Cronică (fără spoilere): Star Wars: The Rise of Skywalker

The Rise of Skywalker vine după unul dintre cele mai controversate episoade, The Last Jedi, în care regizorul Rian Johnson a încercat să se îndepărteze de logica lui Lucas și să aducă câteva elemente de noutate seriei. Unii fani au fost încântați de experimentele lui Johnson, alții – printre care mă număr și eu – nu.

Prin urmare, cei de la Disney s-au gândit să îl aducă din nou pe Abrams, cel care regizase cu destul de mult succes episodul VII, The Force Awakens.

Strategia e una discutabilă, pentru că Abrams e un regizor bun, dar nu unul extrem de creativ. Era de așteptat, astfel, ca ultima parte a poveștii care a început în 1977 să fie una care să facă mai mult apel la nostalgie decât la momente neașteptate.

Personal, sunt mulțumit de modul în care (aproape) toate ideile se leagă pentru a pune punct dinastiei Skywalker. “I’m a sucker for nostalgia”, așa că elementele (re)aduse de Abrams mi-au plăcut extrem de mult.

Acestea fiind spuse, ritmul filmului e unul care nu te lasă, efectiv, să îți iei privirea de la ecran. Filmul începe în mijlocul acțiunii și rămâne acolo până la ultima scenă, ceea ce nu prea lasă timp spectatorilor să digere anumite momente extrem, extrem de importante.

Efectele speciale sunt impecabile iar interpretarea actorilor e mai bună decât în primele două părți ale trilogiei din era Disney; în mod suprinzător, geniul lui John Williams nu a părut să puncteze muzical momentele esențiale.

Așa cum scriam încă din primele rânduri, majoritatea fanilor – în special cei care sunt în continuare îndrăgostiți de epoca Lucas – vor părăsi sălile de cinema mulțumiți. Ceilalți s-ar putea să aibă un gust amar.

Oricum ar fi, vă recomand să vedeți Episodul IX, pentru că reprezintă încununarea a patru decenii de filme și povești.

Nota: 8,5/10