Home Comerț CSR 2021: Programul de reciclare a uleiu...
Comerț

CSR 2021: Programul de reciclare a uleiului

Auchan Retail România Motivație: Programul răspunde la inițiativa organizațiilor ecologiste alertate de efectele negative asupra mediului: un singur litru de ulei alimentar aruncat în canalizare poluează un milion de litri de apă, aceasta reprezentând cantitatea necesară pentru ca 1.370 de…

CSR 2021: Programul de reciclare a uleiului
CSR 2021: Programul de reciclare a uleiului · Foto: Business Magazin

Auchan Retail România

Motivație: Programul răspunde la inițiativa organizațiilor ecologiste alertate de efectele negative asupra mediului: un singur litru de ulei alimentar aruncat în canalizare poluează un milion de litri de apă, aceasta reprezentând cantitatea necesară pentru ca 1.370 de adulți să supraviețuiască timp de un an. Scopul companiei este de a motiva oamenii să adopte un stil de viață mai responsabil și mai ecologic, oferind o modalitate simplă de colectare și reciclare, în loc să polueze mediul prin aruncarea uleiului uzat în chiuvetă, una dintre cele mai comune obiceiuri în rândul românilor. Uleiul acoperă suprafața lacurilor, mărilor și oceanelor, formând un film pe suprafața apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele acvatice și la viețuitoare. Drept urmare, mor din lipsă de oxigen. Aceste consecințe merg mai departe, în timp, în reducerea biodiversității și a insecurității alimentare a omenirii. De aceea, colectarea uleiului într-un mediu supravegheat și reciclarea acestuia în biocombustibil reduc efectele grave asupra mediului.

Descrierea proiectului: Pentru a contribui la un viitor sustenabil, Auchan România, împreună cu partenerii săi, au extins programul de reciclare a uleiului uzat început în octombrie 2019 pe termen nelimitat, astfel toate cele 33 de hipermarketuri Auchan devenind puncte de colectare pentru consumatorii casnici. Prin această inițiativă de responsabilizare, Auchan invită consumatorii casnici să aducă în hipermarketurile sale uleiul alimentar folosit în propriile gospodării, evitând aruncarea acestuia pe canalizare. În felul acesta, se elimină și efectele dăunătoare pe care uleiul le are asupra solului și apelor, precum și apariția unor costuri suplimentare pentru întreținerea și curățarea stațiilor de epurare.

Din punct de vedere tehnic, uleiul folosit se colectează, după răcire, într-un recipient transparent de plastic. Recipientele din plastic sunt, de asemenea, colectate pentru reciclare. În funcție de cantitatea predată, clienții sunt recompensați cu produse din partea furnizorilor parteneri Auchan. Uleiul colectat este predat companiei Respiră Verde, lider național în materie de colectare, valorificare și eliminare finală a uleiurilor și grăsimilor comestibile uzate, pentru a fi condiționat printr-o serie de procese de încălzire, decantare și filtrare.

Rezultate: Până la 31 august 2021, s-au colectat 236.000 de litri de ulei, iar 236 milioane de litri de apă au fost astfel salvați. Implicarea a peste 160.000 de clienți dovedește impactul puternic pe care acest program l-a avut în rândul clienților Auchan România. Efectele depozitării necorespunzătoare a deșeului de ulei de gătit uzat au fost înțelese de comunitatea clienților Auchan, aceștia fiind dispuși, în număr mare, să-și schimbe comportamentul de consum într-un mod mai responsabil și mai ecologic. Potrivit reprezentanților companiei, rezultatele au depășit așteptările inițiale încă din primele săptămâni ale programului, iar numerele continuă să crească.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună