CSR 2022. Campanie de vânzare sustenabilă a brazilor de Crăciun - Leroy Merlin România
Motivație: În noiembrie 2021, Leroy Merlin a organizat campania de vânzare sustenabilă a brazilor de Crăciun, pentru al șaptelea an consecutiv, prin care compania își încurajează clienții să se implice activ în campania cu rol în protejarea mediului, returnând brazii…
Motivație:
În noiembrie 2021, Leroy Merlin a organizat campania de vânzare sustenabilă a brazilor de Crăciun, pentru al șaptelea an consecutiv, prin care compania își încurajează clienții să se implice activ în campania cu rol în protejarea mediului, returnând brazii uscați după sărbători pentru a fi transformați în produse prietenoase cu natura, precum peleți sau compost. „Grija pentru natură este una dintre prioritățile Leroy Merlin România, astfel încât toți brazii comercializați de retailer provin din pepiniere special create pentru plantarea și creșterea brazilor de Crăciun. Pepinierele sunt amplasate exclusiv pe terenuri agricole întinse pe zeci de hectare, contribuind astfel la diminuarea emisiilor de dioxid de carbon prin însăși existența lor.” Inițiativa de sustenabilitate a companiei se alătură seriei de acțiuni dedicate atingerii obiectivului Grupului ADEO, din care face parte retailerul, de a scădea cu 20% impactul emisiilor de dioxid de carbon până în 2025.
Descrierea proiectului:
Cei care au achiziționat un brad natural de Crăciun din rețeaua de magazine Leroy Merlin România sau din magazinul online al companiei începând cu 22 noiembrie 2021, au avut opțiunea să îl returneze în magazinele retailerului în perioada 3-31 ianuarie 2022, urmând a fi răsplătiți cu un voucher în valoare de 25 de lei. Voucherul a fost emis după returnarea bradului în baza cardului digital de client și a documentelor care atestă cumpărarea produsului din magazinele Leroy Merlin, fiind valabil pentru pentru cumpărături în sediile fizice ale retailerului, dar și pentru comenzile online, până pe 14 februarie 2022. Campania a fost coordonată de Oana Mihăilă, manager comunicare și marketing, Leroy Merlin România. „Implicarea companiilor din România joacă un rol vital într-o evoluție durabilă a societății, cu grijă față de mediu, de resurse și implicit față de viitorul copiilor noștri. Acest lucru poate fi atins doar prin cooperare între partenerii de afaceri și operarea unui business sustenabil, care să nu compromită abilitatea generațiilor viitoare de a-și atinge propriile obiective.”

Rezultate:
Leroy Merlin a comercializat peste 120.000 de brazi în timpul campaniei de vânzare sustenabilă din ultimul sezon de iarnă, care a debutat în a doua jumătate a lunii noiembrie. În primele două săptămâni ale anului, 30.000 de clienți au participat la campania de colectare și reutilizare a brazilor de Crăciun organizată de Leroy Merlin, care a continuat până pe 31 ianuarie 2022, astfel încât toți clienții au fost încurajați să returneze bradul uscat în magazinele Leroy Merlin din toată țara și să se implice activ în această campanie cu rol de protejare a mediului înconjurător. Până la finalul campaniei, 40.000 de brazi de Crăciun au fost returnați de clienți. Toți brazii colectați au fost transformați în produse prietenoase cu natura, precum peleți (combustibil ecologic) și compost (îngrăsământ pentru grădini și terenuri agricole), devenind o alternativă importantă la combustibilii tradiționali.