Criza energiei și inflația închid restaurante după restaurante în Marea Britanie și Ungaria
Restaurantele din Marea Britanie falimentează într-un ritm mai alert decât în criza pandemică din cauza unui „mix toxic“ de costuri în creștere dramatică la energie, penurii de forță de muncă și rezervări în scădere, notează The Guardian. Închiderile din sector…
Restaurantele din Marea Britanie falimentează într-un ritm mai alert decât în criza pandemică din cauza unui „mix toxic“ de costuri în creștere dramatică la energie, penurii de forță de muncă și rezervări în scădere, notează The Guardian.
Închiderile din sector s-au înmulțit cu 60%, cu 1.567 de insolvențe în perioada 2021-222, în creștere de la 984 în 2020-2021, relevă un sondaj realizat de Mazars. Cifra include 453 în ultimele trei luni, față de 395 în trimestrul anterior.
Grupuri de lobby din industrie au declarat recent că peste o treime din afacerile din sectorul ospitalității s-ar putea prăbuși până la începutul anului viitor.
În timp ce în vară industria s-a bucurat de o revenire după pandemie, restaurantele se confruntă acum cu o inflație în creștere puternică, care nu a scumpit doar energia, alimentele și băuturile, dar îi determină pe clienți să-și aloce mai puțini bani de cheltuit în oraș.
Și în Ungaria restaurantele sunt într-o situație disperată din cauza scumpirii fără precedent a energiei și nu știu ce vor face pe perioada iernii, potrivit Daily News Hungary. Unele reduc calitatea ingredientelor și schimbă rețetele pentru a face economii, însă scumpirile par inevitabile.
Pe lângă spa-uri, hoteluri și instituții culturale, chiar și restaurantele trebuie să se închidă temporar sau chiar permanent din cauza crizei energiei.
Aceasta este cea de-a treia provocare pentru sector după pandemia de coronavirus și penuria de forță de muncă în doar câțiva ani.
Întrebarea este dacă oamenii vor fi dispuși să plătească prețuri considerabil mai mari pentru mesele luate la restaurant.
Scumpirea energiei lovește puternic în întregul sector HoReCa al Ungariei, restaurante, cafenele, pizzerii și puburi confruntându-se cu probleme similare.
Industria de catering este de acord că nu există aproape nicio soluție. Nu numai prețurile energiei sunt în creștere, ci și cele ale alimentelor. Laszlo Kovacz, președinte al Asociației Ungare a Industriei Ospitalității, crede că numărul localurilor care se vor închide din cauza scumpirii energiei îl va depăși pe cel al localurilor închise în pandemie.
Și hotelurile întâmpină probleme uriașe din cauza scumpirii energiei. Prețurile uriașe ale utilităților le-ar putea forța pe multe dintre acestea să-și tragă obloanele.
Principala problemă este că valoarea aproximativă a facturilor din perioada de iarnă este o necunoscută, astfel multe hoteluri alegând să se închidă pe această perioadă. Problema este complicată de inflație.