Cronică de film: Cum să dai în tribune când ești singur cu portarul

Echipa de producție avea, așadar, toate coordonatele pentru a aduce în sălile de cinema un film reușit. Nu știu exact ce s-a defectat pe parcurs, dar o să încerc să enumăr problemele fără a dezvălui chiar toată povestea.

În primul rând, nu există niciun element de noutate legat de personajul interpretat de Fassbender (Harry Hole): vedem clișeu după clișeu după clișeu. De fapt, nu există nimic interesant legat de personaj în afară de nume, iar asta denotă o profundă lipsă de imaginație a scenariștilor. Povestea detectivului e prea puțin dezvoltată, iar asta elimină posibilitatea vreunei legături cu cei din audiență.

Harry Hole investighează un mister legat de un criminal în serie care construiește oameni de zăpadă în curtea celor pe care îi ucide, pe post de semnătură. Partenera lui Hole, o polițistă fără mare fler, ajunge la concluzia că pornirile criminalului sunt cumva generate de căderea zăpezii. Dacă nu vi se pare încă o idee stupidă, ar trebui să adaug și faptul că acțiunea se petrece în Oslo, Norvegia, unde ninsoarea e ceva la fel de obișnuit ca schimbarea bordurilor în București.

Mi se pare extrem de ciudat că Tomas Alfredson, care a regizat Tinker Tailor Soldier Spy și Let the Right One In, a fost de acord să urmeze scenariul semnat de Amini, Straughn și Sveistrup; faptul că vorbim de un scenariu adaptat mi se pare și mai înfiorător. Materialul original, adică nuvela The Snowman, este semnat de Jo Nesbø, un autor norvegian de thrillere detective care a lucrat ca economist. Până în 2014, cărțile lui Nesbø s-au tradus în peste 40 de limbi și s-au vândut în peste 23 de milioane de copii, ceea ce mă face să cred că opera scrisă are mult mai multă logică decât ce a ajuns pe masa regizorului. Directorul de imagine (sau de cinematografie, cum îi spun americanii) Dion Beebe este cel care mai salvează ceva din film. Experiența din alte producții, precum Edge of Tomorrow, Equilibrium și mai ales Into the Woods, se vede imediat: imagini clare dar apăsate de nuanțele de cenușiu sau contrastele excelente dintre culori sunt doar câteva exemple care arată măiestria lui Beebe.

În concluzie, The Snowman ar fi putut fi mult mai mult decât ce a ajuns pe marile ecrane. E păcat că producătorii au risipit ocazia de a crea un thriller în adevăratul sens al cuvântului, bazându-se doar pe renumele actorilor și pe o campanie costisitoare de marketing pentru a genera vânzări. Istoria ne-a arătat însă că recenziile bune și recomandările sunt cele care aduc bani; din acest punct de vedere, așteptările – de data asta ale lor – ar trebui să fie mult mai mici decât au fost ale noastre.

Nota: 5/10