit mult prea birocratică, cu mult prea multe reguli care frânează libera inițiativă, dezvoltarea de noi afaceri și a noi modele de business. De fapt, este o confruntare între birocrație, birocrați și capitalism.

Cei care au ieșit în stradă în Franța cu cocktailuri Molotov au adus în discuție lipsa infrastructurii educaționale, lipsa școlilor, lipsa profesorilor, lipsa interesului statului, adică al guvernelor, de a oferi o educație mai bună copiilor. Pe lângă acest lucru, tinerii din toată Europa se confruntă cu problema imobiliară – prețuri mari la apartamente, chirii foarte mari, care mănâncă o parte mult prea mare dintr-un salariu lunar. Pe lângă asta, lipsa locurilor de muncă mai bine plătite pentru tineri este o problemă adusă tot mai mult în discuție. Există locuri de muncă, dar ele se concentrează în partea inferioară a pieței muncii, respectiv în HoReCa, îngrijire, transport – șoferi de taxi, Uber sau Bolt –, în depozite logistice sau în munci fizice cu cârca.

Europa nu produce suficiente locuri de muncă mai bine plătite, din care să poți să-ți plătești o rată la bancă pentru un apartament sau chiria. A dispărut clasa de mijloc în toate formele ei, iar tinerii sunt extrem de furioși. Valul împotriva imigranților se ridică din ce în ce mai mult, mai ales că aceștia acceptă locurile de muncă inferioare, pe salariile pe care le oferă companiile, adică pe salarii mult mai mici decât cele pe care le-ar aștepta un european get-beget. Mai toată lumea critică România, critică sistemul de educație, infrastructura, sistemul medical și, mai nou, lipsa locurilor de muncă mai bine plătite. Și asta apropo de faptul că termini o facultate și nu-ți găsești de lucru în domeniul respectiv sau, dacă îți găsești, salariul este mult prea mic față de așteptări și față de cât ai avea nevoie ca să trăiești cum îi vezi pe corporatiști că trăiesc. Nu toată lumea are acces imediat la un salariu de 1.500-2.000 de euro. Dacă nu vom avea creștere economică în următorul deceniu, dacă nu vom avea noi investiții, dacă firmele nu vor avea proiecte noi, și România se va confrunta cu această problemă a noilor generații – așteptări versus realitate.

Economia României a crescut în 25 de ani de la un PIB de 40 de miliarde de euro la 400 de miliarde de euro, ceea ce a dus la apariția unor noi sectoare, a unor noi companii care au putut să plătească salarii în creștere, care s-au apropiat de salariile din Occident. Creșterea economică a dat posibilitatea unor investiții în infrastructura educațională, sanitară, de transport (în sectorul feroviar stăm mai prost), ceea ce a făcut ca multe lucruri să fie privite în mod pozitiv. În același timp, Europa Occidentală, care ne susținea în procesul de integrare cu peste 100 de miliarde de euro, a ajuns să acumuleze tensiuni care nu au o rezolvare imediată. Modelul economic nu poate fi schimbat peste noapte, nu poți să reduci birocrația Bruxelles-ului, plus birocrația internă a statelor, peste noapte, nu poți să implementezi capitalismul american a doua zi, în timp ce europenii se așteaptă ca guvernele să aibă grijă de ei. Generația mea, a decrețeilor, și generația milenialilor am beneficiat de o șansă extraordinară, pentru că s-a schimbat o lume. Am fost martorii căderii comunismului și am fost acolo când s-a clădit o altă lume, capitalismul, așa cum a fost el. Am avut ocazia să avem salarii mai bune, mulți au avut șansa să intre în afaceri și să aibă succes, am muncit în clădiri de birouri și mai puțin în fabrici, ne-am permis să ne cumpărăm un apartament, fie el și pe credit, iar rata la bancă să nu ne dărâme deloc, am acumulat ceva resurse financiare. Întrebarea este dacă și cei care vin după noi, generația Z și generația Alfa, vor avea aceeași șansă sau vor ieși în stradă. Ca să nu ajungem ca în Franța, statul nostru, instituțiile, sistemul în ansamblul lui ar trebui să fie mai puțin birocratice, mai antreprenoriale și să creeze mai multe oportunități pentru noi investiții, care să dea naștere la joburi mai bine plătite, pe măsura educației.

Și, vorba unui antreprenor român, Nicu Duică, de la Avicola Rojiște, care produce acum ouă ecologice în România, dar care în ultimii 25 de ani a lucrat în construcții, la demolări, în Belgia: doar când vii în România din afară îți dai seama ce progrese s-au făcut aici și cum România este acum o alternativă mai bună decât Occidentul pentru a trăi, a învăța și a face business. Dar românii din afară trebuie să descopere acest lucru, iar cei din țară să nu mai fie atât de critici. S-ar putea ca școlile din România, atât ca infrastructură, cât și ca profesori și învățare, să fie mai bune decât cele din Franța de astăzi. (Aici nu vorbim de Sorbona sau de școlile de elită, ci de școlile de cartier.)  

(cristian.hostiuc@zf.ro)