Criza politică din Portugalia, ultimul lucru de care avea nevoie zona euro

Paulo Portas, ministrul respectiv, reprezentant al partidului de centru-dreapta CDS-PP, asociat la guvernare cu social-democrații lui Coelho, și-a dat demisia în semn de protest față de politicile stricte de austeritate impuse de creditorii externi și a amenințat că-și ia partidul cu el, ceea ce ar fi provocat căderea guvernului. Evident, țara a fost imediat pedepsită de piețele financiare: randamentul obligațiunilor pe zece ani a sărit la 8% (ne amintim că 7% era anul trecut nivelul socotit critic pentru o țară din zona euro, de natură să declanșeze apelul la salvarea de urgență a UE-FMI).

Demisia lui Portas exprimă însă în mod evident oboseala unei austerități fără orizont. Condițiile atașate creditului UE-FMI-BCE de 78 mld. euro încheiat în mai 2011 au dus la una dintre cele mai lungi recesiuni din Europa și la o rată a șomajului de aproape 18%, față de 12% în urmă cu doi ani. Imediat, analiștii și presa financiară au trecut în revistă instabilitatea politică din Italia, conflictele dintre Grecia și FMI pe marginea noilor tăieri de cheltuieli bugetare și a țintelor ambițioase de privatizare cerute de acesta din urmă, situația grea a băncilor din Spania și Irlanda pe drumul restructurării și așa mai departe.

Și în cazul Portugaliei, o țară foarte docilă în privința austerității, ca și în cazul Irlandei, liderii europeni au crezut că pot prezenta o poveste de succes cu care să potolească piețele, dar Irlanda a recăzut în recesiune, iar economia portugheză este așteptată să scadă anul acesta cu 2,3%, după ce a scăzut anul trecut cu 3,2%.

În martie, “troica” UE-FMI-BCE a relaxat deja țintele de deficit bugetar pentru Lisabona, după ce a devenit clar că guvernul nu le poate îndeplini, iar datoria publică este estimată de FMI să ajungă la 124% din PIB în 2014, cu 2% peste estimarea de la finele anului trecut.