Creșterea și descreșterea Ambient
Rețeaua de magazine de bricolaj dezvoltată de antreprenorul Ioan Ciolan a intrat săptămâna trecută în insolvență, cererea fiind aprobată de tribunalul Sibiu. Compania a început să întâmpine dificultăți din 2009, an după ce Ciolan a fost aproape de a se…
Rețeaua de magazine de bricolaj dezvoltată de antreprenorul Ioan Ciolan a intrat săptămâna trecută în insolvență, cererea fiind aprobată de tribunalul Sibiu.
Compania a început să întâmpine dificultăți din 2009, an după ce Ciolan a fost aproape de a se asocia cu EQT, fond de investiții deținut de cea mai puternică familie din Suedia. Vânzările au scăzut, compania a fost restructurată, a fost schimbat managementul. Chiar și așa, Ambient, aflat cu ani în urmă pe podiumul operatorilor din domeniul bricolajului, nu numai că a pierdut la capitolul vânzări, după ce recordul de 231 de milioane de euro înregistrat în 2008, dar a reintrat pe terenul periculos al pierderilor, care s-au plasat anul trecut la 32 de milioane de lei.
Tot anul trecut, sibianul și-a redus pachetul de acțiuni deținut în cadrul Ambient la 70%, după ce a cedat 9,99% unui fond de investiții controlat de BCR pentru a stinge o datorie de 4,5 milioane de euro. Sub marca Ambient operează în prezent 12 magazine, conform informațiilor de pe site-ul companiei; în 2007, avea 11 centre comerciale și 35 de magazine în 14 județe. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 497 milioane de lei, în scădere cu 20% față de 2013. Spre comparație, în 2006 antreprenorul sibian avea afaceri de 120 de milioane de euro, în creștere cu 30% față de 2005.
Antreprenorul a investit masiv în perioada de boom economic, numai în 2006 cheltuind 40 de milioane de euro pe extindere, după cum declara anterior pentru Business Magazin.
„Modul în care au evoluat în ultimii ani sectorul construcțiilor și cel al comerțului cu materiale de construcții a arătat că piața autohtonă rămâne în continuare una dificilă, o piață în care doar firmele care în ultimii ani au adoptat măsuri de consolidare și eficientizare a afacerii au reușit să treacă peste dificultățile acestei perioade“, spun reprezentanții Ambient într-un comunicat de presă trimis ca urmare a cererii de intrare în insolvență.
Antreprenorul sibian a fondat Ambient în 1993, în orașul natal, o afacere în domeniul comerțului cu instalații și finisaje pentru locuințe. Aceasta a ajuns în doi ani la o rețea de șapte magazine proprii sub numele Sanex, toate în Sibiu. În paralel, Ciolan a început și o afacere de comerț cu materiale de construcții, ceea ce a devenit ulterior, în grupul lui, divizia Ambient Structuri. În 1998, rețeaua de magazine Sanex a fost rebotezată, noul nume fiind cel cunoscut până în prezent, iar gama de produse vândute în magazine a fost completată cu materiale de construcții.
Afacerea a continuat apoi să crească an de an, ajungând una dintre cele mai puternice 50 de companii de pe piața românească. Ba chiar, în ciuda dificultăților cu care s-a confruntat în 2009, pe fondul scăderii vânzărilor și al unui grad mare de îndatorare cauzat de ritmul rapid de extindere, antreprenorul a reușit să readucă vânzările pe creștere, până în 2012, an până în care au crescut însă și datoriile, care au ajuns la 435 de milioane de lei. Deși în ultimii doi ani nivelul datoriilor s-a redus, compania a apelat acum la procedura de insolvență.