CSR 2023. Incubator pentru Prichindei
Motivație: „Călătorind des prin comunitățile vulnerabile, am identificat necesitatea unui program educativ gratuit destinat copiilor din cartierul bucureștean Rahova, unde trăiesc numeroși copii aflați în pragul abandonului școlar”, descriu reprezentanții Curiera Transport Solutions felul în care au decis să se…
Motivație:
„Călătorind des prin comunitățile vulnerabile, am identificat necesitatea unui program educativ gratuit destinat copiilor din cartierul bucureștean Rahova, unde trăiesc numeroși copii aflați în pragul abandonului școlar”, descriu reprezentanții Curiera Transport Solutions felul în care au decis să se implice în acest proiect. „Incubatorul pentru Prichindei” include servicii integrate de suport – ore remediale, asistență pentru teme, ateliere de dezvoltare personală și creativitate, excursii tematice, ieșiri în natură, precum și oportunități de dezvoltare culturală – teatru, film, o masă caldă, și suport material prin furnizarea de îmbrăcăminte, încălțăminte, ghiozdane, rechizite. Astfel, în colaborare cu Școala Gimnazială Nr. 127, sector 5 București, a luat naștere Centrul Educațional.
Descrierea proiectului:
În Rahova, unul dintre cartierele cu renume nefavorabil din București, trăiesc numeroși copii aflați în pragul abandonului școlar. Lansat în martie 2022, Parteneriatul cu Școala Gimnazială Nr. 127, care a oferit companiei un spațiu pentru desfășurarea activităților, a permis acestora amenajarea spațiului corespunzător, pentru a facilita activități educaționale nonformale, complementare educației formale oferite de școală. Începerea activității propriu-zise la Centru a presupus și implicarea unor traineri voluntari (al căror număr a ajuns la 30 anul acesta) pentru realizarea de ateliere de dezvoltare personală prin teatru, dezvoltare antreprenorială, dezvoltare juridică, terapie prin artă, competiții sportive, excursii în natură, vizite la muzeu, cinema, teatru, obiective turistice și istorice locale, vizite tematice. Organizațiile implicate sunt, dincolo de Școala Gimnazială Nr. 127, sector 5, București și Curiera Transport Solutions – Banca pentru Alimente București, platforma FA Bine, UNATC, Universitatea București – Catedra de Asistență Socială, Weekend cu Prietenii, Crucea Roșie Sector 6, Rotaract Cișmigiu, Mega Image, Copilarie.net, peste 25 de voluntari implicați. Realizarea proiectului a presupus sute de ore de voluntariat și o investiție de peste 10.000 de euro.
Rezultate:
De acest proiect au beneficiat 30 de copii cu vârste între 10 și 14 ani și 32 de copii cu vârste între 7 și 10 ani (Incubator de Prichindei). Beneficiarii indirecți (familiile acestora și comunitatea) totalizează însă peste 180 de persoane. „Proiectul a contribuit la crearea unui nucleu de cadre didactice, părinți și copii activi în comunitate, susținându-se reciproc. Performanțele școlare și abilitățile sociale ale copiilor s-au îmbunătățit semnificativ. Numeroase persoane și companii s-au mobilizat pentru a asigura servicii educaționale de calitate, complementare educației formale, prevenind astfel abandonul școlar și facilitând dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere emoțional și psihologic”, descriu reprezentanții companiei felul în care a fost primit acest proiect. Pe termen lung, ei și-au propus să extindă proiectul în alte școli din București și să crească astfel numărul de beneficiari.
