Home Afaceri Crește numărul companiilor care acordă p...
Afaceri

Crește numărul companiilor care acordă prime de Paște

64,6% dintre firmele participante la un studiu realizat de Paylogic au declarat că vor acorda prime de Paște anul acesta.

Primele acordate vor fi distribuite altfel: 75% sub formă de tichete cadou și 25% cash. Niciuna din firmele participante la studiu nu va acorda primele sub formă de produse proprii. Primele acordate vor fi în sumă fixă și reprezintă 89% din totalul primelor oferite anul trecut.

Din cei 11.487 de angajați ai companiilor participante la studiu, aproximativ 9.500 vor avea primă anul acesta, în creștere față de anul trecut, când au primit prima 6.750 de angajați din 14.423. Sumele acordate au scăzut însă cu 9%. Majoritatea companiilor a ales ca model de acordare a primelor tichetele cadou, acestea fiind un beneficiu deductibil, deci mai puțin costisitor pentru angajator.

Cele mai mari creșteri sunt în domeniul auto. Aici, cifrele arată o creștere cu aproximativ 22% mai mare decât media celorlalte domenii analizate. Firmele de producție se găsesc în cea mai buna poziție din ultimii ani – acestea au făcut cele mai eficiente restructurări, iar primele se acordă pe baza productivității angajaților.

Media primelor acordate anul trecut a fost de aproximativ 305 lei pentru fiecare angajat, în timp ce anul acesta nivelul mediu al primelor va fi sub 230 de lei pe angajat.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună