Cronică de film: Kong: Skull Island

După filmul din 2005, nu foarte bine primit de critici sau de public, varianta regizată de Jordan Vogt-Roberts aduce o gură de aer prospăt. Acțiunea este rapidă, efectele speciale aproape impecabile, iar apariție actorilor pe care îi aminteam mai sus dă acea doză de superficialitate care lipsește de multe ori la blockbusterele de azi. Acestea fiind spuse, să analizăm mai în detaliu diferențele dintre cele două filme.

Fără a da prea multe detalii, trebuie spus că elementele definitorii ale celuilalt film (și ale tuturor versiunilor anterioare, de altfel) erau, în ordine: călătoria către insulă, întâlnirea cu King Kong, povestea de dragoste (să-i spunem așa) și confruntarea de pe meleagurile americane. Unele dintre aceste elemente lipsesc, unele sunt ușor modificate; vă las pe voi să aflați care.

O altă diferență sesizabilă e dimensiunea lui Kong – nu am datele exacte, dar cred că producătorii au vrut să vadă cât de mult spațiu poate o maimuță să ocupe. Le-a reușit, cred, pentru că este cea mai mare versiune a lui Kong de până acum.

Un element oarecum nou este dat de animalele cu care Kong trebuie să se lupte (spun oarecum pentru că maimuța s-a mai confruntat cu diverse creaturi de-a lungul timpului); acestea sunt bine schițate și produc efectul de frică pe care presupun că regizorul l-a căutat.

În rest, Skull Island respectă rețeta clasică imaginată în urmă cu 84 de ani de James Ashmore Creelman și Ruth Rose. Dacă vă aflați printre cei câțiva oameni de pe planetă care nu știu despre ce e vorba în film, nu vă așteptați la ceva foarte logic sau care să conțină vreun mesaj memorabil. Filmul este un blockbuster și trebuie tratat ca atare.

Distribuția este una mai mult decât respectabilă, aducând la un loc un premiu Oscar (Brie Larson), o nominalizare la aceleași premii (Samuel L. Jackson) și un Glob de Aur (Tom Hiddleston).

Trebuie să mă refer și la durată, pentru că în cazul filmului din 2005 regizorul Peter Jackson nu a primit chiar cuvinte de laudă pentru cele 3 ore lipsite de suspans. Sigur, scuza lui Jackson poate fi puterea obișnuinței – trilogia Stăpânul Inelelor a avut o durată media de 3 ore și 6 minute pe film.

După cum scriam și la începutul acestei cronici, efectele speciale sunt realizate fără cusur, mult superioare celor din 2005 – sigur, tehnologia de azi ajută mult în acest sens. Dar realismul creaturilor este cel care mă face să cred că scenariștii au avut și ei ceva de spus în această privință.

Până la data redactării acestei cronici, Kong: Skull Island a generat încasări de 393 de milioane de dolari contra unui buget de 185 de milioane. Cu alte cuvinte, pregătiți-vă pentru Kong: Multe alte părți.

În concluzie, filmul este mai mult decât decent; cea mai bună parte? Nu încearcă să fie mai mult decât este.

Nota: 7/10