Cristina Șerban, Deputy Head of departament eAgriculture Siveco România
Cristina Șerban s-a alăturat echipei Siveco România în aprilie 2011, ocupând poziția de program manager în cadrul departamentului Project Management Office, cu responsabilități de coordonare a proiectelor implementate de companie. „La început, totul mi s-a părut extrem de complex, începând…
Cristina Șerban s-a alăturat echipei Siveco România în aprilie 2011, ocupând poziția de program manager în cadrul departamentului Project Management Office, cu responsabilități de coordonare a proiectelor implementate de companie. „La început, totul mi s-a părut extrem de complex, începând cu multitudinea de sisteme și aplicații informatice care susțineau operațiunile companiei, până la portofoliul diversificat de produse, clienți, industrii pentru care Siveco lucra“, își amintește Cristina Șerban.
Absolventa a Facultății de Relații Economice Internaționale, managerul și-a dorit tot timpul să lucreze în companii mari, capabile să genereze un impact asupra mediului economic și social în care trăim. „În toată cariera am lucrat cu oameni care au fost o sursă de inspirație pentru mine, care m-au ajutat să mă dezvolt profesional, dar care au avut o contribuție și la definirea personalității mele.
Nu îmi amintesc să fi fost înconjurată de oameni care să nu mă fi motivat. Îmi doresc ca acum, la rândul meu, să reușesc să transmit același lucru echipelor de tineri entuziaști cu care lucrez.“ Pentru buna coordonare a proiectelor și profesionalism, Cristina Șerban a primit în 2012 titlul de angajat al anului în companie. Din 2014, Cristina Șerban a fost numită deputy head of unit la Departamentul eAgriculture din Siveco, o linie de business care dezvoltă și implementează soluții informatice complexe dedicate sectorului agricol.