Conturi GOOGLE, Facebook sau Skype, accesate de NSA și FBI pentru a supraveghea activități în străinătate
Agenția Națională americană pentru Securitate (NSA) și FBI au acces la serverele a nouă giganți americani în domeniul Internetului, între care Microsoft, Yahoo!, Google și Facebook, pentru a supraveghea activități în străinătate, au dezvăluit Washington Post și The Guardian joi.
Cotidianul american Washington Post a fost contactat de un fost angajat în domeniul informațiilor care a furnizat documente, inclusiv o prezentare PowerPoint ce descrie parteneriatul dintre agenția de spionaj NSA și societăți în domeniul Internetului.
Programul secret, numit “PRISM”, funcționează începând din 2007 și permite NSA să se conecteze la serverele firmelor, printr-un portal, cu scopul de a consulta informații despre utilizatori despre care există elemente ce permit să se creadă “în mod rezonabil” că se află în străinătate, totul fără vreo ordonanță din partea justiției.
Legea americană îi protejează pe cetățeni de o supraveghere fără ordonanță, însă persoanele din afara teritoriului american nu beneficiază de această protecție și pot să fie spionate în mod legal.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro