Home IT Creștere împinsă de nevoie
IT

Creștere împinsă de nevoie

Pe fondul unei nevoi tot mai mari de procesare și stocare a datelor, dar și al interesului crescut pentru tehnologia AI, dezvoltatorul și distribuitorul de soluții de infrastructură digitală critică și de continuitate și servicii suport IT&C Vertiv România –…

Creștere împinsă de nevoie
Creștere împinsă de nevoie · Foto: Business Magazin

Pe fondul unei nevoi tot mai mari de procesare și stocare a datelor, dar și al interesului crescut pentru tehnologia AI, dezvoltatorul și distribuitorul de soluții de infrastructură digitală critică și de continuitate și servicii suport IT&C Vertiv România – subsidiara locală a companiei americane cu același nume –, și-a setat două obiective necesare: extinderea activității și operațiunilor pe piața națională și mărirea echipei – care în prezent numără 370 de specialiști. Ce oportunități oferă piața anul acesta?

Nu ne propunem să deschidem birouri în alte locații din România, dar avem ca obiectiv să creștem mai ales în Cluj, unde găsim candidați buni. În ultimii ani am observat o creștere de două cifre a activității companiei Vertiv pe piața locală și ne așteptăm ca tendința să continue și în anii următori, din cauza nevoii tot mai mari de procesare, stocare a datelor și a interesului în continuă creștere pentru inteligența artificială”, a spus pentru BUSINESS Magazin Adrian Dincă, EMEA HR director la Vertiv. Activ la nivel global, în 130 de țări, jucătorul a intrat pe piața locală în 2016 și deține în prezent două birouri – unul în Cluj (care este și sediul companiei pe piața din România) și unul în București.

Dincă a adăugat că performanța în afaceri din prima jumătate a anului 2023 a fost „excelentă”, în ceea ce privește piața din România, cu o cerere crescută pentru produsele aflate în portofoliul companiei. La nivel global, în 2022 Vertiv a raportat un venit global de 5,7 miliarde de dolari, în creștere de la 4,99 miliarde de dolari în 2021, iar pe plan local, compania a închis anul cu o cifră de afaceri netă de aproape 82 de milioane de lei, potrivit datelor publice disponibile. Reprezentul businessului este însă rezervat în a oferi estimări precise cu privire la evoluția veniturilor locale din acest an. „Chiar dacă la începutul anului 2023 o consideram o țintă de venituri ambițioasă pentru piața potențială a României, estimările noastre arată că suntem aproape de a obține o altă creștere procentuală de două cifre față de 2022. Anul acesta a fost și este încă foarte animat din punctul de vedere al oportunităților de afaceri, deoarece există multe investiții noi în tehnologii precum 5G, AI, noul cloud și spațiu de colocare. Toate aceste activități aduc noi oportunități pe piața locală, unde Vertiv poate găsi spațiu pentru a crește. (…) Progresul în inteligența artificială este încă o veste bună. Așteptăm cu nerăbdare rezultatele din Q3 și Q4 din acest an.”

Trend născut în pandemie

Creșterea cererii pentru soluțiile de infrastructură digitală critică și de continuitate și pentru serviciile de suport IT&C, pe care jucătorul le oferă clienților săi, s-a menținut încă din 2020, când pandemia a împins toată piața spre munca de la distanță, care a presupus digitalizarea și utilizarea diverselor tehnologii și soluții IT. „Pe măsură ce mulți oameni au trecut la lucrul la distanță în timpul pandemiei, presiunea asupra centrelor de date pentru a sprijini această transformare digitală a crescut. În plus, multe companii din diverse domenii de activitate au fost nevoite să se bazeze din ce în ce mai mult pe serviciile digitale, fapt care a accelerat tendința globală spre digitalizare și, la rândul său, a crescut cererea pentru produsele noastre, odată cu utilizarea intensă a tehnologiei și a internetului”, a explicat Adrian Dincă.

„Împreună cu partenerii noștri locali deservim toate tipurile de utilizatori finali. Practic, oricine are nevoie să-și mărească camerele de server și capacitatea centrului de date poate fi un client Vertiv. Spre exemplu, produsele noastre de management al energiei sunt prezente la clienți din domeniile producție, căi ferate, telecomunicații, clădiri de birouri. Profităm de portofoliul nostru de hardware, software, analiză și servicii, pentru a permite aplicațiilor vitale ale clienților noștri să ruleze continuu, să funcționeze optim și să se adapteze nevoilor afacerii. Pe măsură ce veniturile cresc, avem 70% din centrele de date, 20% din rețelele de comunicații și 10% din piețele comerciale și industriale”, a mai punctat Adrian Dincă.

Potrivit lui Dincă, compania lucrează, prin intermediul partenerilor locali, cu clienți de toate dimensiunile, de la IMM-uri, la corporații mari și de la companii mici, care au nevoie de un cabinet IT local cu UPS și răcire în interior, până la companii mari care operează centre de date cu sute de rackuri.

Un risc pentru întreaga industrie

Pe plan local, compania funcționează cu o echipă de peste 370 de angajați în România, la care se adaugă cele 50 de posturi deschise în prezent, așa că așteptările sunt de a încheia anul cu aproximativ 420 de salariați. „Angajații noștri acoperă roluri locale, pentru zona EMEA și globale, făcând din România o locație cheie pentru Vertiv la nivel mondial.” Vorbind despre impactul pe care îl are eliminarea facilităților fiscale pentru programatori, Dincă spune că riscăm să pierdem talente cheie. „Un programator este agnostic de locație, așa că de ce să nu meargă în alte țări? Iar unii freelanceri pot lua în considerare și evitarea impozitelor, raportându-și veniturile în altă parte.”

Potrivit lui, candidații din industrie caută oportunități de creștere în cariera lor, „acesta fiind unul dintre punctele noastre forte, de a-și dezvolta un set divers de abilități, de a avea un manager bun și de a face parte dintr-un mediu stimulant”. Astfel, completează el, având în vedere rata scăzută a șomajului și cererea puternică din economie, este foarte ușor să îi pierzi dacă nu oferi asta. „În plus, angajații sunt pasionați de ceea ce face compania. Noi activăm în domeniul centrelor de date (menținând în viață organizații digitale mari, aeroporturi, spitale), iar acest lucru ajută ca munca să devină mai semnificativă.” Legat de salariile din industrie, reprezentantul Vertiv susține că, deocamdată, se observă doar ușoare ajustări la inflație. „Credem că unul dintre motive este faptul că organizațiile contribuie la formarea de forță de muncă prin deschiderea lor de a lua angajați mai puțin experimentați și de a-i ajuta să se dezvolte.”

De un deceniu în slujba angajaților

Despre sine, Adrian Dincă povestește că în copilărie își dorea să devină dezvoltator de software, deoarece îi plăcea mai mult să proiecteze jocuri decât să le joace. „Nu am plănuit niciodată să fiu un profesionist în resurse umane, dar mi s-a oferit șansa de a ocupa un rol de director de resurse umane ca parte a unui program de rotație a conducerii în compania în care am lucrat anterior. Mi-am dat seama că iubesc HR și asta a fost acum aproape 10 ani.”  La Vertiv a venit în 2019, iar anterior a fost director de resurse umane la Genpact România. În prezent spune că agenda îi e ocupată de o mulțime de activități de dezvoltare organizațională, întâlniri individuale cu echipele mele și diverși lideri, pentru a se asigura că înțelege cum stau lucrurile și cum le poate impulsiona. În opinia sa, la angajații care se alătură echipei sale apreciază motivația, energia și determinarea, dar și integritatea, iar despre un bun lider consider că ar trebui să pună accent pe construirea relațiilor și pe gândirea strategică. „Să vadă pădurea, nu doar copacii!”

Inovația, un avantaj competitiv

Ca obiective viitoare, pe termen scurt sunt vizate continuarea inevestițiilor în traininguri și dezvoltarea angajaților. „Pe termen mediu și lung dorim să creăm o forță de muncă pregătită pentru viitor, care să poată valorifica noile oportunități emergente, precum inteligență artificială, viitoarele rețele 6G. Cercetarea și dezvoltarea sunt și vor fi întotdeauna esențiale pentru noi. La momentul actual avem 2.700 de brevete înregistrate și peste 500 în curs, și acest lucru ne ajută să ne păstrăm avantajul competitiv.”

Ce ar schimba la industria în care activează? Răspunsul a fost prompt. „Nimic.” Și asta, adaugă el, pentru că tehnologia este industria viitorului. „Lumea noastră devine din ce în ce mai digitalizată. Depindem de internet pentru lucru, pentru petrecerea timpului liber, pentru smartphone-uri, mașinile devin din ce în ce mai inteligente, iar inteligența artificială vine cu promisiunea unor și mai multe schimbări.”   

„Pe termen mediu și lung dorim să creăm o forță de muncă pregătită pentru viitor, care să poată valorifica noile oportunități emergente, precum inteligență artificială, viitoarele rețele 6G. Cercetarea și dezvoltarea sunt și vor fi întotdeauna esențiale pentru noi. La momentul actual avem
2.700 de brevete înregistrate și peste 500 în curs, și acest lucru ne ajută să ne păstrăm avantajul competitiv.”

Adrian Dincă, EMEA HR director, Vertiv

Carte de vizită

Adrian Dincă, EMEA HR director, Vertiv

1. Este absolvent al Warwick Business School și are o diplomă de master în administrarea afacerilor, obținută la ASE;

2. S-a alăturat echipei Vertiv în 2019, în rolul de HR director for manufacturing EMEA, acoperind ulterior și departamentele Engineering and Sales;

3. Anterior a fost HR director la Genpact Romania

4. Printre hobby-urile sale se numără întâlnirile cu prietenii, mersul pe bicicletă și fotografia.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună