COVER STORY BM 2019: Cum ajung „impostorii” la conducerea celor mai mari companii din România

Mulți ani la rând perfecționismul și autoflagelarea au fost foarte naturale pentru mine și am crezut că acestea mă făceau să fiu cine sunt. Mă hrăneam din succes, însă purtam mereu o umbră în mintea mea, unde se ascundea gândul că sunt mult mai puțin valoros decât mă văd sau mă apreciază oamenii și că nu merit atenția, poziția sau încrederea primite”, explică Magor Csibi, head of leadership practice în cadrul firmei de training și consultanță Trend Consult. El spune că a suferit de acest sindrom al impostorului și că, în acea perioadă, își imagina mereu că dacă trage și mai tare, citește mai mult și obține mai mult succes, atunci „poate o să merit și eu sentimente pozitive de la mine și de la alții, însă doar atunci, condiționat”.
Potrivit unor studii realizate la nivel internațional, 70% din populație a experimentat, la un moment dat în carieră, sindromul impostorului, astfel că toate stările asociate cu acest sindrom au rezonat cu o mare parte a locuitorilor.
„Când suferi de acest sindrom, ți se pare că lucrurile care ți se întâmplă se datorează circumstanțelor, norocului sau altor oameni și nu meritelor tale. Simți că nu ești niciodată destul de pregătit, că nu ai cele mai bune răspunsuri la întrebările din jurul tău, nu ești destul de competent, sau, altfel zis, că niciodată nu ești destul de bun”, mai spune Csibi. În opinia lui, atunci când cineva trăiește în acest mindset, faptul că nu se consideră suficient de bun îl face să se simtă ca un om care ocupă fraudulos poziția în societate sau în companie și cumva se așteaptă ca în orice clipă să fie demascat. „Și, evident, crezi că ești singurul în această situație”, adaugă Csibi.
Astfel, această suferință continuă se accentuează, iar cel care suferă încearcă să se apropie din ce în ce mai mult de cum arată perfecțiunea în capul său „pentru ca într-un final să poți să accepți lucrurile care ți se întâmplă ca fiind meritate”. Cu această mentalitate, liderul nu are niciodată dreptul de a fi fericit sau mulțumit, pentru că aceste lucruri se leagă de ideea de a fi complet, perfect chiar, așa că tindem să credem că ne vom putea împăca cu noi înșine abia după ce ne vom mai apropia de idealul pe care ni-l imaginăm despre noi, cumva într-un viitor îndepărtat”.
„Acest comportament este foarte legat de culturile pasiv-agresive, caracterizate prin perfecționism, statut, putere și competiție, așa că pot fi întâlnite frecvent și în România. Avem o întreagă generație de oameni care au fost crescuți cu mindsetul că doar a fi cel mai bun este acceptabil și că nota 10, care te făcea să vii acasă cu entuziasm, nu are nicio valoare dacă și alții au reușit să ia note similare”, mai explică Magor Csibi. Astfel, când în mentalitatea unei persoane se instaurează ideea că merită ceva doar dacă nu face o greșeală sau dacă nu afișează vreo vulnerabilitate, atunci este foarte greu să accepte că merită lucrurile bune care i se întâmplă și astfel generează un cerc vicios care se autosusține.

„Oamenii de bună calitate sunt cei mai crunți judecători ai lor înșiși”

Atunci când un om are dubii vizavi de el însuși, este un lucru cât se poate de firesc și un semn al faptului că este un om „de bună calitate”, cu conștiință, iar întotdeauna oamenii de bună calitate „sunt cei mai crunți judecători ai lor înșiși”, crede Radu Furnică, unul dintre cei mai experimentați „vânători de capete” din România, care conduce compania de executive search Leadership Development Solutions.
„Un om care în mod continuu își cere lui însuși mai mult decât îi cere lumea din jur are o acută dorință de dezvoltare și își creează propriile standarde. Cred că aceste simptome se regăsesc mai mult în rândul femeilor, care, de obicei, sunt foarte conștiincioase și foarte serioase, pe când bărbații au în general o atitudine macho, de tipul «I am the best»”, explică Radu Furnică.
De altfel, atunci când a apărut pentru prima data terminologia „fenomenul impostorului”, în urmă cu 41 de ani, aceasta a fost rezultatul unei cercetări realizate pe un eșantion format din femei cu performanțe deosebite. Astfel, în 1978, cercetătoarele Pauline Clance și Suzanne Imes au definit fenomenul impostor ca fiind o experiență individuală a unei fraude autopercepute. În urma cercetării, efectuată pe un eșantion de 150 de femei cu performanțe ridicate, a rezultat că participantele erau recunoscute de către colegi pentru rezultatele profesionale și academice foarte bune, dar nu aveau recunoașterea internă a realizărilor lor și manifestau simptome precum depresie, încredere în sine scăzută sau anxietate.
„Îmi amintesc de situația unei candidate care concura, în urmă cu mulți ani, pentru un post de CFO într-o companie de bunuri de larg consum. Eu aveam deja candidați foarte buni pe care să îi prezint clientului, dar am decis să o văd, pe ultima sută de metri, pe această doamnă despre care am crezut că ar putea fi foarte bună, după ce i-am văzut CV-ul”, povestește Radu Furnică. Întâmplarea avea loc în urmă cu aproximativ zece ani, iar Radu Furnică a programat candidata la finalul programului, într-o perioadă aglomerată pentru el, când avea câte 8 interviuri pe zi.
„A venit seara, era o femeie mărunțică, la vreo 45 de kg, care a intrat în birou arătând ca un semn de întrebare. Când am întrebat-o ce a pățit, a început să plângă. Într-un interval de câteva luni, îi muriseră părinții, soțul divorțase de ea, iar înainte de a-și trimite CV-ul la noi cu o săptămână a descoperit că șeful ei fura din companie, ea fiind CFO. Toate nenorocirile care i s-au întâmplat femeii nu aveau nicio legătură cu calitățile sale profesionale”, adaugă Furnică. El spune că întâmplările din viața personală o testau la maximum și că ea purta această greutate care i-a generat dubii pe plan profesional dar că, în final, după o discuție care a durat până la 11 noaptea, a luat decizia să o prezinte pe candidată clientului, chiar dacă acesta agrease să vadă deja un anumit număr de candidați.
„I-am spus: Interviul cu clientul este luni și am luat decizia să vă prezint clientului indiferent dacă va exista rezistență din partea lui. Dar vreau ca până atunci să faceți nu știu ce, să luați o vacanță sau orice altă activitate, iar atunci când mergeți la interviu să vă prezentați nu ca un semn de întrebare, cum v-ați prezentat azi, ci ca un semn de exclamare și să spuneți exact adevărul, tot ce credeți că puteți face și de ce vreți să ajungeți să aveți șansa asta. Și, bineînțeles, a luat jobul respectiv, iar clientul m-a sunat de mai multe ori ulterior să îmi mulțumească pentru că i-am prezentat această candidată extraordinară”, adaugă Radu Furnică. În opinia lui, această situație arată că presiunea pe care oamenii o pun asupra lor uneori îi poate rupe și, dacă aceștia nu au norocul să întâlnească pe cineva care să îi încurajeze, mai mult ca sigur ar intra într-o spirală coborâtoare.
Sunt mulți care ajung să se frângă și care poate nu ar merita acest lucru”, explică Furnică.

„Există oameni captivi într-un vârtej care le macină nervii și încrederea în sine”

Unui CEO care suferă de sindromul impostorului îi este greu să își dea singur seama de acest diagnostic.
Magor Csibi de la Trend Consult spune că, după ani în care a luptat pentru perfecționism, a auzit un fost manager – o femeie, prima persoană promovată de el într-o organizație – povestind despre acest sindrom și despre faptul că o încercau gânduri similare cu ale sale, trăind o suferință aproape identică.
„De atunci am citit mult despre subiect și odată ce am ajuns într-o cultură constructivă, unde ai voie să nu fii perfect și unde poți să te arăți așa cum ești, am aflat că sunt mulți oameni captivi în acest vârtej nemilos care ușor-ușor îți macină nervii, încrederea de sine și inclusiv abilitatea de a considera că poți să fii o persoană valoroasă, demnă de aprecieri”, a mai spus Csibi.
Pe de altă parte, în mediul de business local există o dorință de afirmare total falsă, nevocațională pentru o mare parte dintre manageri, deoarece nu sunt în echilibru cu ei înșiși. Această dorință de afirmare a lor este exploatată de către angajatori, ei practic fiind victimele acestei oportunități de a face carieră în management, explică Aliz Kosza, business mentor și unul dintre cei mai experimentați executivi din managementul românesc.
„Și superiorii sunt responsabili, pentru că îi împing în niște poziții în care nu se potrivesc. Oamenii trebuie să își găsească echilibrul personal, să vadă dacă le place ceea ce fac, care sunt factorii de stres și de ce fac ceea ce fac – poate pentru bani, poate pentru familie. După ce lămuresc acest aspect, trebuie să își caute calea personală, care tot din interior va veni”, a adăugat Kosza. Există unii manageri care au comportament similar cu al politicienilor, sunt atât de avizi de putere încât sunt orbiți. E o patologie, doar cei orbiți de putere și de bani se stresează, adaugă ea. „Un lider normal, care are pasiune și vocație, se stresează eventual când are deadline-uri, de exemplu, dar reușește întotdeauna să își găsească echilibrul și să transmită această stare și oamenilor din organizație”, a mai spus Kosza.

În loc să aleagă lideri, angajatorii aleg persoane care dau bine la interviu
Cine nu reușește să își găsească echilibrul la nivel individual nu va reuși să creeze un echilibru la nivel colectiv, iar aceasta este diferența dintre un lider și un manager. Liderul nu se stresează, iar managerul se stresează peste măsură.
„Fenomenul s-a înrădăcinat mai ales în corporații, pentru că greșesc încă de la profilul omului pe care îl recrutează. În loc să aleagă lideri, unele companii aleg oameni care la interviu spun că vor să se afirme, să se autodepășească, să facă performanță de vârf, să devină manageri de top. Problema este că cei care sunt recrutați și promovați pentru că «au dat bine» la interviu nu sunt pregătiți din punctul de vedere al echilibrului psihologic și personal. Când sunt promovați, tinerii nu au de unde să știe dacă sunt sau nu pregătiți, ei știu doar că vor să acceadă ierarhic, să se afirme în societate sau să-și acopere ratele la bancă”, explică Aliz Kosza.
Un comportament autodistructiv în rândul liderilor are rădăcini și în copilăria fiecărei persoane, în neîmpliniri, traume și frustrări sau în relația complicată cu părinții, a mai spus Aliz Kosza.

Sindromul impostorului este hrănit de dorința de perfecțiune
Rezolvarea problemei legate de sindromul impostorului nu este dependentă doar de voința unui lider sau a unei persoane, ci ține foarte mult și de cultura organizației în care acesta lucrează. În momentul în care într-o companie valorile dominante sunt pasiv-agresive, adică oamenii sunt foarte competitivi între ei, sunt opoziționali sau perfecționiști și se pune accent pe autoritate, este foarte greu pentru un lider să fie diferit, spune Magor Csibi. Totuși, vestea bună este că liderii, cu învățarea skillsetului necesar, au abilitatea de a crea sau de a schimba culturi; în acest fel ei pot transforma atât călătoria și trăirile lor la nivel personal, cât și interacțiunile și comportamentele din compania lor.
„Sindromul impostorului este hrănit de dorința de perfecțiune și rezistă cu greu într-o cultură unde oamenii se simt confortabili să se arate vulnerabili, să fie umani și generează conexiuni reale între ei. În secunda în care liderul înțelege că puterea, performanța sau creativitatea grupului pe care îl conduce nu sunt reprezentate doar de puterea lui personală și că fiecare om are capacitatea de a visa și de a crea lucruri noi, povara devine mai ușoară, iar calea spre o transformare personală și organizațională devine posibilă”, a adăugat Magor Csibi.
Totuși, el explică faptul că nu trebuie să fii în fruntea ierarhiei ca să trăiești astfel de sentimente de impostor, însă pe măsură ce mergi în sus pe scara ierarhică, presiunea, așteptările și povara cresc, astfel că șansa de apariție a acestui fenomen se multiplică. Prin urmare, de fiecare dată când vedem o organizație cu o cultură agresivă, perfecționistă, șansa de a găsi un lider cu acest mindset devine probabilă și, din păcate, în piața din România avem încă multe companii cu astfel de cultură.
„Într-o companie cu o cultură constructivă astfel de comportamente ori se reduc, ori oamenii care refuză să-și schimbe mindsetul vor migra spre culturi unde comportamentul lor este acceptat sau chiar încurajat”, explică Csibi. Sindromul impostorului nu vine niciodată izolat, este doar o părticică dintr-o gamă largă de sentimente și comportamente cauzate de perfecționism și competitivitate exagerată. Dorința de a crea conexiuni reale este o necesitate de bază a oamenilor, însă încercarea de a fi perfect subminează exact această comunicare.
„Nu avem cum să creăm conexiuni când ne pretindem perfecți, pentru că în fiecare clipă trebuie să protejăm acest avatar al perfecțiunii, iar în momentul în care ajungem conectați la oameni, riscăm să fim văzuți nu cum vrem noi, ci cum suntem, iar asta în mindsetul deschis este un coșmar de evitat cu orice preț”, spune el. Perfecțiunea este incompatibilă cu a fi uman, pentru că oamenii, prin definiție, nu sunt perfecți, iar a pretinde că ești perfect te împinge într-un cadru de suferință continuă, din care poți să ieși doar dacă începi să-ți accepți propria vulnerabilitate.
„Nu ai cum să fii lider dacă nu ești vulnerabil, pentru că leadershipul este despre autenticitate, despre a-i inspira și a-i ajuta pe alții. În momentul în care nu poți să fii sincer cu tine, atunci nu te inspiri nici pe tine, nu esți lider nici măcar în fața ta și nu ai cum să fii lider în fața altora”, concluzionează Magor Csibi.

O altă latură a imposturii: o societate bolnavă de dorința de autopromovare
Folosirea termenului de „impostură” poate avea o conotație diferită, care este extrem de importantă în societatea actuală. Radu Furnică spune că sunt multe conferințe de personal branding care încearcă să îi facă pe oameni să spună într-un mod credibil că sunt mai mult decât sunt în realitate, iar toată societatea s-a transformat într-o societate consumatoare de diplome (există chiar și formulări precum „MBA de weekend”), de plăci cu statuete de merit.
„Este avidă societatea de oameni care sunt tapetați cu diplome și care urlă despre cine sunt ei și ce diplome au, care chipurile sugerează că ei sunt buni. De obicei, oamenii de foarte bună calitate sunt și foarte modești, în sensul că nu le place să vorbească despre ei și despre cât de multe diplome au, le place să vorbească despre ce au făcut ei împreună cu echipa. Trăim într-o societate centrată pe impostură”, mai spune Furnică.
În opinia lui, chiar și sistemul democratic din România este un sistem de selecție inversă, care atrage impostorii către centrul sistemului și îi împinge pe cei cu adevărat buni în afara lui. Iar acest tip de superficialitate a devenit atât de generalizată în societate încât a pătruns și în sectorul privat, în corporații.
„Impostorii nu sunt numai români, sunt și impostori occidentali care ajung CEO aici pentru că au fost trimiși nu pentru calitățile lor profesionale, ci pentru că sunt foarte bine conectați la nivel de board, fie prin nepotism, fie prin alte mecanisme. Și sunt multe corporații occidentale care au trimis astfel de lighioane aici, pe care românii noștri îi văd. Impostori sunt și românii care își falisifică diplomele sau CV-urile spunând că au fost la nu știu ce companii pe când ei nici nu au trecut pe acolo, iar cei care îi recrutează nu mai verifică aceste aspecte. Acum 25 de ani era altfel”, a mai spus Furnică. El spune că, în societatea actuală, dacă un angajat a furat din companie, de exemplu, angajatorii tac din gură și astfel „hoții și impostorii se mută de la o companie la alta și nimeni nu află ce au făcut decât dacă ies scandaluri foarte mari”.
S-a ajuns în această situație din cauza imposturii sistemului și a societății care îi favorizează și îi admiră pe impostori. Astfel, impostura devine o activitate continuă în societate, în economie, în business și pare o activitate fără sfârșit a „lichelelor care fac orice ca să crească în poziție și să lase o imagine cât mai bună”.
„Acesta este un fenomen extraordinar de dăunător pentru economie. Nu era atâta minciună înainte, există un tupeu, o vervă și o energie prin care unii se străduiesc să pară mai mult decât sunt, iar acest lucru este nociv inclusiv pentru cariera lor. De ce să nu lași rezultatele să vorbească despre tine? Un element central al leadershipului este altruismul șefului care își dorește să îi facă pe oameni să ajungă la maximul potențialului lor, să le dea energie, sfaturi și susținere pentru ca oamenii de sub el să se ridice acolo unde nici ei nu au crezut că pot ajunge vreodată. Și de aceea e important să afli despre un conducător adevărat de la cei a căror viață a fost modificată de el. Este o cale lungă până la a avea o astfel de societate, pentru că, momentan, impostura ca formă de autopromovare în lumea de business este probabil cel mai mare rău din societatea noastră actuală”, concluzionează Furnică.