CSR 2023. SPORTS disABILITIES - Facilitarea sportului în România pentru persoanele cu dizabilități
Motivație: Asociația Club Sportiv Caiac SMile a debutat sub forma unui club de performanță care să le ofere tinerilor prilejul de a practica un sport nautic la nivel competițional în județul Satu Mare. „În timp, această idee avea să se…
Motivație:
Asociația Club Sportiv Caiac SMile a debutat sub forma unui club de performanță care să le ofere tinerilor prilejul de a practica un sport nautic la nivel competițional în județul Satu Mare. „În timp, această idee avea să se extindă și să îi fie atribuită un scop mai nobil decât am fi crezut oricare dintre noi”, declară Valentina Vesler, PR & communication director al Carpathian Springs, care are brandul Aqua Carpatica.
„Un film a schimbat cursul drumului, când
ne-am dat seama că această pasiune pentru sport extrem merită împărtășită și adaptată pentru orice om, indiferent de vârstă, gen, statut social sau abilități. Astfel, ne-am îndreptat și spre sportul de masă, organizând tabere și ture pe lacuri și râuri de munte, ajutând sute de copii, tineri și adulți să cunoască beneficiile practicării unui sport în natură”, adaugă Valentina Vesler.
Cu toate acestea, momentul „care ne-a definit nouă scopul, a fost momentul în care am pus pentru prima dată în caiac o persoană în scaun rulant. Sentimentul pe care l-am avut când am reușit să oferim libertatea de mișcare unui om care e dependent de scaunul lui cu rotile nu s-a comparat cu nicio altă realizare de până atunci”, explică reprezentanta Carpathian Springs.
De atunci, și până acum, cinci ani de activitate mai târziu, Caiac SMile a devenit o unitate protejată, ale cărei proiecte s-au îndreptat tot mai mult spre social și tot mai mult spre cei 865.000 de oamenii cu dizabilități din toată țara. „Cu fiecare proiect nou dezvoltat și implementat, ne dăm seama tot mai mult de câte lipsuri au acești oameni în domeniul sportiv. Accesibilizarea sportului pentru ei înseamnă mai mult decât echipamente adaptate, înseamnă accesibilizarea transportului, a infrastructurii, care să le permită să se deplaseze spre terenurile de sport, și cel mai important, integrarea lor în societate”, punctează Valentina Velser.
Descrierea proiectului:
SPORTS disABILITIES este un proiect format din mai multe evenimente. De la evenimente sportive, la evenimente de conștientizare a importanței accesibilizării și workshopuri, scopul nostru de a-i scoate pe acești oameni din casă și de a le asigura o continuitate în sport. În sezonul de vară activitatea principală este caiacul, iar în cel de iarnă, schiul adaptat.
Rezultate:
Proiectul a început în 2018 și continuă să prindă amploare de la an la an. „În fiecare sezon de vară avem peste 20 de evenimente sportive în caiac adaptat, 12 săptămâni de tabere de schi adaptat în iarnă, și zeci de evenimente de conștientizare și workshopuri cu primării, consilii, asociații, firme prin care prezentăm metode inovatorii de accesibilizare. În iarna anului 2022, patru membri speciali ai clubului au devenit primii monitori cu dizabilități acreditați din România, având, până la ora actuală peste 60 de schiori independenți cu dizabilități sub aripa lor”, mai spune Valentina Vesler.