Criza si surpriza
Chiar daca pentru cea mai mare parte a economiei mondiale anul 2009 se anunta nefast, in zona internetului si a industriei IT pesimismul nu-si gaseste locul.
Dupa saptamani intregi de bocete de criza emise pe toate canalele, am pornit cu o oarecare retinere la o scurta inspectie a predictiilor pentru anul 2009 in domeniul tehnologiilor informatiei si, cu precadere, in zona internetului. Ma asteptam la pagini cu fundal intunecat, la tonuri sumbre si la preziceri cu iz apocaliptic. Spre surpriza mea, aerul mi s-a parut de-a dreptul optimist. Se pare ca perioadele de criza si recesiune sunt prielnice sectorului IT, iar Bob Cringely nota de curand faptul ca toate schimbarile de paradigma notabile in informatica au survenit in momente neprielnice din perspectiva economica, ultimul exemplu fiind “noul web”, nascut din criza generata de caderea dot-com-urilor. Are sens, daca ne gandim ca dificultatile au darul de a impulsiona creativitatea.
La ce sa ne asteptam in 2009? Este greu de sistematizat, avand in vedere ca opiniile sunt divergente. O prima zona de interes o reprezinta ceea ce se cheama acum “social media” si reuneste retele de socializare, blogging si colaborare in retea. Scott Monty afirma raspicat ca 2009 va fi “the year of the relationship”, iar ceilalti comentatori confirma ca agregarea unor largi comunitati va continua, noutatea fiind ca zonele de socializare vor fi tot mai mult utilizate de marketing pentru a genera simpatie si loialitate pe baza unor campanii axate mai mult pe caracterul viral, de la om la om, decat pe abordarea in masa. Andy Sernovitz crede chiar ca “dragostea bate banii” si oamenii vor sustine companiile pe care le iubesc. Schimbarea de optica e de inteles in contextul unor bugete de publicitate mai sarace, insa observatorii subliniaza nevoia unor metrici specifice pentru eficienta acestor noi metode de marketing si spera ca acestea vor aparea in acest an.
Este interesant de notat ca vedeta noului an pare sa fie Twitter – un serviciu de micro-blogging care a capatat o uriasa popularitate anul trecut, care incepe sa fie vazut si ca un posibil canal de comunicare in cadrul companiilor sau intre companii si clienti. Jason Falls spera insa ca Google “se va indura de noi” si va cumpara Twitter, pentru a-i corecta deficientele si a-l integra in panoplia serviciilor sale din web, ceea ce-i va spori inca si mai mult puterea de atractie.
O alta zona care atrage multe previziuni optimiste este “cloud computing”, unde specialistii de la Appriro estimeaza ca in 2009 vor aparea primele companii mari – cu peste 1.000 de angajati – care nu vor mai dispune de niciun server, folosind exclusiv “putere din nori”. Interconectarea intre norii de calcul va deveni o tehnica comuna (asa cum Force.com o dovedeste deja), iar invingatorul care se profileaza in domeniu este tot Google, care va atrage tot mai multe companii. Mult mai rezervate sunt previziunile legate de Azure (initiativa cloud computing de la Microsoft), pentru care varianta optimista este ca va deveni viabila abia prin 2010 si va fi mai degraba o noua fundatie pentru Exchange decat o oferta PaaS (Platform as a Service). Se prevede intrarea pe aceasta piata a doi jucatori extrem de puternici: Oracle si SAP.
Apple se bucura de o atentie speciala in predictii, fiind fara indoiala compania cea mai in voga a momentului. Faptul ca Steve Jobs nu va mai tine traditionala prezentare la MacWorld nu inseamna ca Apple nu va mai lansa produse revolutionare (tinand seama de cei peste un miliard de dolari investiti anul acesta in cercetare), ci doar ca va prefera alte metode de a-si promova inovatiile. Observatorii se asteapta la cateva miscari importante, prima fiind portarea pe platforma Windows a aplicatiilor majore de pe Mac: iWork (birotica), iLife (divertisment), Final Cut (editare video). Prin aceasta miscare – crede Bob Cringely – Apple ar putea castiga dominatia pe piata software in 2010, pentru ca va lovi in principalul avantaj al Microsoft, suita Office.
A doua miscare pare surprinzatoare, dar la a doua privire este chiar logica: Jason Schwartz este convins ca in acest an Apple va lansa pe piata un… televizor! Momentul este minunat, pentru ca in februarie televiziunea analogica va disparea din Statele Unite, iar ceea ce va putea oferi Apple ar fi mai mult decat un simplu televizor digital, pentru ca va integra iTunes Store si toate serviciile web din MobileMe, plus inchirierea de filme online – adica iPod in living room. Schwarz mai crede ca in 2009 Apple va construi si un autoturism – iCar, desigur – iar criza industriei auto ii va permite sa aleaga constructorul. Eu insa sper ca in 2009 Apple ne va aduce mult-asteptatul “tablet PC”.