Home Transporturi Cu câte camioane de peste 6 tone vândute...
Transporturi

Cu câte camioane de peste 6 tone vândute crește o economie. Plus 24% în primele două luni din an

Piața auto crește încă de anul trecut, dar segmentul camioanelor este cel mai optimist și își echivalează vânzările cu creșterea economică. Cu câte camioane de peste 6 tone vândute crește o economie?

Cu câte camioane de peste 6 tone vândute crește o economie. Plus 24% în primele două luni din an
Cu câte camioane de peste 6 tone vândute crește o economie. Plus 24% în primele două luni din an · Foto: Business Magazin

Înmatriculările de autovehicule comerciale au crescut cu 24% în primele două luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar Mercedes-Benz și Volvo se află printre cele mai bine vândute branduri din segment, arată statisticile Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor DRPCIV. „Evoluția de ansamblu a segmentului de autovehicule comerciale indică o tendință pozitivă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Mode-lul Sprinter continuă să fie foarte bine privit pe piața din România, fapt care se reflectă în mod semnificativ și în volumul de vânzări, în special pentru Sprinter-ul de 5 tone. În această perioadă ne-am bazat mai mult pe livrările din retail. Nu în ultimul rând, evoluția vânzărilor de autovehicule utilitare este datorată și înnoirii și extinderii parcului auto existent“, spune Bogdan Ciubuc, sales & marketing manager vans în cadrul Mercedes-Benz România. Avansul a fost susținut concret și de lansarea noului model Vito care vine cu costuri reduse de utilizare, sarcină utilă mare și siguranță.

Acest pachet de beneficii ale noii generații a generat o creștere de aproximativ 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, într-un segment comparativ aflat în creștere, cu aproximativ 15%. Vânzările de camioane de peste 3,5 tone au urcat anul trecut cu aproape 30%, în timp ce piața auto totală a avansat cu 21%, conform datelor Asociației Producătorilor și Impor-tatorilor de Automobile (APIA), vestea fiind una foarte bună pentru cei din domeniu, deoarece concretizează creșterea economică realizată anul trecut.

Dintre cei șapte principali jucători de pe piața camioanelor de peste 6 tone, Mercedes-Benz a fost singurul brand care a depășit pragul de 1.000 de unități anul trecut, în timp ce pe locul secund s-a clasat MAN, cu 955 de camioane, în creștere de la 748 în 2013, conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). „Și în cazul pieței de camioane putem vorbi despre un trend ascendent având în vedere că ponderea flotelor a devenit mai mare decât pe parcursul anului 2014. Acest fapt este determinat în principal de necesitatea înlocuirii camioanelor vechi cu modele noi care să le permită clienților să beneficieze de performanțe superioare, atât din punctul de vedere al economiei de combustibil, cât și al taxelor de drum mai reduse pentru autovehiculele Euro 6“, a spus Ovidiu Pintilie, sales & marketing manager trucks în cadrul Mercedes-Benz România.

Având în vedere evoluția din primele luni ale acestui an, reprezentanții Mercedes-Benz estimează că vânzările de autovehicule comerciale ale mărcii vor continua să crească pe parcursul lui 2015. În mod explicit, pentru segmentul de autovehicule comerciale ușoare de dimensiuni mari, aceștia estimează menținerea trendului ascendent și o creștere de aproximativ 20%, raportându-ne și la finalizarea licitațiilor de microbuze școlare. Totodată, pentru modelul Sprinter estimăm menținerea statutului de lider în segmentul comparativ. „În ceea ce privește autovehiculele comerciale ușoare de dimensiuni medii, în care se remarcă lansarea noului model Vito, estimăm o creștere a vânzărilor Mercedes-Benz care depășește creșterea pieței și care, în mod firesc, va atrage după sine și o creștere a cotei de piață“, a spus Bogdan Ciubuc.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună