Cronică de film: Fiul lui Saul

Saul Ausländer (interpretat de actorul Géza Röhrig) este un prizonier evreu din Ungaria, forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare din lagărul de concentrare. În timp ce se află într-unul dintre crematorii, Saul descoperă cadavrul unui băiat pe care îl bănuiește a fi propriul său fiu și decide să îndeplinească o misiune imposibilă, aceea de a salva din flăcări trupul neînsuflețit al copilului și a-l înmormânta cum se cuvine. Filmul prezintă două zile din viața acestui bărbat.

Fiul lui Saul reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes. Pelicula a fost distinsă cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, marele premiu al juriului la gala de anul trecut a Festivalului de la Cannes și trofeul pentru cel mai bun film străin la ediția din acest an a Globurilor de Aur. Din distribuție face parte și Levente Molnár, un actor român angajat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Jocul actoricesc e mai puțin important, de aceea nu mă voi concentra asupra lui; are doar rolul de a ghida spectatorul prin lumea macabră a Holocaustului. Ceea ce definește însă Fiul lui Saul este sunetul: veți auzi, pe parcursul acestui film, lucruri care inspiră groază, disperare și abandon. Auzul este cel mai important simț în producția regizorului maghiar, pe el bazându-se atunci când vrea să amplifice, spre exemplu, sentimentul de oroare.

Fiul lui Saul poate fi privit și ca un experiment cinematografic: în mare parte a filmului, spectatorul privește de peste umărul lui Saul, o traiectorie vizuală care te aduce mai aproape de ororile petrecute la Auschwitz. Nemes a avut însă grijă ca imaginile să nu fie decât pe alocuri tulburătoare, astfel încât corpurile celor decedați se află într-un soi de ceață; poate fi și un mod de a insinua că Saul încearcă astfel să se protejeze, văzând în toți cei de pe jos o singură victimă, fără chip sau trăsături anume. Excepția o face copilul care îl va duce, de-a lungul filmului, într-o cursă disperată pentru propria-i salvare.
Singurul lucru care i se poate reproșa lui Nemes este finalul: acesta pare grăbit, o soluție pentru a-i cruțasuferința lui Saul. Dar nu este un final „comercial“, iar acest lucru e de apreciat; un film de o asemenea calitate merita o încheiere de același nivel.

Nu vreau să compar Fiul lui Saul cu Lista lui Schindler sau La vita e bella; discuția nu și-ar avea rostul. „Ce trebuie noi să facem este nu care cumva să uităm de ce este capabil animalul din noi, pentru că, așa cum noi trăim acum, aici, și în acea perioadă trăiau oameni, o societate care a făcut posibilă apariția acestor nonsoluții tragice, oribile. Dacă atunci a fost posibil, într-o societate care la rândul ei se numea normală, cum o facem și noi de altfel, cum ne definim, trebuie totuși să avem grijă ca această idee nu care cumva să reușească să prindă și în societatea actuală. Este un film necesar“, a spus Levente Molnár. Și tind să îi dau dreptate: Fiul lui Saul e un film ce trebuie văzut; se află pe lista selectă a poveștilor pe care cu greu le poți uita.