Cu rechinul la bar
Cunoscut pentru controversatele sale sculpturi, artistul britanic Damien Hirst recidivează, de această dată la un bar din Las Vegas.
Recent inauguratul Unknown Bar din cadrul Palms Casino, de a cărui renovare s-a ocupat însuși artistul, foarte apreciat de proprietarii cazinoului, își îmbie publicul să-i treacă pragul cu o sculptură-rechin realizată de Hirst în 1999, scrie LA Times. Intitulată „The Unknown (Explored, Explained, Exploded)”, lucrarea face parte din seria rechinilor formolizați pentru care este renumit artistul, peștele folosit pentru aceasta fiind tăiat în mai multe bucăți, fiecare ținută în propriul său recipient din sticlă și oțel umplut cu formol, și a fost instalată deasupra tejghelei localului. Pe lângă această lucrare, clienții mai pot admira nouă picturi din seria celor cu puncte colorate pe care Damien Hirst nu le-a mai expus până acum.