Creșterea consumului atrage și un avans al deșeurilor de ambalaje, care trebuie ținut sub control
În anul 2019 EcoSmart Union SA a preluat responsabilitatea pentru aproximativ 130.000 de tone de deșeuri de ambalaj și a finanțat reciclarea a peste 18.000 de tone de plastic, din care peste jumătate au reprezentat PET-urile. Compania are un portofoliu format din peste 300 de operatori economici.
Obligația companiei este de a finanța colectarea deșeurilor în vederea reciclării. În general din deșeuri se obțin materii prime pentru alte produse. Spre exemplu, din folia de plastic se obține o granulă reciclată din care se produc jucării pentru copii, coșuri de cumpărături sau altele.
„Odată cu creșterea consumului crește și cantitatea de deșeuri de ambalaje. Deși ne dorim să decontăm creșterea cantităților de ambalaje introduse pe piața națională de consum, acest lucru este deocamdată imposibil, astfel că potențialul este de creștere, a spus Iulian Stoicescu, director general al Ecosmart UNION SA.
În 2019 compania a investit în infrastructura de colectare a deșeurilor reciclabile de la populație, în special prin achiziția unor sisteme de colectare separată cu acces special prin achiziția unor sisteme de colectare separată cu acces special în zone cu densitate mare a populației, dar și în dotări pentru vehicule specializate de colectare.
„Am dotat câteva autospeciale cu sisteme de cântărire și urmărire pentru a avea o evidență a cantităților colectate din diferite zone și pentru a implementa un sistem «Plătește pentru cât arunci». De asemenea, am lucrat împreună cu câțiva operatori economici pentru a implementa în spații logistice de colectare și compactare a deșeurilor de ambalaje. Împreună cu Ministerul Mediului și InfoCons am desfășurat o amplă campanie de informare și conștientizare în numeroase instituții publice cu accent deosebit pe primării“, a subliniat Iulian Stoicescu. El a spus că are în plan să continue în 2020 investițiile în infrastructura de colectare selectivă împreună cu autoritățile publice locale și centrale.
Anual, în România se introduc pe piață peste 1,3 milioane de tone de ambalaje, ceea ce determină o obligație de reciclare a aproximativ 750.000 de tone de deșeuri, activitate care în momentul de față este finanțată doar de producătorii și importatorii de bunuri ambalate. În Capitală, bucureștenii generează circa 600 de tone de deșeuri de ambalaje pe zi, provenite de la alimentele și produsele consumate, potrivit unor calcule făcute de ZF pe baza datelor din piață. Lipsa sortării deșeurilor menajere este primul impediment în reciclarea deșeurilor de ambalaje. Deșeurile care necesită un proces de sortare și tratare sunt cel mai greu de reciclat și presupun și un cost mai ridicat pentru operatorii de salubritate.
Începând cu anul 2019 magazinele nu mai oferă pungi de plastic, tocmai din rațiuni legate de mediu. Pungile din plastic obișnuit se descompun în câteva sute de ani, dacă sunt depozitate la deponeu – groapa de gunoi. O tonă de pungi de plastic reciclate pot economisi aproape 2 tone de petrol. Pungile noi se descompun în aproximativ trei ani, atât în apă cât și în sol. Mai mult, unii producători au realizat pungi din amidon, care se descompune și mai rapid.