Cris-Tim, producătorul de mezeluri și lactate deținut de familia Timiș, vrea să investească peste 75 de milioane de euro în perioada următoare, jumătate din sumă fiind acoperită prin programul național INVESTALIM
Cris-Tim, producătorul de mezeluri și lactate deținut de familia Timiș, vrea să investească peste 75 de milioane de euro în perioada următoare pentru dezvoltarea companiei, estimând că aproape jumătate din acestă sumă va fi acoperită prin programul național multianual INVESTALIM,…
Cris-Tim, producătorul de mezeluri și lactate deținut de familia Timiș, vrea să investească peste 75 de milioane de euro în perioada următoare pentru dezvoltarea companiei, estimând că aproape jumătate din acestă sumă va fi acoperită prin programul național multianual INVESTALIM, dedicat industriei alimentare.
“Obiectivul INVESTALIM este să sprijine investițiile cu impact mare în economie, iar Cris-Tim este atât liderul pieței locale de carne procesată, cât și al pieței de ready meal. Ne dorim să fim printre primii care fac parte din programul INVESTALIM, iar odată cu acest proiect să contribuim la dezvoltarea amprentei economice în comunitate prin crearea a peste 300 de noi locuri de muncă”, a declarat Radu Timiș Jr., CEO Cris-Tim.
Compania, fondată de Radu Timiș Sr., deține trei fabrici, de mezeluri (la Filipeștii de Pădure), de lactate(la Boldești Scăeni) și ready meal. Din cei 2.500 de angajați ai companiei, mai mult de 1.500 lucrează direct în producție.
La finalul anului 2023, Cris-Tim și-a consolidat noi parteneriate externe și a intrat pe trei noi piețe, Grecia, Republica Moldova și Georgia.
Grupul, cu afaceri anuale de peste 200 de milioane de euro, are peste 130 de clienți în 20 de țări și exportă circa 5.000 de tone de produse annual, cu o pondere de circa 14% din cifra de afaceri a companiei. Peste 35% dintre produsele exportate sunt din categoria de salamuri, urmate îndeaproape de mici, parizer, specialități și cârnați.
“Viziunea mea este ca în trei-cinci ani să ne consolidăm poziția de lider al sectorului agro-alimentar din România și să începem scalarea business-ului în regiunea Balcanilor și a Europei Centrale și de Est”, a mai spus Radu Timiș Jr.