Cu capota in parbriz

Asa ca o delegatie importanta a celor de la GE descinde in India. La aeroport ii asteptau cateva masini oficiale, limuzine impozante, negre, de productie locala. Delegatii americani urca, coloana incepe sa mearga, soare, pitoresc, amabilitati, deodata se aude o bufnitura puternica si coloana se opreste; capota unei masini din cele negre, impozante si oficiale se deschisese in timpul mersului si din cauza curentului de aer se proptise zdravan in parbriz. S-au evaporat instantaneu si soarele si pitorescul si amabilitatile, iar americanii s-au privit pe furis: „…aici am venit noi sa cumparam software?“.

Un bancher londonez si sotia sa, arhitect, cumpara o veche tesatorie abandonata, o fabricuta, pentru a o transforma in locuinta. Lucrarile presupun si o adaugire la un zid existent, din caramida. La un moment dat cei doi se trezesc reclamati de vecini, o respectabila institutie de cultura, pentru nerespectarea traditiei zonei in materie de construit; era vorba de caramida folosita la zid, care nu era „londoneza“, ci un alt soi. Diferenta era de nuanta a culorii, un galbui destul de inchis care contrasta nu foarte tare cu maroul roscat al zonei. O comisie a municipalitatii londoneze a purces la analizarea cazului. Ceea ce ar parea, in Romania, rautate sau prostie, adica demersul celor de la numita institutie de cultura, era numai dorinta de a respecta traditia, specificul arhitectural al unei zone; institutia culturala avea, de altfel, un responsabil special cu patrimoniul, traditiile si aspectul zonei.

Intorcandu-ne in India in vremea in care outsourcingul a inceput sa se afle pe buzele tuturor, descoperim ca indienii au avut taria sa depaseasca impactul capotei in parbriz si ca si-au vandut software-ul americanilor. Ba si altora, si au facut in asa fel incat au ajuns la valori si dezvoltari care pot parea fanteziste: Bangalore este denumit Silicon Valley al Indiei si inregistreaza, cu cinci milioane de locuitori, o economie de peste 60 de miliarde de dolari.

Bancherul londonez si-a terminat locuinta si s-a mutat, dar exista riscul sa ramana cu dormitorul expus privirilor indiscrete, daca autoritatile vor decide ca zidul buclucas trebuie daramat si caramida cea galbuie inlocuita cu cea maro roscat.

Morala celor doua povesti, clou-ul, este necesitatea unor lideri zonali si a unei comunitati locale puternice.

In primul caz, temelia celor 60 de miliarde de astazi ale orasului Bangalore au fost puse de lideri politici ai statului indian Karnataka, a carui capitala este Bangalore, intre 1970 si 1976, pe vremea cand managerii de astazi ai lumii occidentale isi puneau flori in par, tipau la festivaluri rock si n-aveau habar ca peste ani vor rima nu cu sitarul lui Ravi Shankar sau cu religia lui Maharishi Yogi, ci cu softurile si call-center-urile indiene.

In al doilea caz chiar nu e nimic de spus; cred ca taria natiei engleze o furnizeaza chiar elasticitatea dura de care dau dovada: fac cea mai trasnita muzica din lume, dar beau ceai la cinci; accepta cele mai nonconformiste manifestari, de genul curentului punk, dar tin mortis la caramida lor londoneza; se joaca cu finantele, aurul si actiunile lumii, dar impodobesc asta cu umor sec si dictie impecabila.

Spre deosebire de elasticitatea dura de care vorbeam mai sus, la Bucuresti ne putem lauda cu o tarie bleaga. Adica ne-ar placea sa fim Silicon Valley al Europei, dar software-ul nu se intrupeaza din galagie si discursuri inutile; ne bucuram de orice fel de constructie, chiar daca zidurile sunt tarcate la propriu sau la figurat; nu mai vorbesc de luptele surde din interiorul actualelor comunitati locale, de lipsa de reprezentativitate, de imobilismul si de delasarea de ici sau de colo.

Una din replicile care ma enerveaza in cel mai inalt grad este „..si daca nu e ala, atunci cine?“. Replica am auzit-o mai tot timpul, in felurite situatii, aplicata in politica, administratie, ba chiar si prin companii, ca un fruct al servilismului valah combinat cu mugurii gandirii corporatiste: cum Dumnezeu poti crede ca „ala“ face ceva rau? „+la“ e infailibil, e cel mai destept, cel mai cinstit, cel mai bun…

Si daca n-ar fi el, atunci cine?

Ultimului cu care am discutat pe tema i-am spus ca „tu!“. „Tu“ esti infailibil si destept si cinstit, pentru ca te poti gandi la mult mai multe decat caltabosi sau dragoste populara racnita cu devotiune sau contra cost. Si ar fi de ajuns ca „tu“ sa vrei si vei gasi puterea sa faci silicon valley-ul acela de pe Siret, Mures sau Jiu. Dar asta e o lectie pe care n-am invatat-o noi, cei care n-am avut voie sau n-am catadicsit sa ne punem flori in par si sa racnim la festivaluri rock.

Radem in schimb atunci cand dam cu capota in parbriz.