CRIZA IMIGRANȚILOR: Peste 500.000 de refugiați au ajuns în Grecia în 2015
Peste 500.000 de imigranți au ajuns în Grecia în cursul anului 2015, susțin două organizații internaționale care monitorizează criza migrației, citate de site-ul agenției de presă AP.
Organizația Internațională pentru Migrare (OIM) a anunțat, marți, că aproximativ 507.000 de persoane au ajuns în Grecia în cursul acestui an. Dintre aceștia, 291 au murit în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european.
Potrivit OIM, numai în weekend, 27.000 de imigranți au sosit în Grecia și cel puțin 25 de persoane au murit în cursul săptămânii trecute.
De asemenea, potrivit estimărilor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), 502.000 de persoane au ajuns în cursul acestui an în Grecia.
Un reprezentant al UNHCR, Melissa Fleming a declarat că nou-veniții sunt îngrijorați din cauza înrăutățirii condițiilor meteorologice determinată de venirea iernii și a posibilităților ca statele europene să-și închidă frontierele pentru extracomunitari.
Majoritatea celor care sosesc în Grecia provin din Siria, fiind urmați de refugiați din Irak și Afganistan.