Cronică de film: Nocturnal Animals

Principala problemă pe care filmele de azi o au este incapacitatea de a crea o legătură între cei de pe marele ecran și cei din sală; personajele sunt rareori suficient de bine conturate pentru a trezi orice fel de sentiment. Nocturnal Animals trece cu bine de acest obstacol, și cred că asta se datorează mai ales modului în care este spusă povestea.

E oarecum dificil să vorbești despre film fără a dezvălui prea multe detalii, dar sunt câteva elemente ce trebuie discutate. În primul rând, interpretarea foarte bună a actriței Amy Adams, care se găsește în postura de a fi cap de afiș pentru două filme cu pretenții la Oscar: Arrival și Nocturnal Animals. Cu toate acestea, în mod bizar, Academia a ignorat-o în ceea ce privește nominalizările.

Este de lăudat și interpretarea lui Jake Gylenhaal, deși asta nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni; rolurile lui au fost dintre cele mai diverse, iar faptul că are la activ o singură nominalizare la Oscar este o altă nedreptate. Michael Shannon face unul dintre cele mai bune roluri ale sale și este favorit, din punctul meu de vedere, la câștigarea Oscarului pentru rol secundar – este și singura nominalizare primită de Nocturnal Animals.

Vedeta peliculei este însă Tom Ford: creatorul de modă devenit regizor semnează cel de-al doilea film al său, confirmând astfel recenziile bune primite de pelicula A Single Man. Ford, care a semnat și scenariul, reușește să ducă spectatorul într-o zonă ambiguă, în care lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce par. De remarcat una dintre scenele de început, o confruntare metaforică între viața liniștită de familie și evenimentele neprevăzute ce o pot transforma într-o experiență de coșmar. Bine regizat, și insist pe acest aspect, momentul creează o tensiune pe care rareori am întâlnit-o într-un film.

Separarea celor două planuri de acțiune, unul real și unul fictiv, îl ajută pe Ford să exploreze ideea de răzbunare fără a produce efecte ireversibile. În același timp, el sugerează spectatorului cât de departe poate duce o alegere greșită luată într‑un anumit moment al vieții. În fine, și poate acesta este cel mai important aspect, regizorul lansează ideea că procesul creativ este mult mai incisiv atunci când vine ca urmare a unei experiențe negative.

Poate veți crede, citind cele de mai sus, că Nocturnal Animals e un film ce invită la contemplare și unul lipsit de dinamism; nimic mai fals. Alternarea dintre realitate și ficțiune este exact cea care creează suspansul.

Nu înțeleg de ce Nocturnal Animals a primit o singură nominalizare la Oscar, pentru că montajul video și cel de sunet sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul an. Nu cred că montajul din Hell or High Water a fost mai bun sau că sunetul a fost mai bine pus în valoare în cazul filmului Sully; sigur, am învățat de-a lungul anilor că gusturile Academiei nu se discută.

În concluzie, Nocturnal Animals e un film peste medie, care îmi dă speranțe mai ales în ceea ce privește noua carieră aleasă de Tom Ford.

Nota: 8/10