Cronică de film: un film despre un jaf sau despre un jaf de film

A nu se înțelege prin ritm lent nevoie mea de acțiune, explozii sau cine știe ce efecte speciale; există filme fabuloase, spre exemplu 12 Angry Men, care te țin în tensiune ore întregi doar prin dialogul dintre personaje.

Logan Lucky nu e însă un exemplu pozitiv în acest sens, deși beneficiază de o distribuție de excepție și de un regizor care a demonstrat, nu de puține ori, că știe ce să facă în spatele unei camere de filmat.

Logan Lucky nu este suficient de amuzant pentru a fi o comedie și nu are suficientă acțiune pentru a trece în respectiva categorie; este un film prins între ceea ce ar fi putut fi și ceea ce este. Fiecare scenă este lungită dureros de mult, iar asta e ceva ce m-aș fi așteptat să critic mai curând la un film românesc; Soderbergh pare decis să elimine orice urmă de grabă din filmul său, transformându-l într-un soi de exercițiu de răbdare pentru spectatori.

Subiectul central e cel al unui jaf la o cursă NASCAR, organizat de doi frați, sora lor vicleană și un expert în demolări numit – nu foarte subtil și nici foarte amuzant – Joe Bang. Elementele jafului ar fi putut fi transpuse într-un film extrem de captivant, dar regizorul a ales o altă variantă.

Fără a divulga mai mult din acțiunea propriu-zisă, o să dau un exemplu care ilustrează perfect toate problemele din Logan Lucky: înainte de începerea cursei, o femeie interpretează imnul național al Statelor Unite. Și îl tot interpretează, timp de 30 de secunde, timp în care camera stă fixată pe chipul ei.

În acest moment, simt că trebuie să revin la ideea că nu toate filmele au nevoie de un ritm rapid; dar vorbim aici de o comedie, de un film care se învârte în jurul unui jaf orchestrat de câteva personaje care nu excelează la capitolul inteligență. Prin urmare, dacă vrei ca spectatorul să râdă, asigură-te că are cine să spună gluma.

La ora redactării acestui text, Logan Lucky se afla în cea de-a 45-a zi pe ecrane, iar vânzările de bilete ajunseseră pe la 41 de milioane de dolari. Dacă adăugăm costurile de marketing la bugetul de 29 de milioane, rezultă că producătorii s-au ales probabil cu bani pentru un pachet de țigări, nu mai mult. Și ar trebui să fie mulțumiți cu asta.

Închei cu regretul că actori aflați la mare căutare pierd scenarii bune pentru a juca în filme de acest gen. Aștept ca finalul anului să aducă ceva filme mai bune, fiindu-mi greu să cred că nimeni nu poate să se bată cu Dunkirk, filmul de război al lui Christopher Nolan.

La finalul creditelor, producătorii s-au gândit să insereze și o glumă: ”Nimeni nu a fost jefuit în timpul realizării acestui film. în afară de tine“. De-acord: am fost jefuit de aproape două ore.

NOTA: 5,5/10