Cronică de film: Rogue One – A Star Wars Story

”Rogue One“ reușește, în mai multe ocazii, ceea ce ”The Force Awakens“ nu a reușit: să redea atmosfera trilogiei originale, cea din anii ’70-’80. Nu e puțin lucru, iar fanii francizei (și sunt destui) vor aprecia cu siguranță acest lucru.

„Rogue One” e primul dintr-o serie de filme de sine stătătoare care sunt dezvoltate pentru a complementa noile producții din celebra saga creată de George Lucas, permițându-le astfel producătorilor să exploreze acest univers și să experimenteze diferite stiluri și moduri de a spune povești.

„Rogue One” nu e un film tipic Star Wars; deși reproduce impecabil atmosfera stabilită de Lucas în 1977, povestea este mai degrabă una de război pe care nu aș recomanda-o neapărat celor mici. Sigur, elementele din franciză se regăsesc în marea lor majoritate, dar cei de la Disney par să fi reușit ceea ce și-au propus: „Rogue One” este o poveste de sine stătătoare, dar își găsește perfect locul între episoadele III și IV (pentru cunoscători, acțiunea are loc exact înainte de capturarea prințesei Leia din „A New Hope”).

Personajele noi par puțin ieșite din stereotipurile Star Wars, dar globalizarea industriei cinematografice are și ea costurile ei; avem parte, spre exemplu, de primul luptător asiatic din franciză. Toate elementele noi se leagă însă extrem de bine, aici fiind evident meritul regizorului Gareth Edwards. Un aspect interesant: pentru a crea ambianța dorită pentru „Rogue One”, Edwards și directorul de imagine Grieg Fraser s-au reîntors la lentilele camerelor din anii ’70, pe care le-au combinat cu tehnologia digitală modernă.

În căutarea inspirației pentru realizarea orașului sfânt Jedha, designerii de producție s-au uitat la orașul antic al Ierusalimului și la fortăreața din deșert Masada, din Israel. O altă influență importantă a fost și orașul Paris, așa cum arăta el în perioada celui de-al doilea război mondial. Aerodromul Bovingdon – o veche bază a RAF (Royal Air Force), nefolosită timp de aproape jumătate de secol – a fost locul ideal pentru a recrea Maldivele. Nu au mai fost necesare decât elemente ca nisipul și palmierii. Astfel, realizatorii filmului au adus 2.000 de tone de nisip și au importat 60 de palmieri din Spania, precum și din diferite sere din Regatul Unit.

Recrearea înfățișării lui Darth Vader a reprezentat o provocare pentru designerii de costume Glyn Dillion și David Crossman, întrucât – ca în fiecare film Star Wars – au existat schimbări subtile ale ținutei personajului negativ. Spre exemplu, casca purtată de Vader în „The Empire Strikes Back” este mai strălucitoare decât cea dinainte, dar după multe discuții, regizorul a decis că preferă varianta mată, cum a apărut în „A New Hope”. Rezultatul final este o reproducere fidelă a look-ului lui Vader, cutiile de pe cureaua lui fiind identice cu cele din „A New Hope”, inclusiv cele mai mici zgârieturi. Iar cutia de la piept este din nou pictată și are butoanele lipite deasupra. Sunt detalii minore, dar ele arată cât de important a fost pentru cei implicați să readucă în sala de cinema atmosfera primelor episoade.

Din punctul de vedere al banilor, discuție e oarecum inutilă: toate filmele din franciză au ieșit pe plus, iar „The Force Awakens” a devenit doar al treilea film din istorie care generează venituri de peste 2 miliarde de dolari. „Rogue One” nu va fi atât de profitabil, dar e suficient să spunem că filmul a adus din primul weekend încasări de 290 de milioane de dolari, în condițiile în care tot bugetul a fost de 200 de milioane de dolari.

În concluzie, „Rogue One: A Star Wars Story” este un film bine gândit și executat; nu schimbă în vreun fel desfășurarea evenimentelor, dar răspunde mai multor întrebări pe care fanii și le-au pus de-a lungul timpului. Calitativ, „Rogue One” e peste episoadele I, II și III – adică trilogia apărută în anii ’90 – și se apropie destul de mult de opera inițială a lui Lucas. Încă o victorie, deci, pentru Disney; singura problemă e că trebuie să mai așteptăm până în decembrie pentru încă două ore de Star Wars.

NOTA: 8/10